Gazeta Basarabiei – Anul VII, Nr. 8, 1-31 decembrie 2015

FRANȚA

„Moldova, mon amour”

Moldova mon amour_p.1

În perioada 12-13 decembrie 2015, în capitala mondială a vinurilor, orașul Bordeaux, Franța, s-a desfășurat în premieră absolută un eveniment de promovare a culturii, artei, design-ului, tradițiilor și specialităților culinare și vinicole din Republica Moldova. Câteva sute de persoane – originari din Republica Moldova și România, dar și numeroși francezi – au participat la acest eveniment prestigios, întitulat în mod sugestiv: „Moldova, mon amour”. Principalul scop al organizatorilor (Asociația ModCom, președinte Oxana Râmat Crețu) și numeroșilor parteneri a fost să promoveze o imagine pozitivă a Republicii Moldova în Franța. Într-o atmosferă distinsă și festivă, publicul prezent a avut ocazia să admire creații artistice, să deguste vin și specialități culinare moldovenești și să participe în activități ludice. Oaspeții au fost onorați de prezența ES dlui Lilian Moraru, Ambasador al Republicii Moldova în Republica Franceză, și a dlui Philippe Fraile Martin, Consilier municipal din Bordeaux.

În edițiile viitoare ale Gazetei vom prezenta materiale suplimentare despre acest frumos eveniment.

Balul brazilor de Crăciun

 de Olga Coptu

Nata Albot și Viorica Nagacevschi, prin K Lumea, au chemat și în acest an lumea bună din capitală la Balul brazilor de Crăciun ediția a V-a. Evenimentul a fost gândit să premieze ingeniozitatea, măiestria și talentul studenților, care s-au întrecut în crearea celor mai frumoși brazi. Noutatea acestui an a fost că la concurs au putut participa nu doar studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și cei de la Universitatea Tehnică din Moldova, pentru această ediție organizatorii au decis că la competiție pot participa atât studenții instituțiilor de învățământ cu profil artistic, cât și artiștii profesioniști, fără limită de vârstă. Premiile pentru câștigători au fost repartizate după cum urmează: Premiul I – 7.000 de lei + cadouri, Premiul II – 5.000 lei + cadouri, Premiul III – 2.000 lei + cadouri, Premiul „Ales de Public” – 3.000 lei + cadouri.

Caritatea a fost în capul mesei și la acest eveniment-licitație, brazii s-au vândut frumos și scump. Suma totală adunată în urma licitației a fost de 70.800 lei. Bradul pentru care s-a oferit cea mai mare sumă a venit de la Internatul pentru fete din Hâncești și s-a dus de sub ciocan pentru 27.000 lei. Conform spuselor organizatorilor, jumătate din sumele colectate vor merge la creatorii de brazi, iar altă jumătate va merge pentru proiectul Arterapia, inițiat de K Lumea pentru a decora spațiile spitalelor pentru copii din Chișinău.

Și pentru că magia de Crăciun abia începe, iar diaspora aduce nu doar remitențe, ci și multe idei și proiecte, știu bine că lucrurile bune vor continua pe toată durata sărbătorilor. Pentru că orice gând frumos pe timp de sărbători se îndreaptă spre cei de acasă.

Evenimentul Natei și faptul că ea și-a continuat proiectele începute în Moldova, aflându-se în Canada, demonstrează că diaspora rămâne conectată la tot ce se petrece aici. În ultimă instanță, doar cultura a rămas veriga incontestabilă de legătură cu țara, tot restul (instituțiile, reformele, politicul) a decepționat prea mult. Le mulțumim celor care rămân implicați în acțiuni de caritate și asigură această punte de legătură.

La mulți ani celor din diasporă, la mulți ani, Moldova, la mulți ani nouă tuturor!

 

Contribuţii la dezvoltarea relaţiilor moldo-italiene: Acad. Gheorghe Rusnac, ambasador al Republicii Moldova la Roma

de Ecaterina Deleu

Contributii_RusnacCartea Din agenda de lucru a Ambasadei Republicii Moldova în Italia (2008-2011), semnată de Gheorghe Rusnac şi Valeriu Moşneaga, a apărut în noiembrie 2015 la Chişinău şi este una singulară în spaţiul nostru, prin ceea ce reprezintă.

În opinia autorilor, cartea este o încercare de a prezenta activităţile desfăşurate de Ambasada Republicii Moldova în Italia, motivaţiile care au „provocat” scrierea ei fiind următoarele: scoaterea din anonimat a muncii de zi cu zi a angajaţilor ambasadelor şi consulatelor noastre din străinătate, precum şi încercarea de a demonstra că şi în condiţiile modeste de care dispun servicile noastre diplomatice se pot face lucruri apreciabile.

Atunci când se referă la misiunea diplomatică, acad. Gheorghe Rusnac, ambasador al Republicii Moldova în Italia în perioada 2008-2011, spune: „Sentimentul că reprezinţi o ţară, că eşti exponentul intereselor acestui stat conferă funcţiei de ambasador o responsabilitate enormă”. Îţi atribuie „o stare deosebită, din care nu poţi evada nici pentru o clipă”. „Trebuie să fii atent la tot ceea ce se întâmplă în ţara în care te afli, trebuie să fii la curent cu evenimentele din ţara pe care o reprezinţi, cu natura lor”, afirmă acad. Rusnac.

[Citește mai departe…]

Un joc cu sumă nulă, pe nume Republica Moldova

 de Dorin Dușciac

DorinDusciacRepublica Moldova a intrat în zodia haosului. La mai mult de un an de zile de la ultimele alegeri legislative (30 noiembrie 2014), se creează impresia că ne-am molipsit, subit și „ireversibil”, de dezordine. Nu, nu este vorba despre „dezordinea de creație” care domină spiritul, viața și activitatea artiștilor, a oamenilor boemi, a creatorilor de frumos. Din păcate, este mai degrabă vorba de acea dezordine care creează în mintea oamenilor o debandadă, care nu permite societății să funcționeze în mod normal și organizat. Republica Moldova a căzut pradă unei dezordini care nu este imaginară, nu se limitează la un simplu exercițiu de semantică. Nu. Dezordinea care a pus stăpânire pe țara noastră în ultimul an are o enormă forță de distrugere.

În ultimele 12 luni, Republica Moldova a avut două guverne și încă doi prim-miniștri interimari. O firavă majoritate parlamentară pro-europeană a existat doar câteva săptămâni, se pare că aceasta a funcționat doar atunci când mai-marii politicii moldovenești erau plecați în vacanță, la mare. Inutil să mai amintim aici că Republica Moldova va păși peste câteva săptămâni în Noul An 2016 fără un buget de stat adoptat, dar și fără un buget pentru 2015 rectificat. Dacă vă întrebați, bunăoară, de ce primarii din localitățile dvs. nu mai inițiază sau nu mai continuă de luni bune proiecte locale (un apeduct, un sistem de canalizare, reparația unui drum sau a unei școli), să știți că nu o fac neapărat din incompetență sau din rea-voință. De cele mai multe ori, este vina unei paralizii quasi-totale la nivelul autorităților publice centrale. Cel mai grav lucru în situația de instabilitate politică pe care o traversăm este faptul că funcționarii de toate nivelurile se abțin practic de la luarea deciziilor. În toate ministerele, de la șofer și până la ministru, toată lumea așteaptă. „Nu se știe ce va fi mâine” – acesta este gândul care traversează spiritul acestor funcționari, de mai multe ori pe zi. Iar în asemenea situație, când acel „mâine” ar putea însemna o schimbare politică în conducerea ministerului, nimeni (sau aproape nimeni) nu mai este gata să-și asume riscul unor decizii și acțiuni curajoase, pentru care ar putea rămâne și fără loc de muncă, și fără perspective profesionale.

[Citește mai departe…]

Morala bunătății noastre

 de Olga Coptu

OlgaCoptuSe încheie al doilea an de când am revenit în R. Moldova, al doilea an de viață acasă, unde cei de peste hotare mă întreabă: „cum e acasă?”, iar cei de acasă mă întreabă: „și nu vrei să pleci înapoi în Italia?”. Dacă primul an a fost unul de adaptare la ritmul vieții de aici, noul loc de muncă, alimentație și peisajul Chișinăului, atunci în al doilea an are loc ceea ce eu numesc acomodare de mentalitate. Am făcut două școli în acest an, două școli bune: Friedrich Ebert Stiftung (FES) și Institutul European de Studii Politice (IESP), cu profesori și vorbitori de excepție, care, pe bani europeni, încearcă să aducă la Chișinău concepte de democratizare, implicare civică, toleranță și bună guvernare.

Cu toate acestea, trebuie să constat că la capitolul toleranță, implicare și democrație mai este prea mult de lucru. Tinerii de la noi, conștient sau inconștient, au discursuri rasiste, sexiste și chiar xenofobe. Tânăra generație, deși plimbată prin lume, este totuși educată într-o societate patriarhală, îmbibată de prejudecăți și stereotipuri, iar schimbarea de mentalitate rămâne a fi o himeră. Regretabil, dar nici cei din afară nu sunt mai buni. Am fost întrebată: „Cum se întâmplă că moldoveanul lucrează calitativ la Moscova, Roma sau Atena, iar când vine în Moldova, deși este plătit bine, face lucru a lehamete?” Nu am nici răspuns, nici justificare, suntem și asta.

[Citește mai departe…]

Contribuţii la dezvoltarea relaţiilor moldo-italiene: prof. Victor Moraru

de Ecaterina Deleu

Contributii_MoraruÎn urma unei întâmplări care le-a marcat destinul, în 1988 un grup de trei tineri cercetători moldoveni, doctori în ştiinţe, au ajuns în Italia, la Roma, pentru un stagiu ştiinţific de 10 luni.  La concurs, în cadrul Programului de schimb ştiinţific, anunţat de Guvernul italian, au participat sute de cercetători din întreg spaţiul fostei URSS, iar în Italia au plecat 20 de persoane, printre care şi tinerii noştri din Moldova.

Astfel a început parcursul italian al lui Victor Moraru (reprezentant al Universităţii de Stat din Moldova), precum şi al lui Grigore Leahu şi Constantin Sîrghi de la Universitatea Tehnică a Moldovei. O experienţă pe care toţi au valorizat-o în mod diferit. A urmat contactul cu o mare cultură, studiu în biblioteci, universităţi, întrevederi şi discuţii cu mari personalităţi.

Victor Moraru a activat în perioada noiembrie 1988 – august 1989 în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Sapienza din Roma, unde a participat la numeroase seminare, simpozioane şi conferinţe internaţionale, reprezentând comunitatea ştiinţifică din Moldova.

[Citește mai departe…]

GRECIA

 Republica Moldova la Târgul Internațional de Crăciun din Atena

de Svetlana Lisagor

RM la targulLa 28 și 29 noiembrie Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă a participat la Târgul Internațional de caritate, organizat de asociația de binefacere „Prietenii copiilor”, sub egida Primăriei din Atena.  Scopul evenimentului este ca în ajunul sărbătorilor de iarnă să se împartă cât mai multă bucurie copiilor nevoiași și familiilor vulnerabile din Grecia.

Evenimentul a avut loc în incinta Hell Expo Palas, care timp de două zile a fost invadat de mii de vizitatori ce au avut ocazia să cunoască și să admire culturi din toate colțurile lumii. De asemenea, participanții au expus și bucate tradiționale, captivând vizitatorii cu arome și gusturi multinaționale.

Cu acest prilej, Ambasada Republicii Moldova, cu participarea activă a membrilor Uniunii de prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis”, a amenajat un stand cu produse moldovenești, precum vinuri și dulciuri, iar membrii comunității au expus pentru vânzare obiecte de artizanat, lucrări decorative de Crăciun, bijuterii, obiecte de tricotaj și broderii confecționate de ei și o întreagă galerie de tablouri ale artiștilor plastici stabiliți în Grecia. De asemenea, ansamblul de dansuri „Moldoveneasca” și grupul de copii „Mugurel” din cadrul Uniunii au oferit o prezentare frumoasă cu cântece și dansuri naționale.

La cea dea 16-a ediție, marele eveniment a fost susținut de 42 de ambasade, printre care: Republica Moldova, România, Azerbaidjan, Angola, Argentina, Armenia, Vietnam, Bulgaria, Georgia, Indonezia, Italia, Kenya, Kuweit, Cipru, Luxemburg, N. Africa, Nigeria, Olanda, Ungaria, Pakistan, Panama, Etiopia, Slovacia, Thailanda, Republica Cehă, Tunisia, Filipine, Consulatul Coasta de Fildeș, Rusia, Malaezia, Consulatul Onorific Columbian și altele.

Foto: Veaceslav Bondarciuc

 

PORTUGALIA

 Ziua Culturii Republicii Moldova în Portugalia

de Olesea Tanașciuc

Ziua CulturiiOmul poartă în suflet cultura țării sale oriunde în lume. Chiar dacă sunt departe de casă, majoritatea conaționalilor noștri nu uită de unde au plecat și transmit mai departe urmașilor tot ce avem mai frumos și sfânt.

Cu scopul de a aduna într-o singură sărbătoare mai multe aspecte frumoase ce țin de cultura și tradițiile Moldovei (Ziua Independenței, Ziua Limbii Române, Toamna de Aur, Festivalul Vinului ș.a), în Portugalia a avut loc Ziua Culturii Republicii Moldova. Festivalul cu genericul „Sfântă țară și frumoasă”, ajuns anul acesta la cea dea V-a ediție, a fost organizat de către Asociația Culturală a Imigranților Moldoveni din Portugalia „Miorița” și a avut loc pe data de 8 noiembrie în orășelul Barreiro.

Sărbătoarea a început cu un moment poetic în lectura marilor poeți ai neamului Dumitru Matcovschi și Grigore Vieru, urmat de Imnul Național.

[Citește mai departe…]

 

PORTUGALIA

Artistul plastic Anna Petrova a reprezentat Republica Moldova la Lisabona, Portugalia

de Nadejda Boghenco

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Festivalul Internațional de Arte Plastice VERA este cel mai mare și cel mai important eveniment dedicat celebrării și democratizării artei contemporane la nivel mondial în Portugalia.

Evenimentul a întrunit la Lisabona capodopere de pictură, sculptură, artă aplicată, grafică, instalații, fotografie și arhitectură ale artiștilor celebri din Portugalia, Angola, Mozambic, Capul Verde, Guineea-Bissau, Sao Tome și Principe, Brazilia, Timorul de Est, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Israel, Franța, Germania, Azerbaidjan, România, Turcia, Iran și alte țări.

Lansarea World Fine Art Festival VERA a avut loc la 8 octombrie, la Lisabona, în incinta Cordoaria Nacional. Republica Moldova a fost reprezentată de artistul plastic Anna Petrova.

Nadejda Boghenco, Lisabona

 

PORTUGALIA

Asociaţia MIORIŢA la Festivalul ImigrArte

de Rodica Gherasim

Asociatia MioritaÎn perioada 14-15 noiembrie, în oraşul Lisabona a avut loc cea de-a 9-a ediţie a Festivalului ImigrArte, organizat de către asociaţia de Imigranţi „Solidariedade Imigrante”.

Obiectivele principale ale Festivalului își au originea în mitul societăţilor uniforme din punct de vedere cultural, care a suferit tot mai mult în ultimele decenii, ajungându-se treptat la concluzia că diversitatea culturală a fost şi este o stare, de fapt caracteristică, a societăţilor europene. Motto-ul sărbătorii a fost „Aici cultură ta dărâmă pereţii ruşinii”, evenimentul propunâdu-și să evidenţieze interculturalitatea ca formă de luptă împotriva discriminării, rasismului şi xenofobiei. Festivalul şi-a pus drept scop promovarea interculturalităţii şi a cetăţeniei, valorizarea imigranţilor, apărarea drepturilor acestora, divulgarea culturii, artei, tradiţiilor şi, desigur, crearea legăturilor strânse, prieteneşti între diferite etnii. La eveniment au participat peste 30 de organizaţii ale societăţii civile şi asociaţii, care au prezentat expoziţii de artizanat şi gastronomie. S-a asistat la o adevărată explozie de numere artistice, artă fotografică, pictură, dezbateri, conferinţe, ateliere.

Asociaţia MIORIŢA şi Clubul Literar-Dramatic „Moştenitorii” al acesteia au prezentat Legenda Moldovei în limba portugheză. Iar ansamblul folcloric al asociaţiei a interpretat cântece populare din repertoriul surorilor Osoianu. La sfârşitul spectacolului Andreea Balatel a interpretat cântecul „Moldova Mea” din repertoriul artistei noastre Nelly Ciobanu. Publicul a apreciat diversitatea culturală, frumuseţea şi sensibilitatea poporului nostru. „Sunteţi de nota 20 (nota maximă în Portugalia)! Am început să iubesc Moldova” – aşa s-a exprimat preşedintele Asociaţiei „Solidariedade Imigrante”, dl Timoteo Macedo, gazda sărbătorii.

Oare se poate să-ţi prezinţi țara în alt mod, mai jos decât nota maximă?

Rodica Gherasim

Preşedinta Asociaţiei MIORIŢA

Consultări publice cu femeile migrante

de Olga Coptu

Consultari publiceÎn luna decembrie au avut loc Consultări publice locale în trei localități din Republica Moldova – Rezina, Bălți și Cimișlia -, la tema „Serviciile oferite femeilor migrante, în special femeilor revenite în ţară la nivel local”. Evenimentul a întrunit femei migrante sau revenite din migrație, reprezentanți ai Birourilor Comune de Informații și Servicii (BCIS), organizaţiilor neguvernamentale locale şi ai altor instituţii.

Consultările au fost organizate de către Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Centrul de Investigații și Consultanţă „SocioPolis”, cu susținerea Consiliilor raionale. Inițiativa de a lansa o serie de consultări publice locale cu femeile afectate de migrație în ţară, dar şi atunci când acestea se află peste hotarele ţării, a avut drept scop identificarea problemelor şi provocărilor care stau în fața acestor femei, dar și stabilirea obiectivelor pentru a consolida capacitățile lor de organizare la noi în țară. Această activitate a fost organizată în cadrul Proiectului „Promovarea și protejarea drepturilor femeilor lucrătoare migrante”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

La consultări au participat reprezentanți din mai multe raioane din republică. La începutul discuțiilor au fost prezentate serviciile prestate femeilor migrante aflate la toate etapele migrației, necesităţile acestora şi posibilităţile de îmbunătăţire a serviciilor existente la nivel local. Multe întrebări au apărut în legătură cu modalitatea de informare cu privire la ajutorul de şomaj, alocațiile pentru integrare/ reintegrare în câmpul muncii a mamelor cu copii (1,5-6 ani), accesarea ajutorului social etc.

[Citește mai departe…]

GRECIA

 Ritmurile Planetei

de Svetlana Lisagor 

Ritmurile PlaneteiÎn data de 4 decembrie curent, Uniunea de prietenie Moldo-Elenă „Al. Ipsilantis” a participat la Festivalul  cântecului și dansului, cu genericul „Ritmurile Planetei”. Festivitatea a fost organizată de asociația „Beriozka”, sub patronajul Centrului de știință și cultură al Ambasadei Federației Ruse în Grecia.

Ansamblul de dansuri „Moldoveneasca” din cadrul Uniunii  a prezentat un dans sub ritmurile melodiei „Hora din Moldova”. Iar micuța artistă Corina Diaconu a emoționat publicul prezent cu interpretarea sa  impecabilă a cântecului „Speranța”.

La cea de a II-a ediție a festivalului  au participat 15 țări: Rusia, Grecia, Armenia, Georgia, Republica Moldova, România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Cuba, Sri Lanka, Republica Belarus, Serbia, Ucraina și Egipt.

Svetlana Lisagor, Atena

ITALIA

 Cinci întrebări pentru Irina Botoc, moldoveanca care a dus istoria şi cultura Moldovei până în inima Calabriei

Un interviu realizat de Aliona Purci

 Cinci intrebari„Am fost întotdeauna apreciată pentru patriotismul şi dragostea cu care am vorbit despre ţara în care m-am născut şi am crescut. Chiar dacă voi locui în Italia sau în altă ţară, Moldova rămâne pământul meu.”

 Aliona Purci: Cum aţi ajuns în Italia?

Irina Botoc: În 2004, la doar 22 de ani, am plecat în Italia, acolo unde mă aştepta prietenul meu de origine italiană cu care comunicam deja de doi ani. A fost o decizie spontană. Eram studentă la universitate în acea perioadă. Din primele clipe ale aflării mele în peninsulă am avut noroc de o familie care m-a primit destul de bine şi am reușit într-un timp foarte scurt să îmi fac prieteni. Am observat că avem multe în comun cu italienii din sudul Italiei, nemaivorbind de faptul că limba română seamănă foarte mult cu dialectul calabrez. Am plecat în Italia pentru că acolo era iubirea mea şi probabil mi-a fost mai uşor să mă acomodez. În plus, eram foarte tânără şi aveam nevoie de noi experienţe.

[Citește mai departe…]

ITALIA

Şou la garaj

de Nadia Plămădeală

SouO serată frumoasă cu genericul „O3M Şou la garaj” a fost organizată la Roma de Asociaţia tinerilor moldoveni din Italia „Open Mind Made în Moldova”. Este primul eveniment al asociaţiei în amintirea locului, anume garajul, unde şi-au avut începutul multe startup-uri informatice de la Sillicon Valley şi unde s-au format grupuri muzicale care au devenit faimoase. Împrumutul acestui fenomen din cultura americană tinde să accentueze caracterul global şi deschis al asociaţiei și al tuturor membrilor săi.

Serata a fost deschisă de prim secretarul Ambasadei Republicii Moldova la Roma, Nicoleta Croitoru-Bantea, care a urat succese şi realizări frumoase asociaţiei. A urmat discursul preşedintei asociaţiei O3M, Aurica Danalachi, care a emoţionat publicul vorbind despre Moldova, amintind de misiunea principală a asociaţiei – cea de a contribui la dezvoltarea tinerilor moldoveni din Italia, atât în plan personal, cât şi profesional. Aurica Danalachi a menţionat că promovarea imaginii pozitive a Republicii Moldova în Italia, prin diferite evenimente, este un alt obiectiv pe care membrii O3M tind să-l realizeze prin intermediul activităţilor asociaţiei. În timpul seratei a avut loc un moment deosebit: preşedintele asociaţiei istorice din diaspora „Assomoldave”, Tatiana Nogailîc, a dăruit asociaţiei O3M drapelul pe care îl poartă în geantă de mai mult de zece ani la diferite evenimente şi care are o valenţă simbolică apreciată de întreaga echipa O3M şi tinerii din diaspora.

În cadrul „O3M Şou la garaj” a evoluat Adriana de la Roma, care a adus atmosfera moldovenească în oraşul etern, transportând imaginar spectatorii la două mii de kilometri în ţara natală prin vocea sa splendidă şi interpretarea sugestivă. A doua interpretă, Maria Zavalisca a debutat ca solistă, demonstrându-și talentul şi munca dedicată muzicii pe parcursul anilor de studii. A finalizat concertul formaţia moldo-italiană „Geeskoff”, o prezenţă tânăra pe scenă rock italiană, dar care are în arsenalul ei destule realizări frumoase, printre care deschiderea concertului formaţiei „Gândul Mâței” la Roma. Solistul grupului „Geeskoff” este Efim Olan, membru fondator al asociaţiei O3M.

Nadia Plămădeală

Vicepreședinte al Asociației O3M

ITALIA

 „Te iubesc, Ion și Doina”

de Marcela Ciobanu

Te iubescVineri, 30 octombrie, a avut loc la Roma prima proiecție a filmului documentar „Te iubesc, Ion și Doina”, în cadrul mai multor proiecții organizate în diferite orașe din lume, în memoria soților Aldea-Teodorovici, care au trecut spre nemurire în noaptea 29/30 Octombrie 1992.

Inițiativa acestor evenimente de comemorare a fost lansată de către Diaspora unionistă și Blocul unității naționale și a fost preluată de mai multe asociații și persoane fizice din cadrul diasporei românești din toată lumea.

Evenimentul de la Roma a fost organizat de Asociația Dacia și a avut loc la Biblioteca Rispoli, o bibliotecă publică din circuitul „Biblioteche di Roma”, care de câțiva ani încoace găzduiește Ziua Europeană a Limbilor, celebrată de Asociația Dacia cu diferite inițiative. In sala mică de proiecție s-au adunat circa 30 de spectatori, români de pe ambele maluri de Prut care locuiesc la Roma, prieteni italieni care urmăresc cu drag evenimentele comunității noastre. Am fost onorați de prezența  reprezentantei Ambasadei Republicii Moldova la Roma, doamna Nicoleta Croitoru-Bantea.

După un scurt cuvânt de introducere și mulțumire Platformei Acțiunea 2012 care a lansat ideea, regizoarei Leontina Vatamanu care a depus o muncă enormă și lăudabilă și casei de producție OWH în persoana domnului Virgil Mărgineanu care ne-a transmis documentarul și a avut încredere în organizatori, am lăsat ca filmul să aibă cuvântul.

[Citește mai departe…]

ITALIA

Grazie, dottore….

de Silvia Zaharia

Grazie, dottore _p.1Pe 19 noiembrie curent, Anastasia Rusu, din Republica Moldova, a fost operată de doi medici italieni de o sensibilitate și omenie rară: celebrul profesor italian Massimo Del Bene și chirurgul Emanuele Nespoli, căruia îi aduc în special mulţumiri pentru faptul că s-a oferit să achite intervenția, spitalizarea şi costul biletelor de avion Chişinău-Milano.

Intervenția a reușit, Năstica este bine acum și, împreună cu tatăl său, așteaptă ziua când i se va scoate ghipsul și va reveni în Moldova, cu impresii și amintiri plăcute, despre oameni minunați, despre o țară străină care reușește să-i dea atâta atenție și căldură. Năstica s-a născut cu 15 ani în urmă în regiunea Tiumeni, cu o malformaţie a braţului stâng și, din această cauză, a fost abandonată de propria mamă chiar de la naştere. Toate grijile şi greutăţile i-au revenit tatălui Alexei, care i-a fost şi mamă, şi tată, şi dădacă, şi educator. Dar ceea ce i-a reuşit cel mai bine, a fost rolul de învăţător, căci a reuşit să cultive în Năstica calităţi de excepţie. După patru ani, Alexei și-a luat fetiţa şi a revenit în Moldova, unde a crescut-o de unul singur. Însă tot timpul îl rodea un gând: să reuşească să-şi opereze fetiţa undeva, „în afară”, căci cum spune el: „Este lumina ochilor mei”… A decis să lase fetiţa în grija unei tutoare şi el să ia drumul străinătăţii pentru a face ceva bani de operaţie. Bani nu avea, a împrumutat de la o bancă 3000 dolari, a pus casa în gaj şi banii i-a dat „pentru viză”. Nu a mai apucat să vadă viza, căci toată gaşca cu firma lor a dispărut peste noapte. Necazurile niciodată nu vin singure… Dar a rezistat, oamenii buni l-au ajutat şi şi-a recuperat casa măcar. Acum se mândreşte cu Năstica, e unul din cei mai buni elevi din ţară, câştigătoare a diferitor turnee republicane de poezie şi proză. Într-o zi a sosit o scrisoare pe poşta electronică a AO „ABC – acorduri, binefacere, cooperare” din partea directorului şcolii unde învaţă Năstica, cerându-ne ajutor ca să intervenim cu posibilitatea unei intervenții peste hotare. Mi-a vorbit foarte bine despre fată, argumentând cu o mulțime de diplome, mulţumiri, concursuri câştigate. Aşa am început „Odiseea” împreună, pentru a realiza visul Năsticăi şi al tatălui Alexei.

In materialul de mai jos, publicat în ziarul local, o vedem pe Năstica alături de unul din salvatorii ei, doctorul Emanuele Nespoli, înainte de intervenție.

Grazie, dottore

Silvia Zaharia

Răsfoiește ziarul în format PDF 

Pagina 1

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB001

Pagina 2

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB002

Pagina 3

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB003

Pagina 4

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB004

Pagina 5

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB005

Pagina 6

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB006

Pagina 7

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB007

Pagina 8

Gazeta Basarabiei_nr.8_2015 - WEB008

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]