Gazeta Basarabiei – Anul VII, Nr. 7, 1-30 noiembrie 2015

ITALIA: Artistul plastic Iurie Braşoveanu a uimit şi oamenii de artă din Italia

de Ecaterina Deleu

În Italia, avem un artist plastic moldovean de excepţie care, de mai bine de 12 ani, ne bucură cu lucrările sale. Ne reprezintă cu onoare şi demnitate nu doar în Italia, dar şi în alte ţări, unde au ajuns de mai mulţi ani lucrările sale. Un grafician, poet şi „scriitor de icoane” (cum i-a spus un critic de artă italian) pe care trebuie să-l redescoperim la el acasă, în Republica Moldova. Operele lui Iurie Braşoveanu reprezintă o parte din tezaurul cultural şi spiritual al nostru, parte care trebuie recuperată, aşa cum ar trebui să procedăm în cazul atâtor oameni de artă şi de cultură plecați peste hotare.

Nu e deloc simplu să depăşeşti, în Italia, condiţia de străin şi să fii recunoscut  într-un domeniu sau altul. Maestrul Iurie Braşoveanu a reuşit acest lucru. S-a impus pe piaţa culturală şi meritul său e remarcabil. La expoziţia internaţională care a avut loc în luna mai 2015 într-un oraş din nordul Italiei, proprietarul Galeriei ,,ELLE” Andrea Lucchetta a spus: ,,Iurie Braşoveanu este un artist de mare interes internaţional; cu poezia creaţiilor sale a adus faimă galeriei şi a făcut-o să crească pe plan cultural”.

 

Lucrările aArtistul plastic_p.1rtistului plastic basarabean Iurie Braşoveanu sunt pline de profunzime filosofică, au mesaje complexe și o simbolistică aparte, iar frumuseţea pe care o exprimă opreşte locului vizitatorii pentru admirare. Un mesaj polisemantic, care ţine deopotrivă de frumos, de perfecţiune, credinţă, viaţă, moarte și priorităţi… Iurie Braşoveanu este un artist plastic perfecţionist, pasionat de frumos, atras de tainele infinitului și romanticism, un poet care „scrie poezie ridicând spre lumină dragostea și durerea”, ilustrează cărți și pictează icoane, plămădeşte forma, o experimentează mereu şi, în acelaşi timp, rămâne fidel marilor artişti clasici. Arta lui Iurie Braşoveanu poate fi concepută ca un refugiu al artistului, dar şi ca re-modelare, o re-creare a lumii, o personalizare a unui paradis artistic plin de mister. Sentimentul de misticism şi sacru – remarcat de criticii de artă italieni – prevalează în lucrările sale.

În perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2015, Galeria ,,ELLE” a găzduit o altă expoziţie internaţională, la care au participat cu lucrări artişti plastici cu renume: Ariela Böhm, Iurie Braşoveanu, Silvia Caimi, Gianluca Coren, Giulia Crotti, Giovanni Daurea, Luca Ferrise, Francesco Frattaroli, Giovanni Furlani, Eleonora Mazza, Elena Monti, Nicola Morea, Giancarlo Novello și Angelo Sblendore. Vernisajul a avut loc la 27 septembrie, iar criticul de artă Siro Perin a prezentat lucrările expuse.

[Citește mai departe…]

Anunț

Bordeaux, Franța

Capitala mondială a vinului și al artei de a trăi în stil francez, oraș plin de artă și istorie, înscris în Patrimoniul mondial al UNESCO va găzdui, în luna decembrie a.c., prima ediție al evenimentului de schimb cultural și artistic: “Moldova, mon amour”. În acest an, asociația «ModCom», cu susținerea numeroșilor parteneri, realizează un veritabil pod cultural între Franța și Republica Moldova. În program: prezentare de modă, atelier culinar, degustare de vinuri din Republica Moldova, atelier artistic, expoziții și muzică moldovenească. Invitați de onoare : Nata Albot, Cezara Kolesnik, Vika Mahu, Victoria Heghea, Eugeniu Gorean, ș.a.

Vă așteptăm pe data de 12 decembrie 2015, începînd cu orele 19:00 la serata – gală organizată în incinta hotelului Mercur, Merignac Aéroport iar pe data de 13 decembrie 2015, începînd cu orele 12:00 la iarmarocul de iarnă La Bergerie de Courneau, Canéjan.

Contact : modifiedcommunity@gmail.com, nr. telefon: +33641335194

Moldova mon Amour 3

[Citește mai departe…]

Republica Moldova în contextul crizei politice actuale

Interviu. Rubrică permanentă: „Puncte cardinale, orientare în actualitate”

Interviu cu dna Ana Guțu, Prim-vicerector al Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM), Chișinău, Republica Moldova, realizat de Dorin Dușciac, în exclusivitate pentru Gazeta Basarabiei

Ana-Gutu1. DD: Ce impact are actuala criză în care a intrat Republica Moldova asupra apropierii sale de Uniunea Europeană?

AG: Criza politică ce s-a instaurat practic imediat după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, cauzată de incapacitatea politicienilor de a pune mai presus de toate interesul public, s-a transformat într-o stare permanentizată, căpătând accente și nuanțe diferite – gen guvern minoritar, scindare de partide etc, esența acestei crize rămânând aceeași: încetinirea dacă nu chiar stoparea agendei de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Practic, la ora actuală, nu se vorbește decât sporadic despre agenda de Asociere, în rest – lumea asistă la un spectacol al reglărilor de conturi care nu are absolut nimic în comun cu parcursul european al Republicii Moldova.

 

2. DD: După părerea Dvs, cum privesc oficialii europeni cele ce se întîmplă astăzi în Republica Moldova?

AG: Opinia oficialilor europeni a fost cristalizată la summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga, Letonia din mai 2015, unde s-a constatat sfârșitul ”poveștii de succes” pe nume Republica Moldova, aceasta dezamăgind profund prin furtul banditesc al miliardului din buzunarele cetățenilor și inacțiunile organelor coercitive și instituțiilor financiare responsabile de echilibrul din sistem. Observăm cu toții vizitele tot mai rare ale oficialilor europeni și americani în Republica Moldova, pretențiile foarte deschis formulate de ambasadorii occidentali vizavi de anemica luptă împotriva corupției și blocajele instituționale legate de criza politică permanentizată.

[Citește mai departe…]

Republica Moldova, în culise

de Dorin Dușciac

DorinDusciacEvoluțiile din ultimele săptămîni din Republica Moldova nu fac decît să aprofundeze sentimentul de derută generală pe care îl resimțim deja de mai multe luni. Abordările în politicul spațiului pruto-nistrean au pierdut orice grăunte de logică și raționament, transferîndu-se în zona trăirilor pătimașe, reacțiilor emoționale și reglărilor de conturi între diverse grupuri de influență. Așa cum era de așteptat în aceste condiții, arestarea fostului Prim-ministru Vlad Filat nu a reușit să păcălească pe nimeni referitor la mult-așteptata instaurare a unei justiții veritabile. Mai degrabă, această arestare va deveni în tratatele de Drept un exemplu de funcționare viciată și selectivă a unei justiții controlate politic, supuse intereselor de grup. În timp ce nimeni nu pune la îndoială necesitatea de a vărsa lumină asupra imenselor malversațiuni din sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova din ultimii ani – arestarea și condamnarea lui Vlad Filat seamănă mai mult cu o răfuială politică, decît cu un debut de funcționare eficientă a justiției. Justiția selectivă și controlată politic nu poate genera decizii cu adevărat echitabile și echidistante, iar acest lucru ne inspiră în contextul actual și mai puțin optimism. Cei care se bucură astăzi de “arestarea unui oligarh” nu trebuie să uite exemplul Ucrainei din 2010, unde arestarea unui fost Prim-ministru de către o justiție aflată la cheremul mai-marilor zilei a marcat debutul unei coborîri lente dar sigure a acestei țări în infernul haosului politic și al războiului civil.

[Citește mai departe…]

Răsfoiește ziarul în format PDF 

Pagina 1

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB001

Pagina 2

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB002

Pagina 3

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB003

Pagina 4

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB004

Pagina 5

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB005

Pagina 6

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB006

Pagina 7

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB007

Pagina 8

Gazeta Basarabiei_nr.7_2015 - WEB008

 

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]