EDITORIAL

Anul VIII, nr. 7, 1 – 31 decembrie 2016

Diaspora și matematica post-electorală

Un articol de Dorin Dușciac

D. DusciacAlegerile prezidențiale din Republica Moldova (30 octombrie 2016 și 13 noiembrie 2016) și cele parlamentare din România (11 decembrie 2016) au readus în vizorul opiniei publice participarea diasporei în viața politică și, implicit, în procesele electorale din statul de origine. În cazul prezidențialelor din Republica Moldova, a fost notabilă prezența masivă a votanților din diasporă în turul doi al scrutinului, la care s-au prezentat peste 130 de mii de cetățeni cu drept de vot, stabiliți în străinătate. Această cifră este remarcabilă din două puncte de vedere: este cea mai mare prezență din toate timpurile a diasporei într-un scrutin național și, în același timp, ea înseamnă practic o dublare a numărului de participanți la vot, față de turul întâi al acestor alegeri. Numărul de votanți în diasporă în turul doi al scrutinului prezidențial ar fi putut fi chiar mai mare, dacă dreptul de vot ar fi fost asigurat pentru toți doritorii de a vota. Cadrul legal actual și lipsa metodelor de vot alternativ (votul prin corespondență sau prin internet, votarea timp de două zile consecutiv în afara Republicii Moldova, etc.) au condus la aceste dificultăți și este absolut necesar ca până la următoarele alegeri parlamentare din 2018 să fie efectuate ajustările necesare pentru a garanta tuturor cetățenilor, indiferent de locul de trai, posibilitatea de a vota. Dreptul de vot în diaspora trebuie apărat prin măsuri eficiente și bine gândite, parte a unui efort de lungă durată și a unei strategii de afirmare și consolidare a diasporei, și nu prin chemări populiste, grăbite și generatoare de beneficii de imagine pentru câteva persoane. Între timp, mobilizarea masivă a diasporei la alegerile prezidențiale din 2016 este cea mai bună noutate legată de acest scrutin, un „rezultat” în sine, care va conduce la o serie de modificări benefice în legislație și în practicile electorale.

De cealaltă parte a Prutului, una din „surprizele” alegerilor din 11 decembrie 2016 pentru Parlamentul României a constituit-o prezența scăzută la vot în afara țării. În urma celor întâmplate în alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, atunci când sute de mii de cetățeni din întreaga lume au stat la cozi interminabile pentru a vota, autoritățile statului român au luat o serie de măsuri pentru a facilita votul în diasporă. A fost introdus votul prin corespondență (deși legea respectivă este considerată de mulți a fi una defectuoasă și incompletă), iar numărul secțiilor de vot deschise în afara României a cunoscut o creștere foarte importantă: de la 294 în 2014, la 417 în 2016 (cu peste 40% mai multe secții în 2016). Cu toate acestea, numărul votanților în diasporă a fost unul neașteptat de mic: puțin peste 100 de mii de persoane – aproape de patru ori mai puțin decât în turul doi al prezidențialelor din 2014. Astfel, în parlamentarele din acest an au votat doar 17% din cei peste 600 de mii de români înscriși în listele electorale din diasporă, iar dacă ne raportăm la numărul total al românilor cu drept de vot din afara României (estimat la trei milioane de persoane), atunci ajungem la cifra derizorie de puțin peste 3%.

Desigur, pot fi găsite mai multe explicații „formale” pentru acest dezinteres al diasporei în parlamentarele din România din 2016. Printre cele mai evocate în spațiul public este cea legată de marea diferență care există între alegerile prezidențiale, acolo unde se votează pentru persoane care aspiră la rolul de lider național, și alegerile parlamentare, la care candidează persoane mai puțin cunoscute și care, prin urmare, nu reușesc să trezească interesul votanților. Nu putem contesta valabilitatea acestui argument, însă diferența enormă între cele două scrutine amintite mai sus (aproape de patru ori mai puțin votanți în diasporă în 2016, față de acum doi ani) ne conduce, totuși, spre identificarea unui alt motiv. Mai complex prin esența sa și mai dificil de sesizat în contextul unui fenomen foarte recent (diaspora a căpătat o anumită pondere în procesele politice din statul de origine începând cu 2008 în România și începând cu 2010 în Republica Moldova). Diaspora încă nu a conștientizat în deplină măsură capacitatea sa de a influența mersul lucrurilor din politica țării de origine. Rolul de catalizator al transformărilor democratice din țara de origine este astăzi asumat doar de o parte a diasporei, identificabilă mai degrabă cu elitele tinere și bine informate. De aici și caracterul reactiv al diasporei în procesele electorale: o mobilizare puternică a românilor din afară devine posibilă doar atunci când „patria este în pericol”.

Variațiunile înregistrate în ultimii ani în participarea diasporei la alegerile din statul de origine nu sunt de natură de a înlesni procesul afirmării diasporei în calitate de actor inconturnabil al vieții publice și de motor al schimbărilor democratice. Clasa politică este o reflecție a rezultatelor alegerilor, prin urmare nu putem aspira la „o altă clasă politică”, dacă îi lăsăm de fiecare dată pe alții să voteze. Iar contribuția diasporei la schimbarea peisajului politic în țara de origine este cel puțin la fel de importantă ca și remitențele. Prin remitențe, diaspora le oferă celor de acasă șansa unui trai decent azi. Prin participarea la alegeri, diaspora oferă țării un trai îndestulat pentru ziua de mâine.

Pentru Gazeta Basarabiei

Dorin Dușciac

Paris, Franța

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]