EDITORIAL

Anul VIII, nr. 4, 1 – 31 mai 2016

Să nu abandonăm integrarea europeană!

Un articol de Dorin Dușciac

DorinDusciacÎn ultimul an și jumătate conceptul de integrare europeană a Republicii Moldova pare să fi dispărut aproape cu desăvârșire din spațiul public de la noi. Ba mai mult chiar, asistăm la transformarea integrării europene din „obiectiv major al politicii noastre interne și externe”, într-o noțiune care este în cel mai bun caz neglijată de către formatorii de opinie. Cum se explică acest lucru, cât de onestă și sinceră este această „uitare” căreia i-am căzut pradă, și care ar fi modalitatea de a reabilita parcursul european al Republicii Moldova în ochii basarabenilor? În rândurile de mai jos, vom încerca să răspundem la aceste întrebări, pe care le considerăm legitime și alarmante deopotrivă.

În contextul șirului de calamități sociale cu care s-a confruntat Republica Moldova în ultima perioadă, este firesc ca populația să trăiască o profundă dezamăgire. După niște alegeri parlamentare viciate, urmate de neregulile grave înregistrate în sistemul bancar, după spectacolul trist al celor cinci guverne și trei alianțe de guvernare care s-au succedat pe parcursul unui an, după inconsistența ideologică a unei mișcări protestatare care mai mult a speculat decât a protestat – ne întrebăm acum dacă situația putea fi alta decât această dezamăgire profundă. Bineînțeles că nu. Pierderea încrederii în obiectivele majore asumate este un lucru cât se poate de firesc în aceste condiții. Ceea ce nu este, însă, nici firesc și nici cu efecte pozitive, este asocierea procesului însuși de integrare europeană cu politicienii corupți și, prin urmare, renunțarea „la pachet” și la o anumită parte a clasei politice, și la integrarea europeană. Nu este firesc acest lucru, fiindcă trebuie să știm întotdeauna că orice obiectiv de dezvoltare a unui stat este realizat de către oameni. Iar aceștia, prin natura lor, sunt coruptibili. În anumite țări și în anumite perioade ale istoriei au existat politicieni care s-au sacrificat cu adevărat și au pus mai presus interesul public față de interesul lor personal sau de partid. Noi, se pare, încă nu am avut parte de așa ceva. Totuși, asta nu înseamnă în nici un caz că trebuie să punem semn de egalitate între instabilitate politică și democratizare, între haosul administrativ și libertate, între corupția generalizată și integrarea europeană.

În ultimii șapte ani, politicienii de la noi au fost incapabili să se plaseze la înălțimea exigențelor unui proces eficient și echitabil de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Acest lucru nu trebuie, însă, să deturneze parcursul nostru pro-european. Uniunea Europeană rămâne cel mai puternic aliat al nostru pe calea spre democrație, libertate și prosperitate. UE înseamnă singura noastră garanție de revenire la normalitate, de eradicare a corupției, și de edificare a statului de drept veritabil și echitabil. O posibilă aderare a Republicii Moldova la UE nu trebuie să fie antagonizată cu obiectivul unității naționale a tuturor românilor. Integrarea europeană este una din metodele practice prin care putem reunifica poporul nostru. Cele două concepte nu se exclud reciproc, ele se completează.

Din fericire pentru noi, integrarea europeană a Republicii Moldova nu ține de domeniul trecutului. Trebuie să reabilităm bunul său nume, să înțelegem că în Uniunea Europeană bulversările prin care a trecut Republica Moldova în ultima perioadă nu ar fi fost cu putință. Prin urmare, doar aprofundarea acestui parcurs pro-european ne poate aduce răspunsuri adecvate la multitudinea de întrebări și provocări cu care ne confruntăm.

Dorin Dușciac

Paris, Franța

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]