Consiliul a raportat Parlamentului situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova
În cadrul ședinței Comisiei drepturile omului și relații interetnice, din 14 aprilie 2021, Ian Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a prezentat, prin prisma activității desfășurate, situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova, în anul 2020.
Anual, Consiliul elaborează un raport general pe care îl prezintă Parlamentului până la 15 martie. În raport sunt reflectate problemele identificate care constituie bariere în asigurarea efectivă a egalității, fiind de asemenea înaintate o serie de recomandări de îmbunătățire a situației pe segmentul de asigurare a egalității, precum și de prevenire și combatere a discriminării.
La capitolul prevenirea discriminării, în anul 2020, Consiliul a examinat, prin prisma corespunderii la standardele privind nediscriminarea, 18 acte normative în vigoare și a emis 23 avize consultative la proiecte de acte normative. Printre problemele identificate sunt următoarele: dezavantajarea unor categorii de persoane [...]