ARTICOL

Anul VIII, nr. 7, 1 – 31 decembrie 2016

ITALIA

Pentru că femeile nu conduc lumea, ele o nasc!

Un articol de Aliona Purci

pentru-ca-femeileProiectul „Inspiră”, în conceptul Femei pentru Femei, este un proiect câștigător din cadrul Diaspora Engagement Hub şi prevede organizarea a trei „Șezători de Suflet” pentru femei, cu femei și despre femei. Atelierele au avut loc la Padova, Milano şi Barcelona în perioada 15 septembrie – 31 decembrie anul curent.

Acest curs de inteligenţă emoţională este compus din mişcare creativă corporală, eliberare de stres și introducerea în teoria emoţiilor, având drept scop expandarea posibilităţilor şi abilitarea femeilor din diasporă.

„Proiectul a apărut ca o necesitate. O necesitate clară a femeilor, mai ales a celor migrante, care, în afară de traumele existențiale de creștere personală, au trebuit să parcurgă diverse alte traume sociale sau de apartenență, care le-au marcat traiectoria. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de solidaritate între femei: noi avem o energie circulară, care, unindu-se, creează lucruri mărețe. Nu putem fi în competiție, asta ne face neputincioase. Ne putem coaliza, admira și susține, pentru a renaște”, spune Cristina Leahu, coordonatoarea proiectului.

De acest proiect au beneficiat în jur de 55 de femei din diasporă, care s-au adunat la Milano, Padova şi Barcelona din mai multe oraşe: Roma, Torino, Genova, Cernusco, Vicenza, Montebelluna, Treviso şi Barcelona.

Interesant este faptul că la aceste ateliere au participat cupluri mama-fiică şi unele chiar şi cu nepoţele. Au participat femei cu vârste cuprinse între 7 şi 65 ani. S-au regăsit câte trei generaţii pe linia feminină, iar aceasta a creat o conexiune şi o uniune la nivel de familie şi grup. Unele din participante nu se cunoşteau şi au ajuns la eveniment parcurgând distanţe de la 20 la 570 km (Roma-Milano).

La primele două ateliere au participat şi reprezentante ale BRD, OIM, ODIMM şi Ministerului Sănătăţii, fapt care a ajutat la informarea în detalii a participantelor despre oportunităţile oferite pentru femeile migrante de către instituţiile respective.

În cadrul atelierului de lucru de la Milano a luat naştere şi Campania Împleteşti şi dăruieşti, în cadrul căreia femeile au contribuit cu căciuliţe şi fulare confecționate pentru copiii din două familii vulnerabile din Republica Moldova, iar ulterior s-au oferit să contribuie cu câte 5 euro pentru necesarul de lemne în casele acestor familii. În cadrul atelierului de la Barcelona a luat naştere o altă inițiativă: una din participantele la atelier, profesoară de meserie, a venit cu ideea organizării atelierelor de poveşti pentru copii.

Cristina Leahu ţine să mulţumească  partenerilor care au colaborat la organizarea acestor minunate ateliere: Asociaţia Culturală Vatra Neamului (Milano), Asociaţia Gazeta Basarabiei (Padova), dar şi multe alte asociaţii şi lideri ai comunităţilor diasporale, care au promovat atât mediatic, cât şi informaţional aceste evenimente. Nu în ultimul rând, le mulţumeşte femeilor care au invitat alte femei şi soţilor acestora, care le-au susţinut să participe.

Evenimentele a avut loc în cadrul programului de granturi Diaspora Engagement Hub al Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare (SDC).

 

Aliona PURCI, Padova

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]