luni, septembrie 20, 2021
AcasăDiasporaAmbasadoarea Tatiana Molcean și-a prezentat scrisorile de acreditare Prinţului Alois de Liechtenstein

Ambasadoarea Tatiana Molcean și-a prezentat scrisorile de acreditare Prinţului Alois de Liechtenstein

1 iulie 2021, Vaduz, Liechtenstein – Ambasadoarea Tatiana Molcean a prezentat Prinţului Alois de Liechtenstein scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Principatul Liechtenstein, cu reşedinţa la Geneva.

Ceremonia a fost precedată de discuțiile purtate cu Ministrul Afacerilor Externe, Educației și Sportului, Dominique Hasler, în cadrul căror au fost înalt apreciate bunele relaţii de cooperare între Republica Moldova şi Liechtenstein, atât la nivel bilateral, cât şi multilateral. A fost exprimat interesul ţării noastre de a consolida și diversifica aceste relații, acordând prioritate domeniului comercial-economic şi socio-umanitar.

Totodată, Tatiana Molcean a exprimat gratitudine pentru asistenţa pentru dezvoltare acordată instituţiilor educaţionale şi sociale din ţara noastră.

La rândul său, Dominique Hasler a confirmat că Republica Moldova va continua să fie o țară prioritară pentru Liechtenstein în acordarea asistenței, exprimând interesul pentru extinderea unor proiecte ce vizează educația vocațională și implicarea tinerilor în dezbaterile pe dimensiunea internațională. Continuarea dialogului ar putea avea loc în cadrul unei vizite în Republica Moldova, dar și în marja reuniunilor de nivel multilateral.

De asemenea a fost confirmat interesul pentru finalizarea cât de curând posibil a negocierilor pe marginea Acordului de Liber Schimb între Republica Moldova și Statele Membre ale EFTA, printre care și Liechtenstein.

În cadrul întrevederilor, înalții oficiali i-au urat mult succes ambasadoarei Tatiana Molcean în exercitarea înaltei misiuni încredinţate, asigurând-o de susţinerea lor pe parcursul întregului mandat.

https://mfa.gov.md/ro/content/ambasadoarea-tatiana-molcean-si-prezentat-scrisorile-de-acreditare-printului-alois-de

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments