Tudor Sterpu este originar din Chișinău, dar la moment locuiește în orășelul Ashbourne, în apropierea orașului Dublin, Irlanda, unde a ajuns cu 11 ani în urmă. A absolvit Facultatea de Stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București, iar la momentul actual, activează în calitatea de medic stomatolog, colaborând cu două cabinete stomatologice din Dublin.
GB: De ce anume Irlanda?
TS: După terminarea facultății, am luat drumul străinătății, unde am căutat să-mi cresc performantele profesionale urmând mai multe cursuri de perfecționare în diferite țări ale Europei.
Amabilitatea și deschiderea irlandezilor, m-a motivat să rămân și să-mi dezvolt cariera în această țară. Sistemul de integrare socială și profesională este foarte bine organizat astfel încât dacă urmezi pașii necesari, integrarea este ușoară.
GB: Care este situația în Irlanda, în contextul pandemiei?
TS. S-au schimbat foarte multe lucruri și anume relațiile sociale dintre oameni, libera circulație în interiorul țării, distanțarea de familie datorită limitării călătoriilor în afara țării, mediul de afaceri a fost de asemenea afectat. Aceste lucruri au dus la probleme financiare, psihologice și de dezechilibru în rândul populației.
În această perioadă, după o lungă perioadă de carantină, se încearcă o revenire la normalitate și desigur, la o situație mai bună din punct de vedere financiar și social. Sperăm cu toții să ne reluăm activitățile de natură sportivă, culturală, religioasă, socială și profesională, cât mai curând posibil.
GB: Ce ne puteți spune despre măsurile de protecție care se iau în sectorul medical și inclusiv în instituția în care activați?
TS: În sistemul medical, atât în instituțiile de stat cât și în cele private, sunt respectate toate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândirii virusului. De la curățenia de zi cu zi a încăperilor, suprafețelor, echipamente de protecție pentru personalul medical și până la sterilizarea aerului din încăperile medicale. De asemenea, pacienții care vin la tratament, completează un formular cu date despre starea lor de sănătate actuală, fac igienizarea mâinilor la intrarea în instituția medicală, le este verificată temperatură și neapărat poartă în permanență mască de protecție.
Ce ține de carantină, ca peste tot este respectată mai mult sau mai puțin în funcție de fiecare în parte. Majoritatea locuitorilor respectă carantina și măsurile de protecție, de distanțare socială atât pe stradă cât și în spațiile închise. Locuitorii sunt răbdători și politicoși în magazine, mijloace de transport, pe stradă, și încearcă să depășească această situație, prin pozitivitate, și speranță că într-o zi totul va reveni la cum a fost înainte de pandemie.
GB: Ce măsuri ia statul irlandez față de persoanele care sunt în dificultate financiară?
TS: În această perioadă, statul vine cu diferite acțiuni în susținerea cetățenilor săi. Aici putem vorbi de ajutorul minim de la stat, care este asigurat persoanelor care au lucrat part-time sau full time înainte de pandemie. Cu toate acestea, pentru unii, nu este de ajuns pentru a-și susține familia, a-și plăti facturile și locuința în care trăiesc și unii dintre ei chiar au fost nevoiți să se întoarcă în țara lor natală. Într-adevăr, oamenii trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, dar în același timp nu pot trăi limitați, fără posibilitate de mișcare si dezvoltare profesională și financiară. Cred ca acest lucru este mai important decât ajutorul financiar venit de la stat.
GB: Cum vedeți situația de acasă? Aveți careva recomandări pentru sistemul medical din Moldova?
TS: Sistemul medical de stat din Republica Moldova necesită perfecționare. E necesară renovarea structurilor instituțiilor medicale, îmbunătățirea calității condițiilor de spitalizare, dotarea cu echipamente medicale performante și asigurarea cu echipamente medicale de protecție pentru personalul medical cât și posibilitatea asigurării tratamentului adecvat pacienților. Toate acestea, țin de o mai bună gestionare și direcționare a banilor publici către instituțiile medicale, de către autoritățile guvernamentale. În general, în situația actuală, populația Moldovei încearcă să păstreze un echilibru între păstrarea sănătății și supraviețuirea financiară. Părerea mea este că, în ciuda dificultăților financiare, moldovenii vor ști să gestioneze și să treacă peste această situație, poate mai bine decât alte state mai dezvoltate.
Dincolo de toate, iubesc foarte mult țara în care m-am născut și am crescut. Regret foarte mult că din cauza pandemiei de COVID-19, călătoriile sunt restricționate. De obicei, revin în țară de cel puțin 2-3 ori pe an să-mi vizitez tatăl și sora. Sunt convins că vom trece cu bine această perioadă și vom putea reveni cu drag acasă!
Intreviu realizat de Aliona PURCI