ARTICOL

Luiza Vulpe Dedîșin, soprana moldoveancă crescută în Portugalia

Se spune că nu arta creează talentul, ci talentul creează arta. Talentul se vede în ceea ce reuşeşti să faci bine, fără efort, lucrând cu uşurinţă, cu entuziasm și cu pasiune. Luiza Vulpe Dedîșin este una dintre moldovenii care muncește cu pasiune și care își poartă talentul prin lume.

Luiza Vulpe Dedisin 2

Pasiunea pentru muzică o are de când se ține minte. Crede că vine de pe linia mamei, care cântă deosebit de frumos și pe care a admirat-o mereu.

Și-a început studiile muzicale încă în fragedă copilărie, la liceul „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. Apoi, la 13 ani, a continuat în Portugalia, unde s-a stabilit o perioadă mai îndelungată împreună cu fratele și cu părinții săi. Atunci a fost una din cele mai importante perioade din viața Luizei. Nu a fost ușor să o ia de la capăt în altă societate. „Mi-a fost greu să mă despart de Moldova și de tot ce construisem acolo, dar și mai greu a fost să înțeleg cât de diferită sunt de colegii mei portughezi, din cauza marilor diferențe culturale, dar și a barierei lingvistice. După patru luni am intrat la Conservatorul din Lisabona și totul parcă a luat zbor. Am avut succese la studii și concursuri, am participat la numeroase proiecte atât în Portugalia, cât și peste hotare, am colaborat cu oameni deosebiți cu care suntem prieteni până astăzi”, își amintește tânăra.

Pasiunea pentru operă a apărut în timp ce studia la Conservatorul din Lisabona, specialitatea pian. Ulterior a fost nevoită să aleagă o a doua opțiune și a decis ca aceasta să fie Canto. A avut norocul să o aibă profesoară pe Filomena Amaro, care a făcut-o să se îndrăgostească de Operă și de Dramă. „Nu o să uit niciodată un spectacol important pe care l-am avut la Conservatorul din Amsterdam, unde am interpretat duetul din Madama Butterfly cu renumitul artist Luis Gomes. Atunci am simțit o uniune foarte strânsă între voce și teatru, care mi-a permis să intru adânc în personaj și în muzică, plutind aproape inconștient în timpul interpretării. Asemenea momente sunt foarte rare în viața unui artist. Aveam 21 de ani, și de-atunci am știut, fără nicio îndoială, că am fost născută pentru asta”, spune cu entuziasm Luiza.

Tânăra moldoveancă consideră că acea perioadă, în Portugalia, a schimbat-o pentru totdeauna și i-a adus două lucruri prețioase: înțelegere umană mult mai profundă, factor foarte important pentru parcursul artistic și aprofundarea pasiunii pentru muzică, care era un fel de refugiu emoțional în timpurile mai dificile. La fel a rămas și până astăzi.

Muzica este ocupația și pasiunea Luizei zi de zi. A avut o colaborare de cinci ani cu renumitul Coro Gulbekian, o experiență profesională prețioasă, unde a avut ocazia să cunoască și să lucreze cu maeștri, artiști și orchestre renumite la nivel mondial, precum Claudio Abbado, Colin Davis, Esa-Pekka Salonen, Frans Brüggen, René Jacobs, orchestrele Simfonice din San Francisco, Viena, Berlin, Amsterdam etc.

A colaborat și cu Teatro Praga, la Festa do Avante, fiind solistă în Opera Bastien e Bastienne de Mozart, cu care a avut un turneu în toată țara.

Acum Luiza își face studiile de Masterat (Canto) la Conservatorul din Amsterdam. Chiar dacă este în Olanda, continuă să aibă proiecte în Portugalia, precum colaborarea cu Orquestra XX și Coro XX, dar și mai face parte din echipa de profesori pentru „Festival de Musica da Bendada”.

Pentru ea, Republica Moldova este și va rămâne mereu originea și esența sa, iar tuturor moldovenilor le dorește să lupte pentru visele lor, deoarece nu există „Nu se poate”.

 

Olesea Tanașciuc

Lisabona, Portugalia