Părintele Nicolae Ciobanu – martirul de la Horodiște

Când eram mic, deseori, se întâmpla să stau în camera bunicăi Maria și să privesc câteva fotografii vechi, aranjate frumos pe un perete. Un perete îngust, care avea în stânga un dulap, iar în dreapta o ușă mare, ce ducea în altă cameră și care mai mereu era deschisă, astfel încât acoperea peretele cu fotografii. Îmi spunea bunica cine erau personajele din acele imagini, dar niciodată nu a oferit detalii ieșite din comun. Sau poate urechile mele, la acea vârstă, nu prea erau pregătite pentru istorii dramatice.

Iată că timpul a trecut și am aflat despre tragedia poporului român din Basarabia din cărți, reviste, internet etc. Mereu căutam legături cu satul meu de baștină: nume, întâmplări, imagini. Așa am citit și despre preoții basarabeni, martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941). Unul dintre ei a fost preotul Nicolae Ciobanu, născut la data de 1 iunie 1898, într-o familie de țărani, din satul Horodiște, județul Lăpușna (în prezent, raionul Călărași). Anume pe el, pe Nicolae Ciobanu îl văzusem în unele fotografii de pe peretele bunicăi. Părintele Nicolae era frate cu străbunicul meu, Vasile Ciobanu, care, în acele timpuri, devenise primar în satul Horodiște. Acum, înțeleg de ce în perioada sovietică au fost ascunse și se evitau discuțiile despre unele lucruri.

După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, în 1922, Nicolae Ciobanu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii Sf. Arhanghel Mihail din Soloneț, jud. Soroca. Se căsătorește cu Maria Codreanu, de la care are o fiică – Maria (Greta), născută în anul 1923, și un băiat – Anatol, născut în 1925. Nu este o informație sigură, dar se pare că Maria Codreanu era fiica deputatului în Sfatul Țării, Ion Codreanu.

În anul 1930, Nicolae Ciobanu a fost transferat la Biserica Sf. Nicolae din Domulgeni, același județ, iar la scurt timp, părintele a fost transferat la parohia din com. Stoicani, jud. Soroca, cu Biserica Sf. Pantelimon.

Începând cu anul 1936, preotul Nicolae Ciobanu devine membru al echipei misionare eparhiale. La ședința cursurilor misionare, care a avut loc în zilele de 13-14 iulie 1936, la Bălți, P.C. a vorbit despre „cauzele care au provocat și menținut stilismul”. Trecerea la calendarul nou a dat mari bătăi de cap clerului din Basarabia, de aceea misionarii mergeau din sat în sat pentru a explica enoriașilor necesitatea acestuia. Mai mult decât atât, membrii echipei de misionari întreprindeau diferite activități în scopul readucerii rătăciților în sânul bisericii. În anul 1939, părintele Nicolae Ciobanu devine membru al Frontului Renașterii Naționale din România.

Un îndrumător, dar și coleg de cauză, i-a fost cunoscutul preot și om politic Alexandru Baltaga, care era originar din satul Lozova, sat vecin cu Horodiște, și care slujea în biserica Sf. Alexandru din Călărași. Alexandru Baltaga a fost membru al Sfatului Țării și a ocupat diferite funcții în conducerea și organizarea bisericii ortodoxe din Basarabia, lucru pentru care și-a găsit sfârșitul la Kazan, după 1941.

Un alt frate de cauză i-a fost și Vasile Țanțu (Țanța) – învățător, deputat în Sfatul Țării, prefect al județului Chișinău, deputat în primul Parlament întregit al României. Cu Țanțu se cunoștea demult, fiind și el originar din satul Horodiște.

După ocuparea Basarabiei de către sovietici (28 iunie 1940), părintele, împreună cu familia, s-a stabilit la Chişinău, pe str. Rediului 38 (Mihail Kogălniceanu 38), cu gândul ca mai apoi să se repatrieze în Regatul României.

Fiind un promotor al românismului, Nicolae Ciobanu nu putea fi indiferent față de anexarea Basarabiei, astfel încât s-a alăturat grupului care organiza adunări antisovietice și manifesta împotriva pactului Ribbentrop-Molotov.

În toamna anului 1940, printr-o scrisoare, părintele se adresează consulului român de la Moscova, pentru a urgenta procedura de repatriere. Însă, scrisoarea lui ajunge pe mâna NKVD-ului de la Chişinău. Este arestat pe data de 12 decembrie 1940, la ora unu noaptea, şi este închis în pușcăria din Chișinău. Pe 11 februarie 1941, locotenentul inferior Skotnikov decide prelungirea anchetei până pe data de 15 martie 1941, când  locotenentul superior al securităţii, Iosif Mordoveţ, a semnat condamnarea sa. Pe data de 17 mai 1941, „elementul social periculos Nicolae Ciobanu”, a fost judecat la 8 ani de muncă forțată și deportat în timpul primului val de deportări, în lagărul din Vorkuta (RASS Komi), dincolo de Cercul Polar.

 În minele de cărbuni din orașul-lagăr Vorkuta munceau, în mare parte, deținuții politici și prizonierii de război. Din arhive rezultă că, în acele zile de 12-13 iunie 1941, din Basarabia, în RASS Komi, au fost deportate 352 de persoane. Totuși, în una din surse, am găsit data de 19 iunie 1941 ca fiind ziua de plecare spre GULAG a trenului în care era părintele Nicolae Ciobanu. Probabil, deținuții „periculoși” au fost separați și trimiși mai târziu cu un tren special.

Ajuns la Vorkuta, părintele Nicolae a decedat după câteva luni de munci grele în mină. În actul de deces se scrie că a murit pe 7 noiembrie 1941, din cauza unei decompresii miocardice, afecțiune frecvent întâlnită la mineri. A fost aruncat în una dintre zecile de gropi comune, iar familiile au aflat mult mai târziu despre soarta sa.

Nicolae Ciobanu a fost unul dintre miile de bărbați ai neamului care, în acele timpuri groaznice, au înfruntat cu demnitate ciuma bolșevică și au mers până la moarte pentru ideal național, credință, libertate și adevăr!

„Dosarul nr. 20-71 (arhiva SIS a RM)

Ciobanu Nicolae Isaievici

„Născut la 1898, s. Horodişte, jud. Chişinău. Locuitor permanent al satului Stoicani, jud. Soroca, preot.

Membru al Frontului Renaşterii Naţionale.

Moldovean, fost cetăţean român.

A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău.

Provenit din ţărani.

Soţia Ceban Maria Ivanovna (1902), casnică (n. Codreanu).

Fiica Maria (1923), fiul Anatolie (1925).

Fratele: Vasile şi Ion, ţărani în s. Horodişte, 3 ha”.

Oleg CHICU, Italia

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]