sâmbătă, octombrie 23, 2021
AcasăȘtiriMilioane de EURO vin în Moldova în formă de pensii

Milioane de EURO vin în Moldova în formă de pensii

Victor Croitoru este responsabil de oficiul Patronatul Acli Moldova. Activează de 11 ani în cadrul Patronatul Acli din prima zi de fondare în Republica Moldova.

GB: Suntem într-o perioadă când discuțiile legate de diasporă sunt tot mai des auzite la Chișinău. Din experiența Dvs., ce se întâmplă cu moldovenii din Italia? V-ați întâlnit cu situații în care ei au revenit la baștină pe perioada acestei pandemii? Și care au fost motivele revenirii lor?

VC: Diaspora din Italia are circa 200 000 mii de cetățeni din Republica Moldova. Migrația economică masivă către Italia a început prin anii 2000, dar deja cu așa numita Sanatorie din 2002 au primit permise de ședere în Italia mii de cetățeni moldoveni.

Noi la Acli, lucrăm cu persoane de vârsta a treia, cei care se întorc acasă pentru că vârsta și starea sănătății nu le mai permite să lucreze în Italia. Nu facem o statistică a câte persoane s-au întors acasă pe timpul pandemiei, dar personal am văzut și vorbit de la începutul Pandemiei cu foarte multe persoane care s-au întors acasă pentru trai permanent .

GB: De când și-a început activitatea Patronatul în Moldova?

VC: Patronatul Acli și-a început activitatea în Republica Moldova la 1 ianuarie 2010.

GB: Cine are dreptul să apeleze la serviciile oferite de acest Patronat?

La noi se pot adresa toți cetățenii, moldoveni, italieni de alte naționalități care au lucrat legal în Republica Italiană și au achitat taxe (contribute). Cu refere la actele necesare, le spunem noi ce trebuie să pregătească în dosar pentru a obține o pensie, iar apoi verificăm dacă într-adevăr are contribute achitate etc.

GB: Care sunt schimbările în legislația italiană cu impact asupra cetățenilor noștri aflați în Italia?

VC: Din luna iunie 2020, toți cetățenii extra-UE anume cei care au lucrat în Italia în baza permisului de ședere, trebuie să prezinte un Certificat de la Anagrafe din Primăria unde a avut reședința în Italia de anulare a reședinței (CANCELAZIONE DELLA RESIDENZA). Este foarte important de făcut acest lucru înainte de a se întoarce cu trai permanent în Republica Moldova, altfel noi nu putem face o cerere de pensie fără acest Certificat .

GB: Ne puteți explica, la momentul actual care este diferența între plățile pe care le obțin cetățenii noștri de la statul italian (inclusiv prin intermedierea Patronatului) și dobândirea unei pensii?

VC: Pentru un cetățean al Republicii Moldova care a lucrat în Italia și a plătit  taxe, vârsta de pensionare este de 67 ani. Cei care au lucrat ca cetățeni comunitari (cetățenie UE, fie română, bulgară) și au obținut cetățenie italiană vârsta de pensionare este de 71 ani cu minim 5 ani lucrați legal în Italia și 260 de săptămâni de lucru efectiv. Obișnuit explicăm toate detaliile în oficiu după ce verificăm Extrasul taxelor achitate la INPS.

Pe parcursul anilor Patronatul Acli a perfectat mai mult de 2000 de pensii, dacă facem un calcul simplu de 2000 înmulțit la 120 (suma unei pensii medii) avem circa 240000 Euro pe lună care sunt plătiți prin intermediul băncilor din Moldova și respectiv 2.880.000 milioane pe an. În plus circa 100 de pensionari cetățeni Italieni care sau transferat cu traiul în Moldova și primesc pensia în Băncile moldovenești. Vorbim despre circa 100 persoane multiplicat cu 1000 Euro pe lună și avem 100.000 Euro în fiecare lună și aproximativ 1.200.000 pe an. Acești bani sunt transferați din Italia în Republica Moldova cu suportul activității noastre.

Interviu realizat de Olga COPTU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments