Literatură din Diaspora: B U M E R A N G

B U M E R A N G

(BOUMERANG, BOOMERANG)

Romanul exodului secolului XXI

E destul de complicat să faci o recenzie a unui roman în care sunt incluse toate trăirile vieții: dor, abandon, criză economică, psihologică, frică, neînțelegere, minciună, minori care devin maturi precoce: ,,Nu mai sunt copila de cândva, am crescut prea repede și m-am călit contrar voinței mele… (pag.107)

Nu-mi place să plâng, nu doresc să-mi vadă cineva slăbiciunea (pag.70)”,de parcă copiilor le este interzis să mai plângă în ziua de azi…

Pe parcursul lecturii mi-am adresat două întrebări, și anume: Descrie acest roman eșecurile multe sau realizările puține din punctul de vedere al descrierii stării migraționale? Și una și alta, și da și nu, e un roman complex sau simplu? E un roman simplu până la desăvârșire din unghiul descriptiv al situației, altceva este dacă e să vorbim despre starea personajului/narator, Elena, iată anume ea este complexă, uneori chiar până la eșec: ,,ține sub lacăt misterul vieții lor de familie” prin minciună.

Dar, intenția mea e, în primul rând, să sărbătoresc o reușită romanescă, și, în al doilea rând, să o explic, arătând și concentrându-mă asupra acelor amănunte care fac din Bumerang o reușită a romanului exodului basarabean.

Bumerang-ul oglindește în mod direct Migrația, care este un proces multilateral continuu ce a existat întotdeauna, dar care s-a demonstrat de fiecare dată în mod divers. E un roman social ce are ca temă viața citadină a unei comunități, a cărui estetică se bazează pe reflectarea veridică a realității în artă, se realizează o frescă socială prin ilustrarea categoriilor sociale în descreștere, în descompunere.

Este o scriere a conflictelor: cel dintre mamă – tată, tată – copii, mamă – fiică, cetățeni – societate, un conflict care crește treptat, ajungând la Superlativ.

Stilul artistic duce la tenta specifică realistă în care lipsesc cu desăvârșire podoabele artistice, limbajul având rolul de a da veridicitate vieții și modului în care este trăită.

Este de admirat felul în care autoarea intră în rolul acestei copile, păstrând persoana I ca și în ,,Testamentul necitit”, reușind să redea cu exactitate situația întregii societăți, afectate de această criză socială, de acest exod interminabil.

E un roman care nu se citește ușor, te face să te oprești, să reflectezi, să analizezi și, mai presus de toate, să-ți adresezi întrebarea: De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Răspunsul nu-l vom putea defini cu precizie atâta timp cât există nestatornicie în societate. Da, de aici pornește drama copilei pe nume Elena și a familiei sale, care din motive directe, și anume economice, este nevoită să rupă creanga cea mai puternică a copacului familiei și să fie aruncată departe, foarte departe, unde se va usca, în timp, până la pierire, această creangă este însăși mama acestor copii, profesoară de limba franceză, nevoită să abandoneze tot și să caute o susținere a copiilor departe de ei, lăsându-i în grija celui care ar fi trebuit să fie pilonul siguranței, dragostei, ca un adevărat părinte, dar nu a fost să fie așa. Exodul întotdeauna a avut necesitate de victime, cel mai crud e faptul că nu alege pe cine, totul are loc la întâmplare și întâmplarea face ca să sufere anume copiii, care nu au nici o vină.

Titlul vorbește clar despre acțiunea ce se desfășoară în paginile operei, căci „bumerang” nu înseamnă altceva decât o armă confecționată dintr-o bucată de lemn curbat, care, fiind aruncată la distanță, revine la locul inițial, dacă nu a atins ținta (sensul direct) și la figurat – acțiune ostilă orientată împotriva cuiva, care însă se întoarce împotriva acelei persoane care a inițiat-o.

Așadar, Bumerang oglindește drama întregii noastre societăți. Prin exemplul Elenei și fratelui ei, Nicu, se deschide ușa casei cu numele ,,Societate în Haos” – o societate bolnavă, stresată, în care nimic nu are nici cap, nici coadă.

Bumerang se numără printre acele romane ce marchează întoarcerea realismului obiectiv (așa îmi place mie să îl definesc) cu toate subspeciile sale specializate, adică direct la subiect și obiect, fără ocolișuri, cititorul înțelege din start ce fel de eroi are în față: Elena, copila care începe să mintă pentru a ascunde drama din casă (in punct de vedere psihologic, acest lucru e absolut normal, în cazul în care vrem să ascundem unele lucruri din simplul motiv de a nu fi despărțiți de către Asistența Socială); Nicu, care nu ascunde nimic, e dezgolit de orice, e natural; ceilalți își trăiesc existența, suferind și sperând într-o minune – totul absolut firesc și în același timp tragic și haotic. Mai adaug aici că realismul acestui roman este atât psihologic (drama abandonului, violul propriei copile, prezența jurnalului, ce este semnificativ în ansamblul romanului, atitudinea personajului/narator este critică față de tot ce se întâmplă, doar spre sfârșitul romanului își regăsește echilibrul, regăsindu-l pe Vadim și înțelegând că se iubesc, fetița aceasta care ,,nu e prezentă în nici o fotografie”…) cât și social. Despre realismul social prezent în roman e de spus următorul lucru: e echivoc, nesigur, batjocoritor și nestatornic, un realism din care toți vor să evadeze. Această parte a romanului oglindește în mod direct starea lucrurilor din țară (nu doresc să desfășor, doresc să intrig pe fiecare pentru a îndemna la citire, pentru a reflecta asupra subiectului). Autoarea, prin scrierea acestui roman, își propune înștiințarea cititorilor despre consecințele abandonului din necesitate, lăsând spațiu cititorilor de a veni cu soluții. E un roman necesar, ceea ce e destul de important în zilele pe care le trăim și rar întâlnit, iar ceea ce este genial aici – redarea, descrierea simplă a acțiunilor, posibile de înțeles pentru fiecare. Autoarea este mai mult decât realistă, încercând și reușind să aducă la condiție de Roman o istorie Naturală, căci însăși existența omului nu e decât un lung și tragic șir de încercări de a da un sens acestei existențe, în consecință – e un roman al existenței, al experienței (aici experiența este numele pe care fiecare îl dă greșelilor sale), al trăirilor multiple, al prefacerii, al refacerii, al conflictului interior și exterior (mama Elenei e un personaj ambiguu, abia în scrisoarea de la sfârșitul romanului destăinuiește marea dragoste pentru fiica sa,  Elena, în timp ce pe parcursul romanului este prezent între ele un conflict direct, un dialog de multe ori plin de săgeți).

În fiecare pagină se întrevede printre rânduri, ca un fir roșu, Speranța ( ,,mama va veni și va fi bine”),iar speranța este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a dat omenirii și este adevărat, avem nevoie de speranță; a acționa, a trăi fără speranță este peste puterile noastre.

Ca urmare a celor evidențiate și argumentate, opera literară Bumerang de Lilia Bicec-Zanardelli este un roman realist social obiectiv, oferind o imagine amplă asupra concepției scriitoarei despre societatea actuală.

Olesea-Olga Dînga, poetă