Anul VIII, nr. 2, 1 – 29 februarie 2016
PUNCTE CARDINALE: ORIENTARE ÎN ACTUALITATE
Diaspora de peste Ocean, în viziunea unui fost Ambasador
Interviu cu Igor Munteanu, Director Executiv al IDIS „Viitorul” Chișinău, Republica Moldova, fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în SUA și Canada,
realizat de Dorin Dușciac, în exclusivitate pentru Gazeta Basarabiei
- Stimate dle Munteanu, în calitatea Dvs de fost Ambasador al Republicii Moldova în SUA și Canada, cum ați putea descrie în câteva fraze diaspora noastră de peste Ocean?
Înainte de toate, ar trebui să precizăm cum definim diaspora. Tehnic vorbind, toți cei care locuiesc în SUA și Canada, care-și revendică originile din ceea ce reprezintă astăzi Republica Moldova, ar trebui să însemne diaspora noastră, cum îi spuneți Dvs. Există însă mai multe diaspore, fiecare dintre acestea având propriul narativ, adeseori fără a se intersecta între ele. Să exemplific. Ultimul val de emigrație, format după disoluția URSS, cuprinde cele mai vizibile comunități. Acestea variază între un număr modest de 50-100 și peste 5000 de membri activi. Cele mai numeroase comunități s-au format în jurul unor puternice biserici creștine, în temei evanghelice (protestante), la Raleigh (NC), Tampa (Fl), San Francisco (Ca), Philadelphia (Pen) sau Reston (Wa); altele mai mici au apărut ca urmare a joburilor ușor accesibile pentru moldovenii care s-au afirmat profesional în cadrul unor organizații internaționale – FMI, Banca Mondială, ONU, alte instituții – care au recrutat specialiști de cele mai diverse limbi. Există și comunități care au crescut exponențial, cum este cea din Chicago (Ill), pe baza avantajului de obținere rapidă a documentelor de înregistrare a datelor personale și contractelor de muncă. Pe lângă acestea, însă, există comunități de cetățeni americani care-și susțin legătura cu Republica Moldova prin succesiune, metaforic vorbind, provenind din părinți care s-au născut și au locuit îndelungat în diverse orașe ale Basarabiei. Din această categorie fac parte nemți și evrei, polonezi și români, pentru care nu trebuie să explici diferența între Leova și Soroca sau Cahul; pentru ei Republica Moldova este o noțiune un pic mai abstractă, interpretată prin istoria orală și narativele părinților. Am fost la Calgary, provincia canadiana Alberta, unde am fost găzduit de o largă comunitate de germani care au emigrat din sudul Basarabiei după 1905 și care, spre marea mea surprindere, păstrau o colecție excepțională de fotografii de epocă din ținuturile noastre, la care țineau ca la ochii din cap. Un alt caz este și actualul nostru Consul Onorific Mark Williams din Portland, Vice-rectorul unei importante clinici private medicale de pe Coasta Pacifică a SUA, ai cărui părinți s-au născut și au crescut la Chișinău. Mai există și o mare diasporă vorbitoare de limbă română care-și trage rădăcinile din România și care pare să se fi adaptat la „specificul” dialectal și la diferențele regionale ale moldovenilor, care vorbesc uneori cu accent nu doar în engleză, dar și în limba română. În sfârșit, diaspora mai conține și un număr mare de foști locuitori ai RSSM, vorbitori de limbă rusă sau ucraineană și găgăuză, care încă-și mai păstrează vechile pașapoarte cu stema URSS, dar cărora le lipsește aproape definitiv orice referințe directe sau personale la istoria ultimelor două decenii de schimbări politice și economice.
- Cum s-a schimbat comunitatea noastră din America de Nord în ultimii câțiva ani?
Comunitățile se schimbă prin adaptare și emulație. Atunci când sunt mai numeroase de 100, acestea caută să emuleze modele de activitate și coeziune după exemplul altor diaspore; altfel spus, intrând în competiție cu alte grupuri etno-lingvistice, cel puțin la fel de interesate de a se afirma. Pentru că SUA este o națiune formată prin fuziunea unor valuri succesive de emigrație, este absolut natural ca orice grup al diasporei să dorească a obține o anumită imagine și recunoaștere publică. Sub ochii mei am observat eforturi de mobilizare și consolidare prin evenimente care, eu sper, vor germina tradiții. Voi numi astfel inițiativa lui Ruslan Vdovicenco din San Fransisco, Sărbătoarea Roadei, inițiativele culturale ale Eugenei Berzan, Ion Moraru, la New York DC, Mărțișoarele, organizate la Chicago, Casa Mare la Washington DC. În special, aș dori să notez inițiativa Convenției Moldo-Americane, pe care am sugerat-o în 2014 unor lideri ai diasporei de limbă română și care … a prins. În ianuarie, 2016, Elena Drăgălin de la Moldovan Aid și Eugenia Berzan au lansat cea de a 3-a Convenție Anuală Moldo-Americană, la New York, lucru care pe mine personal mă bucură și care ilustrează un anumit potențial. Mă bucură, de asemenea, faptul că în mediul diasporei noastre nu se observă diviziuni adânci, cum există în alte comunități. Totodată, trebuie să admitem că orice diasporă este erodată de curente obiective, cum ar fi asimilarea lingvistică și riscul intrării în irelevanță. Primul se referă la faptul că sistemul de educație al țării gazdă nu susține limbile naționale, aceasta fiind bătaia de cap a comunităților, unele dintre acestea răspunzând prin școli duminicale, cursuri de limbă maternă pentru cei mici, etc. Al doilea risc poate lovi existența unor grupuri diasporale atunci când liderii acestora nu sunt suficient de credibili, carismatici, ingenioși, nu au o agendă care să atragă publicul intern și extern, ceea ce va forța un proces de defectare a membrilor acestei comunități spre alte centre de interese și gravitație.
- În ultimul timp, se discută mult despre participarea cetățenilor emigrați la dezvoltarea țării de origine. Ce ar însemna acest lucru în cazul diasporei originare din Republica Moldova?
Înțeleg că acum vă referiți nu doar la diaspora din SUA și Canada. În opinia mea, fiecare individ acceptă să mențină legătura cu țara de origine în funcție de orizonturile lui sentimentale și identitare. O țară sigură de sine, atractivă și captivantă, reprezintă o sursă nesecată de mândrie pentru cei care s-au născut în ea, indiferent de meseria ori numărul de diplome pe care aceștia le-au dobândit, în timp ce o țară-problemă, coruptă, flămândă, instabilă, neguvernabilă, aparent, nu poate decât să reducă voința de aderență. Apartenența la o țară este, spun teoreticienii națiunii, un referendum de fiecare zi, și asta-i realitatea. Totuși, ar fi inexact să ne ținem ideile legate de țară ostatice eșecurilor politicianiste. Există numeroase feluri de a fi utili celor care trăiesc calvarul unui stat disfuncțional, și nu doar sub forma unor intervenții umanitare, dar cred că și Dvs. aveți răspunsuri.
- În contextul ultimelor evenimente din Republica Moldova, credeți că autoritățile americane vor continua să sprijine parcursul pro-european și apropierea de Occident?
După cum ați putut observa, anumiți oficiali americani au susținut utilitatea unui guvern care să răspundă în fața cetățenilor, în 2016, sugerând că un nou an electoral ar dubla nivelul de haos și instabilitate și că Guvernul Filip trebuie să învețe a juca după reguli. SUA reprezintă un actor strategic al ordinii globale și un actor indispensabil pentru securitate în regiunea Europei de Est. Ar trebui să respingem fanteziile după care tot ce se întâmplă în acest moment în Republica Moldova nu are tangențe cu geopoliticul și nici cu narativele ostile pe care Rusia le-a proiectat asupra fostelor sale colonii sovietice. Dar, SUA va apăra RM pe plan extern atâta timp cât vor exista cetățeni dispuși s-o apere pe interior. Implacabil, aceasta-i lecția de realism politic pe care trebuie s-o întrezărim din ultimele declarații. Condiționalitatea este politica de impunere a unor guverne disfuncționale să livreze populației serviciile publice pe care, altminteri, acestea nu le-ar livra. Și nu le-ar livra, în opinia mea, nici cei mai mulți dintre „capetele vorbitoare” ale PSRM și Partidul Nostru, declarați susținători ai proiectului URSS și ai Președintelui Lukașenko, tot ei, expresie clară a banilor interlopi în politică.
