Spectacolul radiofonic „Întoarcere în trecut nu există”: despre migrație și efectele sale
În data de 26 martie curent, în incinta Bibliotecii „Ovidius” din orașul Chișinău, Radio Moldova a prezentat în premieră spectacolul radiofonic „Întoarcere în trecut nu există”, după piesa omonimă de Mihail Gh. Cibotaru. La eveniment au fost prezenți: Mihail Gh. Cibotaru, autorul dramei contemporane „Întoarcere în trecut nu există”, actorii Vitalie Rusu, Artist al Poporului (regia artistică), Iurie Negoiță, Iurie Focșa, Angela Ciobanu, Lilia Bejan; Domnița Jechiu (regia muzicală și sonoră) ș.a. Spectacolul a avut la bază tema migrației și efectele sale.
Ludmila Alexei este redactor-producător de teatru radiofonic la Radio Moldova și a fost cea care ne-a oferit un interviu pe marginea acestui eveniment.
A.P.: Cum v-a venit ideea lansării unui spectacol radiofonic pe tema migrației?
L.A.: Piesa „Întoarcere în trecut nu există” de Mihail Gh. Cibotaru o citisem cu vreo patru ani în urmă. Recunosc, ceva nu mi-a plăcut în ea atunci, ori mi se păruse tema cam banal abordată. Cunoșteam opera lui M. Gh. Cibotaru, eram sigură că este un autor valoros, dar, nu știu cum, acest text nu-mi atinsese strunele. Peste ani, mai exact în ianuarie curent, la o lectură mai atentă, am descoperit tragismul celor două personaje, Nataly și Pavel, suferința lor și felul cum se tratau reciproc. Am asociat dialogul dintre eroii centrali cu miile de povești pe care le citisem pe rețelele de socializare – mă refer la diferite cazuri nefaste cu moldoveni sau români, cupluri emigrate în Europa, care nu și-au găsit fericirea nici „la capătul lumii”.
Eu, fiind producător la „Teatrul la microfon”, am propus imediat Consiliului Artistic de la Radio Moldova să montăm piesa. Am argumentat că tema este mai mult decât actuală, este ceea ce ne doare acum: destrămarea familiei, ruperea legăturilor de rudenie, călcarea în picioare a legilor căsniciei, pierderea identității personale, suferințele copiilor și neputința lor de a-i împăca, de a-i readuce „acasă, împreună” pe părinții lor. În textul lui M. Gh. Cibotaru ies la suprafață și destrămarea tradițiilor de familie, distrugerea rădăcinilor și cufundarea omului în întunericul veșnic. Povestea descrisă de autor pare a fi cunoscută, știută. În orice sat cineva îți poate înșira o istorioară similară. „Ea” sau „El”, plecați la munci undeva prin Europa, revin peste ani acasă… și aici firul poveștii ia o altă cale, deloc fericită, din păcate. Cineva înșeală mereu, altul trișează, unii se înjură, își fură averile, își snopesc în bătăi femeile etc. Cei care îndură, însă, sunt copiii, fără echivoc.
Și uite așa, având în față speranța că vom reuși, că vom avea public sensibil la durerile contemporane, că vom cuceri ascultătorul nu prin vorbe frumoase, ci prin fapte, prin realități, am reușit să creăm un spectacol care să-și atingă scopul și care, peste alte multe decenii, să povestească generațiilor viitoare istoriile triste de la începutul acestui mileniu zbuciumat.
A.P.: A influențat cumva faptul că Moldova are în jur de un milion de oameni plecați peste hotare?
L.A.: Nu m-am gândit la numărul de moldoveni plecați peste hotarele țării. Știam că mulți și-au părăsit cuiburile, unii pentru totdeauna, alții pentru o perioadă de timp. Nu asta m-a determinat să iau în lucru piesa „Întoarcere în trecut nu există”, ci altceva – faptul că unele povești de viață impresionează și creează un efect de bumerang. Daca, să zicem, din 100 de moldoveni emigrați unul ar proceda neconvențional normelor de familie prestabilite, ar călca în picioare onoarea sa și cea a familiei, ar face să sufere o mie de oameni din jur, deja povestea asta ar deveni virală și, la sigur, ar pune pe gânduri un regizor, un scriitor, un dramaturg. Moldovenii emigrează zilnic. Cei mai fericiți, în opinia mea, sunt cei plecați cu familiile întregite. Cei despărțiți, din păcate, lasă amprente crunte pe suflet, așa cum se și întâmplă cu eroii din spectacolul nostru „Întoarcere în trecut nu există”. Eram convinsă că spectacolul va fi ascultat și de cei de acasă, și de cei plecați, pentru că Radio Moldova se ascultă și on-line pe trm.md, iar noi avem public oriunde în lume. Ceea ce ne-am dorit să comunicăm lumii este acel mesaj de re-gândire a propriilor fapte. Fiecare are dreptul să greșească, dar să nu uite să privească în urmă, să-și recunoască vina, să încerce să ierte sau să facă tot ce stă în puteri ca să fie iertat. Pentru a re-clădi o viața distrusă e nevoie de iubire, iertare, armonie și căință.
După lansarea spectacolului în eter, la data de 31 martie, ne-a sunat Tatiana Nogailîc, președinta Asociației „Asso Moldave” de la Roma. Eu îi zic Tatianei „confidenta moldovencelor”, și știu de ce spun așa. Prin ea trec zeci de povești de viață, mai cu seamă, istorii triste despre moldovenii noștri care sunt maltratați în Italia sau oriunde în alte părți ale lumii. Când zic maltratați, am în vedere chinurile prin care trec, nedreptățile, suferințele lor. Ea a recunoscut în eroii Nataly și Pavel pe foarte, foarte mulți moldoveni din Italia. A plâns și ea, pentru că nu e cu putință să nu-ți deschizi inima auzind cum suferă și Femeia, și Bărbatul, și Copilul. Am avut un schimb de mesaje cu Tatiana și chiar am convenit să trimitem spectacolul prin Asociații, să fie ascultat și discutat.
A.P.: De ce ați ales lansarea piesei în incinta bibliotecii?
L.A.: Teatrul radiofonic nu poate exista fără public. Cu cât este mai mare numărul de ascultători la spectacolele sonore, cu atât impactul pozitiv poate fi auzit și simțit. Iar o bibliotecă poate fi locul ideal pentru întâlnirea mai multor generații și, respectiv, ceea ce se întâmplă în timpul și după audiții, este acel rezultat mult așteptat de care avem nevoie noi, realizatorii „Teatrului la microfon”. Întâlnirile la bibliotecă sunt mai mult decât necesare. Acolo ne așteaptă iubitorii de teatru radiofonic.
Mihail Gh. Cibotaru este autorul piesei. E un prozator foarte bun, care a intrat în literatură prin anii 60 ai secolului trecut. Temele abordate de Domnia sa au fost mereu actuale: relațiile dintre semeni, omul cu sufletul „gol”, dramatismul eu-lui și căutările lui. A fost și Ministru al Culturii o perioadă de timp. Despre M. Gh. Cibotaru am auzit numai vorbe bune, semn că își trăiește cu demnitate viața și că are talent. Anul acesta, în iunie, va împlini 85 de ani. Este o vârsta pe care, cu părere de rău, puțini o ating. M. Gh. Cibotaru a fost la lansarea cu public a spectacolului „Întoarcere în trecut nu există”. A ascultat atent și… a plâns. A plâns bărbătește. Am putut să-i înțelegem, să-i intuim suferința. Este nevăzător de mulți ani. Nu i-a văzut la chip pe cei prezenți în sala bibliotecii, dar i-a simțit cu sufletul. Bucuria regăsirii textului său într-un spectacol de radio a fost imensă. Transpus în cuvinte puține, spus cu mari emoții de actori, mesajul său i-a neliniștit pe mulți. Autorul s-a bazat pe un fapt real când a scris piesa.
Spectacolul despre care mă întrebi a fost regizat de talentatul actor și regizor Vitalie Rusu. Nu vă pot spune câte discuții am avut cu Maestrul și la telefon, și în studio. Pentru că nu e suficient să citești textul, trebuie să-l treci și prin suflet, să-l faci pe ascultător să plângă sau să râdă, să fie cu personajul oriunde. V. Rusu are un simț artistic deosebit. El și-a ales actorii pentru roluri: pe Angela Ciobanu, pe Iure Negoiță, Ion Mocanu, Iurie Focșa, Valentin Zorilă, Lilia Bojemschi – nume cunoscute în teatrul moldovenesc. Am făcut multe probe în studio. Și când cuvintele au început a țese emoții, abia atunci Domnița Jechiu, regizorul de sunet, a apăsat butonul de înregistrare și, uite așa, pas cu pas, textul lui M. Gh. Cibotaru a prins contur. Multe sunt de povestit din culisele unui spectacol de teatru radiofonic. Să vedeți ce bucurie când actorii prind nota exactă a mesajului. Ce găselniță! Câtă fericire! Orele de muncă istovitoare în studiourile Radio Moldova, într-un final, se scurg prin clepsidră și ceea ce rămâne este Creația, este Spectacolul.
A.P.: Considerați util un asemenea proiect și în bibliotecile din sate?
L.A.: Da, fără îndoială. Spectacolul poate fi audiat și în bibliotecile rurale, dar și în alte instituții sau localuri, cum ar fi: școală, club, chiar și la vreo Primărie, de ce nu? Țin să vă spun că imediat după audiția la spectacolul „Întoarcere în trecut nu există”, am primit mai multe mesaje, iar unul din ele cam așa era: „Teatru radiofonic, când veniți și la noi, în satul Zubrești, Strășeni?”. E o bucurie să auzi că oamenii ascultă spectacolele la Teatru la microfon, că împreună cu actorii ei își trăiesc emoțiile, își construiesc în minte imagini unde se conturează și o lacrimă. Nodul în gât este mare la moldoveni. Zic asta, pentru că nu există familie în Moldova care să nu aibă măcar pe cineva plecat departe de casă, or, despărțirile de copii, de părinți sunt dureroase. Satele noastre au rămas pustii. Bătrânii își trăiesc zilele în așteptarea copiilor. Ei își alină dorul ascultând „Teatru la microfon”. Pentru că se difuzează seara târziu, pe la ora 22. Singurătatea trebuie potolită cumva. Iar un asemenea spectacol îți poate întoarce sufletul pe dos.
A.P.: De ce credeți că oamenii ascultă teatrul la microfon ani și ani la rând?
L.A.: Am certitudinea că oamenii ascultă „Teatru la microfon” mai mult decât alte emisiuni. Spun asta, pentru că mă bazez pe date concrete spicuite din interviurile cu ascultătorii, din dialogurile cu publicul, atunci când avem posibilitatea să mergem în localități. Acum doi ani, am moderat un program care se numea „Prin ani cu Teatrul radiofonic”, / Radio Moldova/. De acolo am aflat și am constatat că spectacolele noastre – iar noi avem o arhivă cu peste 500 de montări – sunt foarte solicitate și audiate, mai cu seamă, în mediul rural, acolo unde există foame de teatru, de lecturi. Oamenii ne sună la Radio și solicită anumite spectacole, ne roagă să schimbăm ora de difuzare ca să le fie mai comod, sau ne propun teme pentru spectacole. De aici vine și concluzia că „Teatrul la microfon” este valoros, pentru că are mulți, mulți ascultători.
Și încă ceva: „Teatrul la microfon”, în 2020, va marca 70 de ani, semn că în spatele longevității există multe, multe lucruri frumoase!
Interviu realizat de Aliona PURCI
