Anul VIII, nr. 6, 1 – 31 octombrie 2016
Igor Guzun: Recuperarea unei cărți sau a mai multora este ceva care trebuie să se întâmple cel puțin o dată la o generație
Interviu cu scriitorul Igor Guzun, autorul cărţii VINIL, directorul agenţiei „Urma ta”
În ultimii 5-7 ani apar tot mai multe lucrări ale unor scriitori din Republica Moldova stabiliţi peste hotare sau care au trăit experienţa migraţiei. Pe care dintre acestea le-aţi remarcat Dvs., de ce le apreciaţi?
– Pentru mine, atunci când sunt cititor, contează mai mult nu locul unde a fost scrisă o carte, ci cum este scrisă și cine este autorul. Și aleg să citesc următoarea carte ori că sunt curios, ori că mi-a vorbit cineva despre ea, sau că mi-a plăcut cartea lui precedentă și de asta vreau să citesc toate cărțile lui etc. Și abia acum îmi dau seama că unele dintre cărțile scriitorilor originari din Moldova, pe care le-am îndrăgit, au fost scrise în Canada, în Franța, în Rusia și așa mai departe.
Care este raportul dintre migraţie şi literatură, în prezent? Care sunt primele elemente pe care le putem observa, cu cel mai mare impact? Cât de mult se aseamănă sau nu cu sec. XIX – începutul sec. XX, când practic toţi marii scriitori sau oameni de stat au avut perioade de migraţie, pentru studii, stagii peste hotare etc.
– Se pare că viața omului, în toate timpurile, poate fi rezumată la ceea ce am observat în cartea tot mai des fotografiată și citată în ultimul timp „VINIL”: „E greu să pleci dar, bineînţeles, nu-i ușor să rămâi”.
Este, până la urmă, decizia fiecăruia ce să facă. Iar atunci când au ajuns la tine, ca scriitor, ecouri de la oameni care s-au născut în Moldova, dar se află în străinătate pentru studii sau pentru viață, care spun că „Moldova o port cu mine, oriunde aș pleca. O port în limba pe care o vorbesc, o găsesc printre frunzele lui Ion Druță, iar mai recent i-am simțit răsuflarea lecturând VINIL-ul lui Igor Guzun” – asta te emoționează. Și chiar crezi că Moldova este oriunde.
Cartea „Fabule moderne” (ediția întâi) a Tatianei Ţâbuleac a fost editată de agenția „URMA ta”. Cum a fost această colaborare? Cu cine dintre autori aţi mai lucrat?
– Cred că a fost o colaborare normală, umană. Atunci, în 2014, această carte a Tatianei s-a născut, cum puținelor cărți li s-a întâmplat, în văzul tuturor. După ce au fost publicate textele ei minunate pe www.stiripozitive.eu, ne-am gândit că le-ar sta bine într-o carte. Și așa a fost.
Și este de ajuns această mărturie recentă a Tatianei ca să cred că tot ce a fost legat de cartea „Fabule moderne” a fost fabulos. „Pentru că tu ai zis„hai”, „fă”, „scrie”, „scoate”. „Eu nu am uitat. Așa ceva nu se uită”, mi-a spus Tatiana.
Am editat apoi la „URMA ta”, în 2015, și „Dicționar auafed 2” al lui Doru Ciocanu. Iar această carte a grăbit revenirea lui Doru la Chișinău din Canada, după o așteptare a noastră de cinci ani, și lansarea la editura „Cartier” a cărții „Dicționar auafed 3”. Și de data aceasta a fost fantastic.
De ce credeţi că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova şi care sunt elementele de bază care argumentează această afirmaţie?
– Ca să fie cu totul exact, voi spune că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova pe care îl cunosc.
I-am cunoscut pe Alexandru Gromov și Iuri Grecov și le-am citit cărțile, însă ei au plecat în lumea celor drepți.
Lucrările regretatului scriitor Aurel Ciocanu au fost publicate cu foarte mulţi ani în urmă, cu grafie chirilică. Un manuscris a rămas nepublicat până azi. De ce credeţi că e importantă recuperarea operei acestui scriitor?
– Cred că recuperarea unei cărți sau a mai multora este ceva care trebuie să se întâmple cel puțin o dată la o generație. Pentru că o carte își poate găsi cititorii și simpatizanții de diferite vârste și reeditările au aici farmecul lor.
Am citit în anii 1980 poeziile lui Aurel Ciocanu, în copilărie, din catrenele incluse în manuale și din cărțile din biblioteca sătească, iar fiica noastră a învățat aceleași poezii pe de rost, pentru muzicalitatea și poantele din ele, din ediția de mai încoace, din 2004, a cărții „Unchiul meu Păcală”.
La sfârșitul adolescenței mele l-am cunoscut pe viu pe scriitorul Aurel Ciocanu, pentru că am fost coleg și sunt prieten cu fiul lui, Doru. Aurel Ciocanu a fost cel care ne-a îndrumat primii pași de autori de texte, spunând că e bine că intrăm în literatură „nu pe tancuri, ci cu o floare în mână”.
Sigur că m-aș bucura foarte mult să citesc cărțile lui rămase în manuscrise. Căci o carte mai veche, pe care parcă o cunoșteam, a lui Aurel Ciocanu, „Sus la codru”, scrisă în 1977 și colorată în 2016 de pictorul Lică Sainciuc și reeditată de „Cartier”, mi-a adus o mare surpriză. Una dintre aceste bucurii este legată de descoperirea că poezia lui Aurel Ciocanu, care ne-a luminat copilăria în deschiderea fiecărui manual școlar: „Cartea, ca pe-o dimineață, / Nepătată s-o păstrezi / Și să-ți lumineze-n viață / Ca un soare în amiezi”, conține, de fapt, mai multe strofe, la fel de minunate.
Interviu realizat de Ecaterina Deleu,
doctorandă, ICJP al AŞM
