Implicarea diasporei în dezvoltarea localităților de origine devine o practică națională, prin programul DAR 1+3

Modelul de atragere a diasporei în dezvoltarea locală este preluat de Guvernul Republicii Moldova la nivel național prin programul „Diaspora Acasă Reușește 1+3”. Desfășurat în anul 2020 de Cancelaria de Stat, prin intermediul Biroului relații cu diaspora (BRD), acesta este dedicat mobilizării potențialului uman și financiar al diasporei pentru dezvoltarea socio-economică locală a țării.

Începând cu anul 2015, PNUD cu resurse oferite de Elveția, a susținut crearea primelor asociații de băștinași, care au demonstrat că cei din diasporă pot contribui la dezvoltarea localităților de origine. Acesta a servit drept temei pentru adoptarea Hotărârii de Guvern nr.801/2018 privind aprobarea și implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”.

„Preluarea unui model în domeniul Diaspora, Migrație și Dezvoltare de Guvernul Republicii Moldova este o reușită națională în contextul în care circa un sfert din populația țării este plecată peste hotare. Programul DAR 1+3 oferă șansa pentru mii de moldoveni să contribuie la dezvoltarea localităților din care provin și să creeze  condiții de trai mai bune pentru cei rămași acasă”, spune Caroline Tissot,  directoarea  Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Pentru a continua practica susținerii asociațiilor de băștinași și autorităților locale în atragerea diasporei în dezvoltarea locală, PNUD și Elveția, în calitate de parteneri de dezvoltare, vor susține 12 dintre cele 42 de proiectele înaintate spre finanțare în baza formulei 1+3 (Guvernul Republicii Moldova + Autoritățile locale + partenerii de dezvoltare + asociațiile de băștinași).

„Prin acest parteneriat valoros cu Elveția și Guvernul Republicii Moldova, am reușit să creăm un model de mare impact al implicării migranților în dezvoltarea țării și sporirea coeziunii sociale. Extinderea acestui model la nivel național prin intermediul programului DAR 1 + 3 este o etapă esențială. Astfel, vom susține 12 proiecte locale menite să îmbunătățească traiul oamenilor, să creeze locuri de muncă decente, dar și să aducă speranță, atât de necesară în condițiile pandemiei pe care ne străduim să o depășim, în pofida impactului fără precedent al acesteia”, afirmă Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Cele 12 proiecte susținute în cadrul programului național DAR 1+3 au un buget total de peste 7,9 milioane lei. Suportul financiar oferit de PNUD și Elveția constituie 1,3 milioane lei, ceea ce reprezintă 16% din suma totală acordată de partenerii de dezvoltare pentru toate proiectele DAR 1+3. Intervențiile abordează domenii precum managementul deșeurilor, iluminatul stradal, infrastructura publică de recreere și sport.

„Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroului relații cu diaspora este încântat să ofere suport în sumă de 10 milioane de lei pentru inițiativele reprezentanților din diasporă și autorităților locale. În acest fel aducem diaspora mai aproape de casă prin lucruri foarte concrete și utile realizate pentru 42 comunități din țară”, spune Valeriu Turea, șeful BRD.

Pe parcursul 2015-2019, proiectul PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Elveția, a susținut peste 80 de asociații de băștinași care au contribuit la proiecte locale cu peste 331.000 USD, dar și prin transfer de cunoștințe, tehnologii, abilități și know-how, acumulate peste hotare. Acum, în Republica Moldova activează peste 200 asociații de băștinași care își propun să dezvolte localitățile în parteneriat cu autoritățile publice locale.

Pentru informații suplimentare, contactați: Tatiana Solonari, specialistă în comunicare, proiectul PNUD Moldova „Migrație și dezvoltare locală”, tatiana.solonari@undp.org, tel: 0693 77 215, 022-820-840.

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]