sâmbătă, iunie 3, 2023
AcasăȘtiriGazeta Basarabiei – Anul XI, Nr. 3, 16-28 februarie 2019

Gazeta Basarabiei – Anul XI, Nr. 3, 16-28 februarie 2019

Diaspora, Quo Vadis…?


Ne despart zile numărate de alegerile parlamentare și referendumul consultativ din 24 februarie. Așa cum spuneam și în articolele precedente, acest scrutin are o importanță deosebită pentru Diasporă. Este prima dată când subiectul migrației și al migranților și-a ocupat locul pe care îl merită în dezbaterea politică națională. Diaspora s-a impus și a devenit, în sfârșit, inconturnabilă pentru orice politician moldovean care aspiră să ocupe un loc sub soare pe spectrul politic de acasă.
În acest context inedit, e normal să ne întrebăm, chiar și înainte de a afla rezultatele alegerilor: ce facem mai departe? Ce va urma după aceste alegeri? Quo vadis, Diaspora…? Când vine vorba de politică, mai ales de cea legată de statul de origine, unul din subiectele larg dezbătute în ultimii ani printre cetățenii din afară este acela al creării unui „Partid al Diasporei”. Adică a unei formațiuni politice care ar reprezenta doleanțele celor plecați în relația lor cu țara de origine. E normal ca fenomenul conștientizării de sine ca grup coagulat, care împărtășește aceleași viziuni politice și are aceleași interese să conducă la o acțiune concretă de solidarizare, care poate lua forma de creare a unei organizații. Însă, așa cum am afirmat și în alte rânduri, crearea unui Partid al Diasporei este o aventură din start sortită eșecului. Voi dezvolta acest subiect în unul din articolele viitoare, dar aici voi menționa doar faptul că un partid politic are la bază o doctrină, o viziune, un scop major pe care îl promovează. Un partid nu poate fi creat în baza apartenenței la o categorie socială. Au existat în Republica Moldova în anii 1990 tot soiul de partide și mișcări social-politice bazate pe apartenența la o categorie socială, profesională, de gen, de vârstă etc. Cei care au urmărit fenomenul politic din acea perioadă își vor aminti și de o Asociație a Femeilor, și de o Ligă Națională a Tineretului, și de o Alianță a Juriștilor și Economiștilor

[Citește mai departe…]

Cinci lecții de viață de la Olesea-Olga Chirilov

Olesea-Olga Chirilov s-a născut în satul Filipeni, raionul Leova. A absolvit  Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Poetă mai întâi de toate. Migrant reîntors în Patrie. Liber profesionist /antreprenor în domeniul: Traduceri, Comunicare eficientă, Redactare, Predare limbi străine. A ales să plece în Italia, lăsând în urmă activitatea de administrator la care ţinea mult, dar necesităţile erau mai strigătoare la cer decât plăcerea pentru munca pe care o desfăşura şi, fiind chemată, acceptă din start, deoarece cunoştea bine cultura şi limba acestei ţări.

A.P.:  A fost greu la început?

O.C.: Orice „nou început” este greu, pentru mine realitatea din Italia a fost dură, criza economică se simţea deja şi devenea tot mai greu să îţi găseşti un post de muncă adecvat profesiei tale. Chiar din primele luni după plecarea mea de acasă doream să mă întorc, îmi lipsea Moldova cu oamenii pe care îi cunoşteam şi cu care reuşisem să formez un raport profesional fructuos. Tocmai din acest considerent am lansat în 2013 primul volum de poezii ,,Dialog pentru Eternitate”, iar prezentarea a fost organizată în oraşul Torino de către asociaţia „Plai”, după care au urmat un şir de evenimente frumoase în colaborare cu mulţi conaţionali stabiliţi în Italia ce erau dornici de tradiţie şi adevăr. În 2014 am avut marele noroc ca poeziile mele, scrise în limba italiană, să fie incluse într-o antologie a poeţilor străini stabiliţi în Italia. Am reuşit să mă încadrez în societatea de acolo datorită perseverenţei mele şi pentru că doream ca poporul meu să fie privit şi apreciat la justa sa valoare.

[Citește mai departe…]

Cunoaște-ți candidatul

Născută la Cimișlia, istoric de profesie, opt ani de migrație în Italia și o experiență de peste zece ani în domeniul migrației.

– Cine este Olga Coptu?

– Sunt Olga Coptu și candidez la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru circumscripția uninominală numărul 50, la Vest de Republica Moldova.

– De ce ați revenit din Italia?

– Pentru părinți și pentru că îmi pasă. Sunt convinsă că putem schimba lucrurile în Moldova, dacă ne implicăm. Potențialul diasporei nu mai poate fi neglijat. Moldovenii vor să revină acasă, iar autoritățile, în special la nivel public local, trebuie să aprecieze curajul lor și să-i stimuleze în decizia lor de a reveni. Migranții aduc investiții, capital uman prețios și idei moderne pentru a schimba la față satele și orașele noastre.

Acum cinci ani am decis să revin acasă. Am activat în diferite funcții publice și, indiferent de funcția ocupată, am gândit și realizat proiecte pentru diasporă. În fruntea Biroului Relații cu Diaspora, am reușit cu echipa să îmbunătățim substanțial cadrul normativ în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării. Pentru a valorifica potențialul migranților noștri, nu este suficientă elaborarea de politici, se impune implicarea diasporei în procesul de transformare a statului. Pentru prima dată, atât partidele politice, cât și diaspora are șansa să înscrie în cursa electorală oamenii din afara țării. Doar prin implicarea celor care au un parcurs migrațional, experiența și valorile acumulate, putem schimba starea de lucruri la noi acasă.

[Citește mai departe…]

Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat o nouă aplicație web – Diaspora.Voteaza.md – destinată cetățenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova, care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării. Scopul acestui instrument este a le facilita accesul la pentru exercitarea dreptului la vot.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat o nouă aplicație web – Diaspora.Voteaza.md – destinată cetățenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova, care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării. Scopul acestui instrument este a le facilita accesul la pentru exercitarea dreptului la vot.

Lansarea a avut loc în cadrul unui eveniment desfășurat astăzi, 11 februarie curent, la care au fost invitați reprezentanții mass-media. Specialiștii din cadrul CEC au prezentat jurnaliștilor noua aplicație și cum aceasta urmează a fi folosită.

Astfel, odată ce vizitatorul a accesat pagina Diaspora.Voteaza.md, browserul îi va cere confirmarea pentru localizarea geografică a acestuia. Imediat ce aplicaţia primeşte informaţia solicitată, în funcție de geolocalizarea utilizatorului, va indica trei secții de votare care se află cel mai aproape de localitatea respectivă, precum și traseul în aplicația google.maps sau o altă aplicație din telefon, sau calculator. Pe pagina Diaspora.Voteaza.md pot fi găsite șiinformații despre secția de votare respectivă, așa ca: adresa fizică, numele instituției sau clădirii în incinta căreia este deschisă acea secție. Mai mult ca atât, pe acest site poate fi găsită întreaga listă a secțiilor de votare care vor fi organizate peste hotarele Republicii Moldova – grupate pe țări, în ordine alfabetică.

Tot astăzi, a fost prezentat, celor prezenți, modul în care va fi vizualizată prezența la vot pe parcursul zilei alegerilor, dar și rezultatele preliminare ale acestora după închiderea secțiilor de votare. Menționăm că această interfață a fost creată în urma hackathonului electoral – Innovoter, care a avut loc în septembrie 2018 și la care au participat peste 30 de tineri pasionați de IT și web-design.

Sursa: cec.md

Pensie italiană în Moldova

Informaţie utilă pentru cei care au lucrat în Italia şi acum au revenit în Moldova. Pentru cetăţenii moldoveni, italieni şi comunitari.

Toate serviciile sunt fără plată.

1. Pensie pentru limită de vârstă pentru lucrătorii repatriaţi

Cetăţenii ţărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană, inclusiv cei din Republica Moldova care au lucrat legal în Italia în baza permisului de şedere şi care s-au întors să locuiască permanent în ţara de origine („repatriaţi”) pot să se adreseze pentru stabilirea pensiei italiene pentru limită de vârstă.

Pentru cei care au început activitatea în Italia şi care au contribuţia doar începând cu 01.01.1996, nu este o cerinţă minimă de contribuţie (e suficient chiar o singură contribuţie săptămânală)

pentru a beneficia de acest tip de pensie.

Anul naşterii Vârsta
1944-1945-1946 66 ani
1947-1948 – până 09.1949 66 ani + 3 luni
din 10.1949-1950 – 1951, până 05.1952 66 ani + 7 luni
din 06.1952 67 ani

Cerinţe: Nu există nici o diferenţă între bărbaţi şi femei. Pensia poate fi solicitată doar în cazul în care solicitantul a încetat să lucreze în Italia şi nu înainte de repatrierea stabilăîn Republica Moldova, fiind obligatorie întreruperea reședinței in Italia (se comunica la Comune).

Notă: cu acest tip de pensie nu este posibil ca solicitantul să se întoarcă la locul de muncă în Italia și este obligatorie transferarea reședinței în țara de origine (trasferimento di residenza all’estero).

[Citește mai departe…]

Răsfoieste ziarul în format PDF

Pagina 1

Pagina 2

Pagina 3

Pagina 4

Pagina 5

Pagina 6

Pagina 7

Pagina 8

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments