sâmbătă, iunie 3, 2023
AcasăȘtiriGazeta Basarabiei – Anul XI, Nr. 2, 1-15 februarie 2019

Gazeta Basarabiei – Anul XI, Nr. 2, 1-15 februarie 2019

Importanța Diasporei în politica statului de origine: o conștientizare necesară

Pe data de 24 februarie 2019 în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. În același timp, va fi organizat și un referendum consultativ, în cadrul căruia cetățenii vor fi întrebați dacă sunt sau nu de acord cu reducerea numărului de deputați (de la 101 la 61) și cu introducerea în viitor a unor modalități de revocare a deputatului ales în Parlament. Pentru prima dată după 1990, alegerile parlamentare vor avea loc într-un sistem electoral mixt, jumătate din deputați fiind aleși pe liste de partid (circumscripția națională), iar cealălată jumătate – pe circumscripții uninominale. La aceste alegeri legislative cetățenii din Diasporă vor putea vota în una din cele 125 de secții de vot care vor fi deschise peste hotare. Un lucru îmbucurător este faptul că în încercarea de a preveni situațiile când în unele secții din Diasporă buletinele de vot se epuizează înainte ca toți doritorii de a vota să-și fi exercitat acest drept, în acest an autoritățile Republicii Moldova au decis ca numărul maxim de buletine de vot expediate la secțiile de vot din străinătate să crească, de la 3 000 la 5 000. Nici asta însă nu garantează că toți cei dornici de a participa la alegeri vor putea să facă acest lucru, și asta fiindcă alegerile din Diasporă și-au demonstrat mereu caracterul lor imprevizibil. O analiză succintă a participării la alegeri în diaspora în ultimii 10 ani poate să ne convingă de un singur fapt: numărul votanților este în continuă creștere. Cu alte cuvinte, putem să presupunem că dacă mobilizarea cetățenilor de peste hotare va urma aceeași tendință, atunci la alegerile din 24 februarie vor participa peste 140 de mii de persoane stabilite în afara țării. Nu putem însă estima, nici măcar cu o precizie relativă, care va fi de această dată numărul votanților din afară.

[Citește mai departe…]

Cu grijă pentru oameni!

Indemnizații majorate pentru familii, ajutoare financiare pentru pensionari și persoane cu venituri modeste, dar și medicamente compensate în totalitate de către stat. Aceste proiecte, cu un important impact social, au fost anunțate de către președintele Partidului Democrat din Moldova după ședința din această săptămână a formațiunii.

Indemnizaţia unică la naștere va fi majorată substanțial

Vlad Plahotniuc a anunțat în cadrul briefingului de presă majorarea substanţială a indemnizației unice acordată la naștere.

„Un subiect discutat astăzi în ședință, s-a referit la susținerea de către guvernarea democrată a copiilor și a familiilor și, în mod special, am discutat despre indemnizația unică, pe care statul o dă la nașterea fiecărui copil. Această indemnizație unică este astăzi de 6.303 lei, dar am și aici o veste bună: că situația economică ne permite să venim cu o propunere de majorare substanțială a acesteia, de la 6.303 lei – la 10 mii de lei pentru fiecare copil născut. Pe lângă această indemnizație unică pentru fiecare copil născut, statul acordă, deja de câteva luni, și produse de primă necesitate, în valoare de 1.500 de lei, în cadrul programului guvernamental „O nouă viață”, a declarat Vlad Plahotniuc. „Tot în sprijinul familiilor care au copii venim cu un alt program, foarte important, la care se lucrează de ceva timp. Astfel, s-a decis ca pentru fiecare copil din Republica Moldova familiile să primească lunar câte 200 de lei, până la vârsta de 18 ani”, a afirmat Vlad Plahotniuc.

[Citește mai departe…]

AUSTRIA

„Dialog literar”, la Viena

Pe 31 ianuarie curent, membrii comunității vorbitoare de limbă română au fost invitați la un eveniment cultural intitulat „Dialog literar”, organizat de Asociația „ProMoldova”, cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Austria și a altor parteneri și oameni de bună credință: Consulatul Onorific al Republicii Moldova la St. Pölten, Bukowina Restaurant, Five Plus Art Gallery, Via Vinum și Bank Austria Salon.

Seara muzical-literară s-a desfășurat în Sala Barocă din incinta vechii primării din Viena (Barocksaal Altes Haus Wien).

Dialogul literar a oferit oportunitatea doritorilor de a cunoaște mai aproape două nume titrate pe piața literaturii române basarabene: Igor Guzun și Pavel Păduraru.

Autorii au propus publicului mai multe titluri de carte: Igor Guzun – „Vinil”, „Bine” și „Adio, lucruri”, Pavel Păduraru – „Moartea lui Igor Alexandrovici” și „Karlik”, pe marginea cărora s-a discutat într-o ambianță plăcută și relaxată. S-au dat autografe, s-au pus întrebări, au fost împărtășite relatări de suflet și secvențe din culisele scrierii titlurilor prezentate.

Prezența autorilor la eveniment a constituit o mare bucurie pentru comunitate, fiind gura de aer proaspăt care ne lipsește.

[Citește mai departe…]

Referendumul consultativ, discutat la Chișinău și peste hotare

Inițiativa Partidului Democrat de a organiza un referendum consultativ în ziua alegerilor a stârnit discuții în societatea moldovenească, atât în țară, cât și în afara ei. Amintim că democrații vor să afle părerea populației despre posibilitatea micșorării numărului de deputați până la 61 de parlamentari și demiterii deputaților aleși de către alegători.

Partidul Democrat din Moldova și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova au fost înregistrați de Comisia Electorală Centrală (CEC) în calitate de participanți la referendum. PDM a fost înregistrat cu opțiunea „pentru”, iar PCRM – cu opțiunea „contra”. Astfel, odată cu înregistrarea de către CEC, aceste două formațiuni politice au și început campania electorală pentru referendumul din februarie.

Celelalte formațiuni politice n-au dorit să ia parte în campania de promovare a referendumului. Socialiștii care, anterior, susțineau ideea micșorării numărului de deputați până la 71, au refuzat să participe, din cauză că n-au fost luate în calcul alte doleanțe ale lor. Partidele de dreapta au recurs la boicot sub pretextul că referendumul este organizat de PDM ceea ce, în opinia lor, în mod automat, îl invalidează.

[Citește mai departe…]

ITALIA

Octavian Micleușanu: „Am fotografiat foarte multe vedete ale cinematografiei contemporane”

Originar din Nisporeni, în anul 1999 câștigă o bursă de studii în România, la Academia de Arte din Cluj-Napoca, fotografie, apoi este înscris la Asociația fotografilor din Cluj-Napoca,  unde învăță să developeze pelicule în laborator. Participă la diverse expoziții colective de fotografie. După doi ani de studii se hotărăște să plece în Italia, unde reușește să intre la Academia de Arte din Veneția.

Octavian Micleușanu, stabilit de mai mulți ani în Italia, ocupația principală fiind fotografia, de unde atâta dragoste pentru imagine?

Suntem înconjurați de imagine, lumină, umbră, culori, emoții, retrăiri, bucurii. Dragostea pentru fotografie am avut-o încă din copilărie. Când aveam cam 17 ani, cred, și eram la Colegiul de Artă „Alexandru Plămădeală”, mi-am cumpărat primul meu aparat fotografic cu film și am început a fotografia portrete, peisaje și „street photography”. Era interesant că în acea perioadă am început a colabora în calitate de fotograf cu o revistă din Chișinău, eram plătit pentru asta.

La momentul actual, continuu să colaborez cu revistele din Moldova și din străinătate, este foarte important pentru un fotograf colaborarea cu diverse reviste. Dragostea pentru fotografie este și datorită faptului că sunt și artist, pictez, desenez, am și sculptat. De asemenea, colecționez muzică, am foarte multă muzică, coloane sonore ale filmelor, de autori renumiți. L-am cunoscut pe Brian Eno, marele muzician de muzică Ambient și al coloanelor sonore, am muzică a diverselor culturi ale lumii, diverse țări și continente. Mai sunt pasionat și de astronomie. Am o biblioteca întreagă de cărți și 20 aparate foto cu film în colecție.

[Citește mai departe…]

FRANȚA

De la Strasbourg la Chișinău: o punte culturală, economică și socială

Asociația „Alsace – Moldavie” este o organizație nonprofit, care a văzut lumina zilei oficial în data de 17 septembrie 2018. Președintele Asociației, Jean-Claude Million, este profesor de management la Universitatea din Strasbourg (IUT Louis Pasteur SCHILTIGHEIM) și are o relație specială cu Republica Moldova, fiind implicat pe parcursul activității sale profesionale în mai multe proiecte de mobilitate internațională precum ERASMUS+ și altele. Ca urmare a întrevederilor cu mai mulți parteneri implicați în cooperarea internațională, inclusiv dl Emmanuel SKOULIOS, Directorul Alianței Franceze din Republica Moldova și Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Franco-Moldave, dl Gérard STAEDEL, Președintele Uniunii Internaționale a Alsacienilor din lume, și cu susținerea acestora a fost constituită Asociația „Alsace-Moldavie”. La ora actuală, asociația integrează francezi, precum și moldoveni din diasporă care locuiesc în Alsacia.

Scopul Asociației este de a promova Alsacia în Republica Moldova și Moldova în Alsacia, de a favoriza toate formele de schimb și cooperare între aceste două teritorii, fie ele de ordin economic, cultural, social, științific, academic, ca parte a promovării Francofoniei.

[Citește mai departe…]

SUA

Ghenadie Moroșanu – de la actorie la politică

Ghenadie Moroșanu s-a născut în orașul Anenii Noi, Republica Moldova. A absolvit Institutul Internațional de Management din Chișinău, specialitatea Relații Economice Internaționale și este absolvent al Institutului de Teatru și Film Lee Strasberg din Los Angeles, SUA, specialitatea Actorie. În prezent, activează la SixtySixTheatre LA și Group Theatre at Strasberg (Hedy Lab), Lee Strasberg Theatre and Film School și totodată activează ca actor în cadrul Companiei Internaționale „Victor Kruglov and Associates” SUA, Los Angeles, Hollywood.

A ales să plece în SUA, pentru a obține studii la cel mai înalt nivel în domeniul Artelor, la o școală unde au studiat multe personalități ca Robert De Niro, Marlon Brando, Al Pacino, Marilyn Monroe, Angelina Jolie etc., dar și pentru a-și dezvolta o carieră de actor și regizor, deoarece nu a văzut implicarea statului în dezvoltarea cinematografiei autohtone.

A.P.:  A fost greu la început ? Care a fost impactul între ceea ce ai lăsat acasă şi ce ai găsit în SUA?

G.M.: În SUA eram nevoit să încep de la ZERO. Asta include studierea limbii, cinematografiei americane, artei, actoriei, culturii, infrastructurii, legilor, modului de viață, încadrarea în societatea americană. Am făcut totul aici fiind singur, desigur cu rudele și familia care mă susțineau de la distanță în acest drum nou cu multe obstacole. Nu este ușor, cu fiecare an locuit aici acumulez cunoștințe noi, studiez în continuu și aplic cunoștințele mele în SUA, Europa și în țara mea, atunci când revin acasă ca să realizez diferite proiecte ce includ filmul, teatrul și muzica. Am avut posibilitatea să mă încadrez în societatea de aici, anume pentru faptul că sunt un moldovean care își iubește țara.

[Citește mai departe…]

GRECIA

Diaspora din Grecia: reuniune la Ambasadă

Pe data de 5 februarie curent, Ambasadorul Anatol Vangheli a avut o întâlnire cu liderii asociațiilor diasporale moldovenești din Grecia, care s-a înscris în contextul consolidării cooperării cu Ambasada în anul 2019. La eveniment au fost prezenți Președintele Uniunii de prietenie moldo-elenă Alexandros Ipsilantis, dna Svetlana Lisagor Vergis, Vicepreședintele Comunității Orfeu, dl Mihail Slusarenco și Președintele „TYRAS”, dra Dorina Izbișciuc.

În cadrul discuțiilor a fost efectuat un bilanț al activității anului 2018, fiind remarcate evenimentele Săptămâna Filmului moldovenesc, Festivalul Mărțișor, celebrarea zilei de 8 martie, întâlnirile cu personalități marcante din Republica Moldova, atelierele de lucru etc., precum și au fost propuse activități planificate în primul semestru al anului 2019.

Ambasadorul Anatol Vangheli a informat interlocutorii despre un succes marcant al Misiunii chiar la început de an, și anume organizarea în luna februarie curent a negocierilor Acordului moldo-elen privind securitatea socială, care va contribui la soluționarea problemelor diasporei legate de pensie. De asemenea, au fost discutate aspectele legate de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, fiind adresată invitația către diaspora de a-și exercita dreptul la vot.

La finalul întâlnirii, a fost apreciată buna colaborare a Ambasadei cu Asociațiile diasporale moldovenești din Grecia și reiterată deschiderea Misiunii pentru consolidarea cooperării în anul 2019.

AUSTRIA

Seminar privind promovarea profesională în Austria

În data de 18 ianuarie 2019 a avut loc al doilea seminar din ciclul serilor informative, organizate de către Asociația „ProMoldova“, președinte Ludmila Sîrbu, în colaborare cu Departamentul de Integrare din cadrul primăriei orașului Viena. Seminarul s-a ținut în limba română și a fost condus  de către reprezentanta instituției BFI (Bildungsförderungsinstitut – Instituția de promovare profesională), Maria Hera. În cadrul seminarului s-a discutat atât despre posibilitățile angajatului/angajatorului  în câmpul muncii, drepturile și privilegiile acestuia în baza contractului colectiv sau individual de muncă, cât și despre proiectul privind promovarea profesională, inițiat și condus de către WAFF (Wiener ArbeitnehmerInnen Förderungsfonds/ Instituția vieneză de promovare a angajatului), proiect care oferă sprijin consultativ și financiar celor interesați de a se promova profesional pe piața muncii.

De această dată, în cadrul seminarului, discuțiile au fost interactive, iar participanții au avut posibilitatea nu doar să asculte și să pună întrebări cu privire la temă, dar și să povestească din experiența proprie despre proiectul inițiat de WAFF, de pe urma căruia au avut de câștigat. Spre exemplu, Mariana Damaschin și Ana Hodinitu, originare din Republica Moldova, au vorbit despre granturile pe care le-au obținut de la WAFF. Ca urmare, Mariana a continuat o specializare în domeniul contabilității, iar Ana în domeniul hotelier. Participanții au avut, de asemenea, posibilitatea de a se înscrie  la  proiectul „Vienna supports me“, organizat de WAFF în colaborare cu BFI și AMS (Agenția pentru ocuparea forței de muncă).

Asociația „ProMoldova“ va continua ciclu serilor informative, cu seminarul „Arbeitsrecht“ (Dreptul la muncă) care va avea loc în data de 15 februarie 2019. Aducem mulțumiri participanților pentru prezența lor activă, pentru interes și pentru dorința de a se integra în societatea austriacă. Fiți cu ochii pe noi și nu ratați șansa de a beneficia de informații, consultații și de ofertele gratuite ale instituțiilor de stat din Austria. Vă așteptăm cu drag!

Echipa „ProMoldova“

Răsfoieste ziarul în format PDF

Pagina 1

Pagina 2

Pagina 3

Pagina 4

Pagina 5

Pagina 6

Pagina 7

Pagina 8

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments