Unele din cele mai pitorești locații din Republica Moldova vor deveni, pe perioada verii, gazdele unei serii de spartachiade destinate tinerilor amatori de sport ṣi promotori ai unui stil de viaṭă sănătos. În cadrul competițiilor sportive, care se vor desfășura în raioanele Rezina, Hîncești, Nisporeni și Orhei, tinerii vor putea opta pentru a parcurge prin alergare distanțe de la 3 la 5 km. La final competițiilor va fi realizat un clasament al participanților și raioanelor cu topurile celor mai rapizi alergători. Participarea la competiție este gratuită.
Primul eveniment din această serie se va desfășura sâmbătă, 5 iunie, în localitatea Lalova, din raionul Rezina, una dintre cele mai pitorești și bogate în monumente naturale și culturale zone ale țării noastre. Competiția sportivă, desfășurată sub genericul „DOR DE ALERGARE”, va aștepta la linia de START primii 100 de tineri din nordul Moldovei, cărora li se vor mai alătura alți peste 150 de amatori ai trail runningului.
La eveniment, înainte de a da startul, tinerii vor asista la un scurt curs de instruire despre beneficiile alergatului liber și practicarea unui mod sănătos de viață de la sportivi profesioniști implicați în competiție.
După ce parcurg distanțele, participanții la eveniment vor putea degusta din bucatele tradiționale ale acestei zone, cele mai mici sarmale, plăcinte și mămăliga. În plus, vor putea cumpăra de la piața satului produse alimentare ecologice, se vor putea plimba cu barca sau cu căruțele trase de cai.
În spatele acestei serii de evenimente se află și o cauză nobilă scopul căreia este de a colecta și dona echipament sportiv tinerilor ce provin din familii social vulnerabile, celor care își doresc nespus de mult să participe la o competiție de alergare, dar, care spre regret, nu își pot permite un echipament sportiv potrivit. De menționat că, tinerii care vor beneficia de echipamentele donate vor fi identificați cu ajutorul organelor de asistență socială din fiecare raion.
„Împreună cu prietenii din comunitatea Run Moldova, am demonstrat, nu o singură dată, că putem face minuni pentru zeci și sute de copii! Ne propunem ca până la START să echipăm 25 tineri cu vârste de la 8 la 16 ani, așa încât aceștia să nu să se gândească la găurile sau petele de pe echipamentul vechi sau de pe umăr străin, dar să se poată concentra pentru o performanță maximă în această competiție. Ne dorim ca acești copii să se deosebească de ceilalți nu prin lipsa unui echipament minim necesar, ci prin talentele sportive și dorința enormă de a câștiga și a demonstra părinților și tuturor că, sportul își merită investițiile”, susține Iulian Berco, președintele A.O. Run Moldova.
Important! Competițiile vor fi organizate cu respectarea tuturor normelor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale cu privire la situației epidemiologice a infecției COVID-19, competițiile fiind desfășurate în aer liber, iar tinerii vor ieși la linia de START cu distanță socială între ei.
Implementarea proiectului „Împreună pentru un mod sportiv de viață!” de către A.O. RUN MOLDOVA se desfășoară cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul Programului de Granturi 2021 pentru organizații de tineret.
Run Moldova este o comunitate necomercială, scopul căreia este promovarea unui mod sănătos și activ de viață. Membrii acestei comunități sunt sportivi amatori și profesioniști, care practică diverse tipuri de probe sportive, accentul fiind pus pe alergare și trail. Run Moldova își propune să popularizeze modul activ de viață prin susținerea și organizarea unor manifestații sportive disponibile publicului larg, inclusiv competiții, tabere de alergare și alte activități.