duminică, august 1, 2021
AcasăȘtiriDonație de echipamente de protecție și detectare în valoare de 30.000 EUR...

Donație de echipamente de protecție și detectare în valoare de 30.000 EUR oferită de Misiunea OIM în Republica Moldova către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a răspunde la situația de urgență în curs, Organizația Internațională pentru Migrație , în coordonare cu Oficiul Rezident Coordonator al ONU și  Oficiul ONU pentru Droguri și Criminalitate UNODC, cu suportul Oficiului Ambasadei Țărilor de Jos în Chișinău, lansează  un proiect de 4 luni, cu obiectivul general de a contribui la eforturile Republicii Moldova de a pune în aplicare planul urgent de pregătire și răspuns COVID-19 pentru a opri transmiterea ulterioară a infecției COVID -19 și a atenua impactul focarului acesteia în țară.

Activitățile proiectului vor spori capacitățile poliției de frontieră și ale instituțiilor penitenciare de a asigura managementul controlului prevenirii infecției prin îmbunătățirea accesului la echipamentele individuale de protecție (EPP), consumabilele non-medicale, echipamentele de detectare a febrei, precum și la dispozitivele medicale relevante pentru salvarea vieții împotriva virusului COVID-19.

În acest context, pe 26 și 27 noiembrie curent, Misiunea OIM în Moldova a livrat primul lot de echipamente de protecție și consumabile non-medicale,  care include: 130000 de măști de protecție, 100000 de mănuși de nitril și 16 termoscanere, donate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și alte: 1000 de salopete de protecție, 40000 de mănuși de latex praf, 1000 de respiratoare FFP2, FFP3, 30000 de măști de protecție și un electrocardiograf către Administrația Națională a Penitenciarelor. Valoarea donației actuale este de 30 000 EUR.


Dl.Corneliu Groza, șeful Poliției de Frontieră, a menționat ajutorul considerabil oferit Poliției de Frontieră: ” Mulțumim reprezentanței OIM că ne este alături încă de la începutul pandemiei și ne susține continuu în implementarea acelor măsuri speciale de control la trecerea frontierei de stat. Donația de astăzi, dar și toate acele echipamente de protecție primite anterior, sunt mai mult ca necesare pentru polițiștii de frontieră din prima linie. Ei sunt cei care pot fi supuși riscului de infectare și în acest sens trebuie să le asigurăm protecție, echipându-I cu măști, mănuși și dezinfectanți.” 

Dl.Vladimir Cojocaru, director al Administrației Naționale a Penitenciarelor: „Sistemul administrației penitenciare este recunoscător pentru aportul partenerilor de dezvoltare, Organizației Internaționale pentru Migrație, UNODC și ONU Moldova și Oficiului Ambasadei Țărilor de jos în Chișinău, care are o importanță deosebită în aceste momente de criză. Vă asigurăm că, echipamentele vor fi utilizate conform destinației, astfel, ca prin efort comun să facem față pandemiei globale, COVID-19”,

Donația este realizată cu suportul financiar al  Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău în cadrul proiectului „ Îmbunătățirea  răspunsului național al Republicii Moldova la criza COVID-19 în Instituțiile Penitenciare și în cadrul Poliției de Frontieră.” Activitățile proiectului sunt implementate în strânsă coordonare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) ca omologi primari.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments