duminică, august 1, 2021
AcasăȘtiriDetalii privind depistarea a doi irakieni în zona de frontieră

Detalii privind depistarea a doi irakieni în zona de frontieră

Angajații Direcției regionale Sud au acumulat probe concludente ce ar confirma intențiile a doi  irakieni de a  trece ilegal frontiera moldo-română. Străinii au fost depistați la sfârșitul săptămânii trecute în timp ce se deplasau spre râul Prut.
Conform acțiunilor comune ale polițiștilor de frontieră din Direcție, angajaților Inspectoratului de Poliție Leova și reprezentanților Secției Sud a BMA s-a reușit reținerea persoanelor pe o stradă din orașul Leova. Tinerii, cu vârste de 22 și 24 de ani, erau echipați cu strictul necesar. În cadrul verificărilor de la fața locului, aceștia nu au putut prezenta acte de identitate și nici sa-și justifice scopul aflării în regiune. 
În continuare fiind cercetată direcția de deplasare a acestora, polițiștii de frontieră au depistat pe malul Prutului o barcă gonflabilă și vâsle. 
Ulterior, după investigațiile efectuate pe caz s-a stabilit identitatea străinilor și faptul că tinerii irakieni au intrat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, există bănuială rezonabilă că persoanele urmau să ajungă ilegal în România, folosind barca pregătită în acest sens.
Ca urmare, străinii au fost preluați de către ofițerii BMA și plasați la Centrul de plasament temporar până la luarea unei decizii finale.
Polițiștii de frontieră întreprind acțiuni procesuale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii la răspundere pentru organizarea migrației ilegale.

Informație inițială: http://bma.gov.md/ro/content/str%C4%83ini-f%C4%83r%C4%83-acte-depista%C8%9Bi-de-angaja%C8%9Bii-biroului-migra%C8%9Bie-%C8%99i-azil

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments