Un interviu realizat de Aliona Purci, pentru Gazeta Basarabiei
Cristina Pascari, care recent a finisat studiile de Masterat în Relaţii Internaţionale cu specialitatea Drept şi Economie, în cadrul Universităţii din Szeged, Ungaria, este originară din satul Călineşti, raionul Făleşti. Iniţial şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Chişinău (Licenţă şi Masterat), la Facultatea de Litere, specialitatea limba română – limba greacă. Mai întâi a ajuns în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului Work and Travel, astfel a învăţat să fie comunicativă, independentă şi descurcăreaţă. Şi-a dat seama ca profesia de lingvist nu i se potriveşte şi că avea multe idei şi energie pentru lucruri mai provocatoare.
A.P. – De ce ai ales această ţară?
C.P. – Am aplicat la burse de studii trei ani la rând (în Grecia, Olanda, Norvegia şi România) şi de fiecare dată am fost refuzată. Al patrulea an am aplicat în Ungaria şi am fost acceptată, deci pot să spun că Ungaria m-a ales pe mine. Nu cunoșteam limba maghiară înainte de a veni aici, dar nici acum nu pot să spun ca am progresat mult, este o limba extrem de dificilă.
A.P. – Cum ai reuşit să te integrezi?
C.P. – Muncisem anterior într-o companie din Budapesta, plus, experienţa din Statele Unite şi am făcut voluntariat și în Germania. Eram obişnuită cu viaţa printre străini. În Ungaria am locuit aproape trei ani. M-am obişnuit cu stilul de viaţă a ungurilor, dar nu aş dori sa locuiesc aici.
Surprinzător, primele luni au fost cele mai frumoase, căci eram impresionată de arhitectură, transportul public, parcuri, mâncare, oameni; Budapesta este un oraş extrem de frumos, Szeged-ul, este mai mic, dar la fel de frumos şi interesant. Mai târziu, după ce a trecut entuziasmul, au apărut multe situaţii dificile, greutăţi cu actele şi biroul de Imigraţie, cu cazarea, cu Universitatea, cu taxele, m-am îmbolnăvit deseori, a apărut dorul de Moldova, de familie şi prieteni. Cel mai des eram tristă de sărbători, cu atât mai mult că sunt unica studentă aici din Republica Moldova.
A.P. – Care este, în viziunea ta, diferenţa între studiile din Moldova şi Ungaria?
C.P. – În Moldova am absolvit Licenţa şi Masteratul, astfel am avut posibilitatea să trec prin toate etapele. Din păcate, foarte puţin din ceea ce am studiat este necesar în „lumea post-universitară”, chiar dacă aș fi activat ca profesoară sau lingvist. În Ungaria programul Universităţii este mai practic, bazat pe exemple reale şi studii de caz, vizite la centre legale şi economice, vizite la instituţii internaţionale, ore susținute de avocați de la Curtea Constituţională şi chiar politicieni.
Pe de altă parte, în Moldova mă simţeam liberă să întreb orice în timpul orelor – în Ungaria am fost criticată de colegi pentru aceasta. Relaţia profesor-student este mai distantă, competiţia dintre studenţi – mai mare.
Din punct de vedere administrativ, totul este online, prin email sau site-ul Universităţii – de la obținerea carnetului de student până la orarul lecţiilor, prezenţa la ore şi rezultatele de la teste şi examene. Însă nici la ei nu este totul perfect. De exemplu, orele sunt în limba engleză şi unii profesori nu au un vocabular prea bogat sau au nevoie de traducător.
A.P. – Cum e să fii student în Ungaria?
C.P. – Universitatea din Szeged este inclusă în topul celor mai bune 100 Universităţi din Europa. Am descoperit foarte repede că banii din bursa (220 Euro) nu sunt suficienţi. Cheltuielile lunare sunt mult mai mari: chiria – 100 Euro; abonamentul la transport -15 euro; cărţi, acte şi mâncare – 250 Euro. Mi-am încercat norocul şi am căutat un serviciu. Chiar dacă nu vorbesc limba maghiară, am fost angajată part-time datorită cunoaşterii limbilor engleză, franceză, română şi ruse într-o companie. Am avut în clasă colegi din Turcia, Laos, Algeria, Nigeria, China şi Serbia, iar în torent aveam colegi din toată lumea, aşa că a fost foarte interesant să observ diferenţele culturale. De exemplu, pentru japonezi este normal să tragă un pui de somn în timpul orelor, în cultura lor se încurajează pauzele scurte şi dese pentru a menţine concentraţia la maximum. În timpul testelor mulţi studenţi europeni erau mulțumiţi dacă luau o notă de trecere (care aici este nota 2), pe când eu şi colegii din Turcia ceream lucru în plus ca să obţinem nota 5 la toate testele. chinezii ne-au surprins prin numărul de electronice de care dispuneau (având pe masa câte 4-5 telefoane sau tablete), prin mâncatul de fast food în timpul orelor şi desigur, cât mai multe simboluri Hello Kity. Cei mai gălăgioşi au fost nigerienii – chiar fără să-şi dea seama. Turcii şi indienii alegeau să stea în primele bănci împreună cu mine, ca să luăm cât mai multe notiţe, pe când europenii se așezau cât mai în spate, în plus, eu şi studenţii din țările slavice aveam obiceiul să ne aşezăm în aceleași scaune. Ungurii sunt studenţi foarte inteligenţi, cu note foarte mari la teste scrise, dar când venea vorba de teste orale, erau mult mai slabi şi mai timizi.
Eram într-un grup cu limbi diferite, cu mod de viaţă diferit (unii din colegii mei proveneau din familii regale din Africa, alţii aveau părinţii în Parlament prin Asia, alţii proveneau din cele mai vulnerabile familii), religii diferite, dar am observat ca cel mai mult contează personalitatea fiecăruia – dacă persoana este deschisă la minte şi la inimă, nu contează ce religie are sau din ce ţară vine. Ne-am înțeles destul de bine, nu am avut conflicte sau neplăceri cu nimeni, cel mai repede m-am împrietenit cu cei din Turcia și Laos (spre uimirea mea), cel mai greu m-am împrietenit cu ungurii, însă odată ce am devenit prieteni, am descoperit că sunt nişte oameni foarte interesanţi şi muncitori, un pic cam auto-critici, dar în rest oameni de treabă.
Deoarece am studiat doar la Facultatea de Litere, am fost nevoită să fac cursuri adiţionale în drept şi economie ca să recuperez ceea ce colegii mei deja cunoşteau. Din cauza serviciului, a fost o mare provocare să muncesc şi să studiez în acelaşi timp, dar m-am descurcat. Ca să economisesc bani, am împrumutat o bicicletă să merg la serviciu și apoi la Universitate, şi apoi spre bibliotecă. Viaţa de student este foarte activă aici – există un consiliu de studenţi care organizează activităţi în cadrul fiecărei Facultăţi, în plus oraşul Szeged oferă mult mai multe decât Chişinăul; peste tot sunt oferte speciale pentru studenţi, se organizează festivaluri de teatru, muzică, festivalul berii, vinului, festivalul supei de peşte, festivalul tăierii porcului – practic tot ce se produce în zonă are un festival şi este destul de interesant şi te motivează să fii activ.
A.P. – Care sunt perspectivele de angajare după finisarea studiilor acolo?
C.P. – Piaţa locurilor de muncă este dificilă peste tot, nu contează ce diplomă ai – nimeni nu iţi garantează un job. Studiile în Relații Internaţionale te califică pentru multe joburi, dar depinde de tine dacă eşti acceptat. Competiţia este foarte mare, contează nu doar studiile, ci şi experienţa de muncă, de voluntar, experienţa cu ONG-uri, limbi străine – orice ca să fii mai bun decât alţi candidaţi, așa că şi eu şi colegii mei am aplicat la joburi şi încercăm să convingem că suntem cei mai buni.
Un mare avantaj este UE: cu o diplomă de studii superioare şi cetăţenie europeană poţi să munceşti nu doar în Ungaria, dar peste tot în UE, respectiv cu diploma de Relaţii Internaţionale în drept și economie poţi fi angajat de instituţii europene sau de stat.
A.P. – Doreşti să te întorci în Republica Moldova?
C.P. – Sunt deschisă pentru un job atât în Moldova, cât şi peste hotare. Am primit deja două oferte de muncă de la foştii mei angajatori unguri, în special datorită cunoaşterii limbilor, însă joburile sunt în vânzări, adică nu este ceea ce am studiat şi nici ceea ce îmi doresc. Am aplicat deja la câteva poziţii în Chişinău şi Bălţi, joburi pentru care am experienţă şi studii, însă nu am fost invitată la interviu, ceea ce mă întristează. Cei din Ungaria mă sună să vin să muncesc la ei, dar pentru conaţionalii mei nu sunt suficient de calificată.
Interviu realizat de Aliona Purci
