Feliția Tîrzilă, moldoveanca de la Larga, care a ajuns director academic la cel mai mare teatru din Palestina
Feliția Tîrzilă are 38 de ani și este născută în satul Larga, raionul Briceni, provenind dintr-o familie de muzicieni – Petru și Valentina Tîrzilă. „Bineînțeles că părinții au avut grijă ca eu să le urmez talentul și așa am ajuns să fac pian la școala de muzică din sat din clasa 1. În clasa a 8-a am obținut o bursă de studii la Liceul de Artă „Octav Bancilă” din Iași, România”, spune doamna Tîrzilă.
După liceu și-a continuat studiile la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, unde a absolvit Canto clasic, Teoria Muzicii și Pian secundar. Fiind studentă la Conservator, l-a cunoscut pe Walid Abu Rmeileh, de origine arabă, din Ierusalim, care îi devine soț în anul 2000. În 2005, împreună cu soțul, decide să se stabilească cu traiul în Ierusalim și așa începe viața Feliției în Țara Sfântă. „La început, mi-a fost extraordinar de greu din cauza limbii, tradițiilor foarte diferite. Eram practic o străină, la care toți se uitau ciudat. Eu lăsasem în România postul de profesor de muzică, dar cel mai greu a fost să mă despart de familia lăsată în Republica Moldova. Primele luni au fost de coșmar. Nu credeam că voi fi fericită vreodată aici. Nu credeam că voi profesa aici vreodată. Mi-a fost greu, pentru că muzica este viața mea!”, își amintește Feliția Tîrzilă.
În septembrie 2005, însă, a primit postul de profesor de Canto și Teoria Muzicii în cadrul Conservatorului „Edward Said” din Ierusalim, unde activează până în prezent și unde a avut mult succes în concerte și proiecte din mai multe țări, precum Germania, Franța, Italia, Elveția ș.a. Ulterior, a format și corul „Jerusalem Choir”, cu care a avut succes deplin și unde au absolvit studenți care acum îi sunt colegi și cu care se mândrește mereu.
Sunt 15 ani în care s-a dedicat conservatorului, însă în paralel a lucrat și în cadrul mai multor școli ca profesor de muzică și cor. De exemplu, la Colegiul German din Ierusalim în perioada 2005-2011, la colegiul Francez din 2015 până în prezent etc. Spune că surpriza din viața ei a fost anul 2011, când i s-a oferit postul de Director Academic la cel mai mare teatru din Palestina – „Al – Kasaba Theater”. „Acum dimineața sunt director la teatru și predau și Vocea Actorului, iar după masă lucrez la conservator. Lucrez mult, dar făcând ceea ce îmi place și având scena mereu, pentru mine este tot ce îmi doresc”, a spus doamna Tîrzilă.
Chiar dacă are o carieră de succes și o familie fericită, mereu duce dorul țării natale și, bineînțeles, părinților, dar spune că o parte din inimă o face să simtă că casa ei este deja în Ierusalim. Acolo crește cei doi băieți: Adam, de 9 ani, și Amir, de 7 ani, care s-au născut acolo, dar care mereu doresc să viziteze bunicii. „Copiii iubesc Moldova mult și asta mă bucură, pentru că pe viitor chiar mi-aș dori ca ei să plece în Moldova la studii și poate realizăm și un mic viitor în țara mea natală. Nu se știe niciodată ce surprize ne oferă viața. Până la urmă, eu sunt moldoveancă și mă mândresc cu identitatea mea”, a ținut să menționeze moldoveanca stabilită cu traiul în Ierusalim.
La încheiere, ne-a împărtășit câteva lecții învățate din experiența sa:
– Să nu judecăm oamenii în funcție de culoare, cultură și tradiții, pentru că toți suntem la fel, până la urmă.
– Răbdarea e foarte importantă când suntem printre străini.
– Succesul este greu de obținut oriunde am fi: în țara noastră sau în străinătate, deoarece trebuie să muncești din greu ca să îl obții.
– În cele mai grele zile ale sale, mereu a rostit: „Viața e frumoasă, orice ar fi”, iar acum studenții săi rostesc această frază.
– Oricât de sus ajungem, să nu uităm niciodată cine suntem și de unde am pornit.
Feliția a transmis un mesaj pentru toți cititorii: „Mă numesc Feliția Abu Rmeileh și sunt din Republica Moldova. Sunt mândră de țara mea și nu am ezitat niciodată în cadrul unor interviuri de la Al-Jazera, Roya Tv, Phalestin TV, Al-Qods TV, dar și a mai multor ziare, să vorbesc de țara mea de origine! Cu drag și mult respect pentru cei care își amintesc de noi, cei din afara țării. Vă mulțumesc din suflet.”
Aliona Purci
