Fericirea diasporei noastre
„World Happiness Report 2019” publică un document care măsoară „nivelul fericirii” în 156 țări din lume. Un capitol din acest raport este dedicat analizei corelației dintre nivelul de trai al populației unei țări și perspectivele de vot. Astfel, potrivit raportului, votul populist va avea succes printre categoriile de populație cu un nivel de fericire mai scăzut, acolo unde situația electoratului este dificilă, nu neapărat din punct de vedere economic, ci anume prin prisma indicatorilor care „măsoară nivelul fericirii”. Prin urmare, cifrele demonstrează o legătură directă între „fericirea” electoratului și predispoziția lui la următoarele alegeri. Cei care trec prin perioade grele, nu doar vor sta departe de urnele de vot, dar în rândul lor va crește neîncrederea în partidele de la guvernare și respectiv predispoziția pentru votul populist. Tendințele unui vot populist vor crește odată cu incertitudinea asupra unui viitor mai bun și este mai răspândit printre cei care afirmă că va fi mai rău peste cinci ani.
Acum, la rece, să vedem ce s-a întâmplat în campania electorală de la noi. Pentru că m-am implicat direct în această campanie, îmi permit să-mi expun punctul de vedere asupra ceea ce a fost propria mea experiență.
Așadar, diaspora a ales trei candidați pe trei circumscripțiile din afara țării, reprezentanți ai partidelor care după alegeri se declară toate în opoziție. S-ar părea, după logica articolului din „World Happiness Report 2019”, că, pe lângă multiplele argumente în favoarea opoziției, reprezentanții diasporei noastre sunt și „nefericiți”.
Cei care cunosc realitățile din diaspora, cunosc la fel de bine că viața de migrant este o adevărată provocare. Dacă este să „măsurăm fericirea” celor plecați, înregistrăm un scor mic, din motive obiective: depărtarea față de cei dragi, sentimentul de „străin acasă și străin în țara de destinație”, gradul de integrare în societatea gazdă etc. Și totuși, diaspora noastră are exponenți de vază, inclusiv persoane cu bune capacități de liderism, dar care nu s-au aventurat să se înscrie în această campanie electorală pentru a mobiliza un electorat numeros din afară. Personal, consider că diaspora are suficientă maturitate pentru a vota oameni din rândul său, pentru a cristaliza o mișcare sau un partid care să o reprezinte sau pentru a delega oameni concreți în partidele politice influente de la Chișinău. Cel puțin era de așteptat ca diaspora să înainteze câteva propuneri concrete față de candidații electorali, însă s-a preferat mobilizarea de nivelul Facebook-ului, fără beneficii ulterioare pentru comunitățile din afara țării. Nu am asistat la dezbateri cu greutate, nu am văzut o analiză a programelor sau biografiilor candidaților, cum nu a urmat nimic nici după încheierea scrutinului parlamentar. Avem trei deputați pe diaspora, și ce fac ei? Au anunțat întâlniri în diasporă, au lansat o dezbatere la teme de actualitate pentru cei de peste hotare, a fost ceva ce mi-a scăpat?
Aceste alegeri au rezultat pentru mine personal într-un motiv de 2201 mulțumiri, un rezultat neașteptat, conștient și asumat. Fără a ezita, la 25 februarie, după ce am felicitat câștigătoarea pe circumscripția 50, am lansat un apel pentru propuneri privind o eventuală Lege a diasporei. Au fost din cei care au răspuns imediat, dar am conștientizat că nu mai există activismul diasporei de altă data, nici în campanie, nici după…
Oricât de fericiți sau nefericiți am fi în afara hotarelor, e bine să luăm taurul de coarne și să ne implicăm, să schimbăm lucrurile fiecare pe domeniul său, ca să nu așteptăm șansele și ocaziile oferite de alegerile ordinare doar o dată la patru ani.
Olga COPTU
