ARTICOL

Anul VIII, nr. 5, 1 – 30 septembrie 2016

SUA

Învăţ, ca să pot învăţa pe alţii…

Un articol de Aurica Kirkwood/ Andronic

Recent am vorbit cu o fostă colegă de facultate, pe care nu o văzusem de 25 de ani. Ea locuieşte la Veneţia şi creşte două fete deştepte şi frumoase de una singură. Am avut atâtea de vorbit, dar ne-am despărţit promiţând să reluăm vorba de unde am lăsat-o şi să mai depănăm amintirile. Ne-am povestit cât de greu ne era să predăm pe timpuri şi prin ce greutăţi am trecut. Mi-a răvăşit atâtea amintiri, poate de aceea m-am aşezat să aştern şi eu ceva pe hârtie… Apoi mi-am amintit de o altă colegă de facultate, care zicea la una din întrunirile noastre că din cei 50 de absolvenţi ai facultăţii de litere doar câţiva lucrează în învăţământ. Eu mă număr printre ei. Iată de unde începe legătura mea sacră cu şcoala…

M-am născut în orăşelul Cimișlia şi am absolvit şcoala medie nr. 3 din localitate. După absolvirea instituţiei, am fost admisă la facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova şi după absolvirea ei m-am reîntors la şcoala mea, ca să fiu profesoară de limba şi literatura română. Amintirile create între pereţii acelui lăcaş de învățământ sunt unice şi de neuitat. Nu am să uit cum am făcut vizită primilor mei elevi acasă, prima mea adunare cu părinţii, nu pot uita jubileele şcolii, seratele consacrate lui Eminescu, activităţile la ziarul şcolar, competiţiile creativităţii care ne-au dus în Klaipeda, Lituania, şi Knoxville Tennessee, SUA. Şi, desigur, zilele Învăţătorului, 1 martie, Crăciunul, culesul strugurilor, debate-urile şi lecţiile creative cu elevii mei. Am simţit că-mi cresc aripi lungi și zbor aflându-mă lângă ei. Ei au fost motoraşul care a făcut imposibilul posibil. Primii mei elevi erau cu cinci ani mai mici decât mine. Erau în clasa a 10-a. Le predam Eminescu, arzând şi eu pentru Eminescu… De atunci ţin minte pe de rost fragmentele din Luceafărul, Scrisoarea a III-a, Lacul, Floare albastră, Şi dacă, Doina. Făceam parte din grupul pentru modernizarea învăţământului din Moldova cu care plecam în România să ne îmbogăţim experienţa cu metodele noi aplicate acolo. Făceam lecţii deschise şi constatam că aveam mai mulţi asistenţi decât elevi. Scriu aceste lucruri pe hârtie şi trăiesc încă o dată ceea ce mi-a dat atunci aripi să zbor. Sunt momente pe care nu le voi uita niciodată…

În anul 1996, actualul meu soţ, Phil, fost voluntar în Corpul Păcii, a început să predea engleza la şcoala mea. Făcea lecții cu un grup de profesori şi cu unul de elevi. Eram şi eu un învăţăcel de engleză. Eu îi predam limba română. Făceam multe activităţi împreună. Editam ziarul şcolii în patru limbi, iniţiam competiţia Odiseea Cugetului şi făceam foarte multe antrenamente cu elevii. Prima Zi a Pământului, primul Halloween, primele granturi scrise – toate au fost pentru prima dată atunci. În 1998 am jucat o nuntă moldovenească şi în 1999 m-am văzut stabilită la alt capăt de pământ, tocmai în California.

Și aici voiam să simt ceea ce simțeam când predam în Moldova, voiam să fiu cu elevii şi să îi văd motivaţi şi plini de succes. Zis şi făcut! M-am pornit iarăşi în învăţământ, dar de data asta în altă ţară, a cărei limbă nici măcar nu am învăţat-o la şcoală.

Drumul spre şcoala americană nu a fost uşor. Cred că statul California are cea mai strictă reglementare în vederea obţinerii permisiunii de a preda. Faptul că ai absolvit facultatea nu îţi dă dreptul de a preda. Trebuie să ai acreditare. Condițiile pentru a obține acreditarea diferă de la stat la stat. Eu personal am avut de susţinut un examen în scris echivalent cu un examen combinat de absolvire la liceu. Cam ceea ce am studiat la fizică, biologie, chimie, istorie, algebră la absolvirea liceului, plus artă, educaţie fizică, noţiuni de teorie literară, istoria Americii şi a Californiei. Au urmat cursuri de metodologie a predării limbii şi literaturii engleze, a matematicii şi ştiinţelor exacte, Constituţia Americii, dezvoltarea copilului, copii cu dizabilităţi, alimentație, numeroase ore de computer, ore de metodologie de predare a limbii engleze elevilor pentru care engleza nu e limbă maternă.

Primul meu serviciu în domeniul învățământului în SUA a fost în calitate de asistent de învăţător. Apoi am devenit locțiitor de învăţător. În 2004, după ce am obținut acreditare, am devenit învăţătoare de clasele primare şi asta s-a întâmplat după cinci ani de aflare în SUA! Am predat la clasa a 2-a newcomers, adică o clasă de copii imigranți. Nici unul dintre ei nu vorbea engleza când era plasat în clasa mea. Elevii veneau din toate colţurile lumii: Indonezia, China, Vietnam, Armenia, Mexic, Ucraina, Moldova, Micronezia, Ungaria etc.

De șapte ani predau la o altă şcoală, la o clasa întâi regulară. Elevii mei sunt născuţi toţi în SUA şi marea majoritate are engleza ca limbă maternă. Niciodată nu m-am gândit că eu, o imigrantă, voi preda engleza, o limbă străină pentru mine, elevilor pentru care engleza e limba maternă. Dar SUA e ţara oportunităţilor şi a posibilităţilor, e ţara care oferă drept egal de muncă tuturor, nediscriminând oamenii după rasă, religie şi limbă.

Mă veţi întreba cum e să predai în SUA şi cum e şcoala în State. Nu e uşor. Suntem în training-uri permanente. Curricula se schimbă o dată la patru ani. Anul acesta voi preda după manuale noi, pe care nu le-am văzut niciodată. Se pune mare accent pe folosirea manipulativelor cum ar fi cerculeţe, figuri geometrice. Se lucrează mult în grupuri. Clasele sunt dotate cu table magnetice, avem i-pad-uri şi computere, aici găseşti absolut tot ce-şi doreşte un copil: hârtie colorată, acuarele, creioane, carioci – totul e asigurat de stat. Sunt cazuri când rugăm părinţii să mai aducă câte ceva, dar nu multe. Copiii vin la şcoală cu bucurie. Deseori îi aud zicând că şcoala e o distracţie. Ei vin cu plăcere, nu sunt stresaţi. În clasă domneşte o atmosferă de lucru, dar este şi multă muzică, artă şi mişcare. De când sunt la şcoala mea nouă, am pus în scenă scenetele noastre Ridichea, Gogoaşa, Căsuţa Iepurașului, Găinuşa Porumbacă şi Legenda Mărţişorului. Elevii mei dansează Dansul Pinguinului şi Alunelul, fac mărţişoare şi mănâncă plăcinte cu mere şi colaci copţi în brutăria şcolii. Directoarea mea poartă cu mândrie mărţişorul şi mi-a spus cu certitudine că la vara viitoare vrea să vină cu încă două prietene de ale ei în Moldova,  să-mi viziteze ţara.

Nu uit de unde îmi trag rădăcinile şi particip de fiecare dată la evenimentele organizate aici, pe coasta de vest a SUA, în California: Festivalul Toamnei, Festivalul Mărţişorului din San Francisco şi Sacramento, Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române. Am încercat să-mi folosesc creativitatea şi să fac compoziţii de toamnă şi de iarnă cu iz naţional moldovenesc. Am o expoziţie de carte şi lucruri de artizanat din Moldova şi le expun cu mândrie la orice festival. Anul acesta, pentru prima dată, împreună cu prietena mea Mariana Mikesell, am organizat primul festival folcloric de iarnă, numit „Sorcova veselă”, la noi în Sacramento. Au răsunat cântece, urături, colinde, sorcove, tradiţii de iarnă, toate însoţite de voie bună şi o gustărică tradiţională moldovenească.

Avem o comunitate frumoasă de moldoveni şi facem multe activităţi socio-culturale. Comunitatea noastră creşte şi ne bucurăm să vedem atâtea familii tinere, frumoase, care ţin la cultura noastră moldovenească!

În încheiere ce mai pot spune? Am o familie frumoasă. Ana-Maria, fiica mea cea mai mare, a absolvit anul acesta facultatea de inginerie şi va face masteratul la o universitate bună din California. Julianna e în clasa a 6-a şi vrea să devină arheolog şi Emma e într-a 4-a şi îi place să deseneze şi să cânte. Mă străduiesc să le expun culturii mele. Anul acesta Emma a fost Ghiocel şi Mărţişor, iar Julianna a fost Naratorul în sceneta Legenda Mărţişorului. Tot anul acesta, la absolvirea facultăţii, am făcut la noi acasă o sărbătoare pentru Ana Maria şi am invitat prietenii ei şi prietenii mei. Au răsunat cântece tradiţionale, dansuri şi hore moldoveneşti. O familie venită din China mi-a spus cu admiraţie că suntem un popor deschis şi tare primitor. Ne deschidem braţele larg şi-i facem pe toţi să se simtă bine, fără ca să ne fie frică şi ruşine să împărţim din ceea ce suntem. O altă colegă de a ei de facultate s-a apropiat de mine şi a spus: „Să nu-i daţi voie fiicei voastre să uite asta! Este o bogăţie mare!”

Moldova este unde suntem noi. Deşi departe de ea, nu uităm de unde venim. Pregătim mâncare tradiţională, ne veselim cum o făceam în Moldova şi chiar încerc să fac vreo câţiva litri de vin aici, din butucii mei din spatele casei. Soarta a vrut să locuiesc pe alt continent şi să predau în altă limbă. Am aceeaşi fericire mare când văd că elevii mei care nu pot citi deloc la începutul anului citesc în mod fluent la sfârşit de an şcolar. Americanii au o expresie: „Home is where you make it!” (Casa este acolo unde ți-o faci!). Casa mea este aici, am făcut o casă cu numele Moldova aici, în State. Nu uităm însă să fim recunoscători ţării care ne-a dat atâtea posibilităţi să fim noi şi să ne mândrim că venim din Moldova.

La sfârşitul vacanței de vară din acest an am văzut un fenomen unic, pe care creierul meu nu-l înţelege nici acum. Am văzut, printr-o fereastră-perete, peştii somoni care se întorc, maturi fiind, din oceanul Pacific spre lacul Union în statul Washington. Să fi văzut gura lor larg deschisă şi şocul prin care trec atunci când se deplasează din apa sărată a oceanului în cea dulce a lacului. Dar nu se duc nicăieri altundeva decât la locul unde au fost concepuţi. Şi fac asta datorită mirosului puternic dezvoltat care îi duce exact acolo unde au fost zămisliţi.

Mă uitam la ei şi mă gândeam la mine. Am trecut şi eu printr-un şoc cultural când m-am stabilit în SUA. Acum să recunosc şi eu că în fiecare vară încerc să-mi caut drum spre Moldova. E un instinct ascuns adânc, care se trezeşte şi, fără ca să vrei, îl vezi cum te macină şi te cheamă la locul naşterii… Are Moldova un magnet care te atrage, un magnet cu o forţă mare, inexplicabilă… E chemarea noastră spre sorginte, spre al nostru, spre trecut.

Şi mă văd acum nu altceva decât un val. Un val care a pornit de la un capăt de pământ şi a ajuns la un altul. Ştiu la sigur că valul se va întoarce de unde a plecat, dar va fi altul… Sper mult ca şi copiii mei să se formeze val din apa mea şi să se reîntoarcă la celălalt capăt de pământ – la pământul meu chemare şi destin.

Aurica Kirkwood/ Andronic, Sacramento, California, SUA