Anul VIII, nr. 4, 1 – 31 mai 2016
GRECIA: Sărbători Pascale la Atena
Un articol de Svetlana Lisagor Vergis
În data de 24 aprilie, la Atena s-a desfășurat în premieră o serată inedită cu genericul „Tradiții și obiceiuri de primăvară și de Paști”. Festivitatea a fost organizată de Uniunea Moldo-Elenă „Alexandru Ipsilantis”, sub egida Ambasadei Republicii Moldova în Grecia, Organizației Tineretului și Sportului pe lângă primăria din Atena și a Clubului UNESCO din Pireu și Insule.
Prezenți la eveniment au fost invitații oficiali de la instituțiile locale: dna Apostolidu Maria, din cadrul primăriei Ateniene, dnul Nisioglu, vicepreședintele clubului UNESCO, și dna Dorina Roman, consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Grecia.
Scopul desfășurării festivităților organizate de Uniunea Moldo-Elenă „Al. Ipsilantis” este unul important: de a promova, transmite și menține bogățiile patrimoniului cultural în diasporă și, în special, de a oferi generației tinere posibilitatea de a redescoperi moștenirea noastră culturală, preluând-o chiar de la părinții lor care sunt implicați de fiecare dată în realizarea evenimentelor cu tematici culturale. Din acest motiv, în acest an, organizatorul festivității și-a propus să îmbine câteva din cele mai frumoase tradiții de primăvară cu cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, Paștele.
Programul seratei a cuprins un buchet de tradiții și obiceiuri, culese din folclorul vechi din spațiul basarabean și bucovinean: cântece, poezii, cimilituri și prezentarea unor obiceiuri care se practică în unele regiuni până în ziua de azi. La fel de importantă a fost și pregătirea scenei, cu un decor de primăvară cu tema Paștele și obiceiurile din perioada pascală.
Ca de fiecare dată, protagoniștii seratei au fost copiii comunității și grupul de dansuri „Mugureii”, care și-au bucurat părinții și oaspeții dansând, cântând cântece de primăvară alături de o mămică tânără, dna Natalia Athanasiadu, și recitând impecabil în limba română poezii dedicate anotimpului renașterii naturii și Domnului nostru Isus Hristos. De asemenea, micuții au prezentat mici scenete cu cimilituri din folclorul copiilor. Apoi părinții au completat programul participând la concursurile pe tema obiceiurilor și tradițiilor de Paști. Cei mai isteți tătici au descris Paștele copilăriei lor din regiunile băștinașe și au demonstrat cunoștințe foarte bune a semnificației tradițiilor pascale. O conotație deosebită a dat seratei și interpretarea colindelor de Paști de către cântăreața de muzică populara, dna Valentina Ursache.
De la eveniment n-au lipsit nici dansurile prezentate de ansamblul de dansuri „Moldoveneasca” din cadrul uniunii, care a încântat încă o dată publicul cu o prestație extraordinară sub ritmurile melodiilor „Hora din Moldova” și „Sirtaki”.
Serata a avut și o expoziție cu lucrări hand made, care s-a bucurat de un mare interes și aprecieri din partea celor prezenți. Doamnele artiste au pus la dispoziția publicului lucrări personale: tablouri, bijuterii și obiecte decorative specifice sărbătorilor pascale. Menționez cu deosebită plăcere și aduc mulțumiri doamnelor Ludmila Toia, Albina Savciuc, Ludmila Iordache și, nu în ultimul rând, dnei Tamara Topala, care a contribuit deosebit de mult și la amenajarea scenei.
Oaspeții au avut ocazia să se bucure și de „Masa cu dulciuri de Paști”, prăjituri și cozonaci oferiți de către Patiseria Carpathian Bakery, sub conducerea dlui Mihai Dohotar, și alte bunătățuri pregătite de către doamnele din cadrul comunității.
La finele seratei, participanților li s-au oferit mențiuni din partea Uniunii Moldo-Elene „Alexandru Ipsilantis”, Organizației Tineretului și Sportului OPANDA pe lângă primăria din Atena și Clubului UNESCO din Pireu și Insule.
Svetlana Lisagor Vergis, președinte Un.A.I. Atena
Foto: Silvia Bondarciuc