Anul VIII, nr. 3, 1 – 31 martie 2016
Migrantul moldovean sau „Cenușăreasa” din Estul Europei
Un articol de Doina Guzun
Despre migrație, toată țara noastră vorbește: câțiva dintr-o perspectivă științifică, explicând-o în concepte sociologice și antropologice; unii o desenează în cifre economice și demografice; alții o reprezintă prin poze cu sate pustiite și filme cu copii lăsați în grija bunicilor; puțini scriu articole cu istorii de succes despre oameni plecați sau oameni reîntorși acasă; mulți o simt pe propria piele. Și până la urmă, indiferent de modalitatea de a fi explicată, migrația ține de oameni: ca mine, ca tine, el, ea, noi, voi, ei, ele. Iar istoria fiecărui om care migrează din Republica Moldova pare a fi inspirată din povestea Cenușăresei. Da, anume Cenușăreasa, care muncește mult pentru mama vitregă, smerită și care visează să ajungă la bal și să îl cunoască într-o zi pe prinț, este prototipul migrantului moldovean. De ce? Deoarece migrantul nostru muncește mult pentru alții, devine smerit cu condiția în care se regăsește, visează să ajungă la petrecerile de acasă și să își vadă persoanele dragi. Iar dacă pentru Cenușăreasa Zâna cea bună transformă dovleacul în caretă și pantofii plini cu cenușă în cristal, atunci pentru un moldovean migrația economică este cea care îi „transformă” saraiul în castel, căruța în BMW și puncte puncte.
Desigur, analogia respectivă poate să se încadreze perfect și în ceea ce privește timpul petrecut la Bal de către Cenușăreasă și timpul petrecut de către un migrant moldovean acasă. Căci acesta din urmă stă foarte puțin acasă, mereu fiind cu gândul la necesitatea de a se întoarce înapoi în lumea mare și de a face bani pentru a trăi ca în poveste, deoarece „magia” agonisită în străinătate dispare și acasă nu ai cum să o menții sau nu are cine să ți-o dea. Și dacă povestea Cenușăresei are un final fericit, atunci povestea migrantului moldovean își tot caută finalul. Și asta pentru că migrantul moldovean nu și-a păstrat „un pantof de cristal” în buzunar…
Iar supărarea vine nu doar de la acest „pantof” și această „soartă de Cenușăreasă”, ci și de la faptul că povestea multor migranți moldoveni nu este cunoscută, ba mai mult – ea este uneori incorect interpretată. Așa cum nu este cunoscută situația multor tineri moldoveni, copii de profesori, doctori, agricultori, care ajung sa studieze în instituții prestigioase din lumea mare și care în același timp spală veselă în restaurante pentru a-și plăti chiria sau se pregătesc de examene importante în timp ce muncesc la construcții, restaurante, hoteluri pentru a se întreține. Și care într-un final reușesc să se afirme și să își găsească „pantoful de cristal”, și despre care se vorbește frumos acasă în istorii de succes. Iar până atunci, ei sunt Cenușărese, ca și toți ceilalți migranți moldoveni, dar care muncesc dublu: la școală și la job, pentru anumite vise și idealuri de a schimba lumea, când provocarea este dublă: financiară și intelectuală și într-o societate și cultură străină, pe care ei sunt nevoiți să o asimilize chiar dacă nutresc sau nu simpatie față de ea. Iar transformarea lor personală și profesională depinde de calitatea și cantitatea muncii depuse în mod cinstit și nu de mita dată profesorilor pentru note, de relațiile de rudenie cu oameni sus-puși etc. Și atunci este incorect ca respectivii să fie stigmatizați ca fiind toți „copii de bani gata”, care se plimbă pe străzile capitalelor europene în mașini de lux și cu buzunare ticsite de către părinți! Căci, până la urmă, majoritatea dintre ei se plimbă pe străzile capitalelor europene pe biciclete, cu transportul public și cu economii făcute din zile de munci grele…
De fapt, acest articol vine să accentueze condiția migrantului moldovean și din alte perspective.
De fapt, cele enunțate anterior reprezintă, în mare parte, povestea generală a migrației din Republica Moldova, a oamenilor care pleacă și se reîntorc și iarăși pleacă și … la un moment dat, nu se mai întorc.
Doina Guzun
Paris, Franța
