ARTICOL

Anul VIII, nr. 2, 1 – 29 februarie 2016

PORTUGALIA: IRS – Impozitul pe venit al persoanelor fizice în 2016

Un articol de Olesea Tanașciuc

Care sunt datele de care trebuie să ținem cont?

Începând cu anul acesta, 2016, atunci când vom prezenta Declarația Impozitului pe Venit (IRS – Impostos sobre o Rendimento de Pessoas Singulares) pentru anul 2015, vom simți multe diferențe. Odată cu intrarea în vigoare a reformei IRS, s-a modificat modul de prezentare a declarației, cu care portughezii erau obișnuiți, dar și datele de prezentare a declarației pe venit.

Deci, mai multe schimbări în același an ar putea crea anumite dificultăți. Pentru a ne putea organiza mai eficient, sunt indicate câteva date cheie de care trebuie să ținem cont pentru a evita pierderea unor deduceri sau, dimpotrivă, pentru a nu fi obligați să plătim amenzi.

1-15 martie

Între 1 și 15 martie, puteți reclama cheltuielile calculate de Serviciul de Finanțe (Finanças e Autoridade Tributária) pe Portalul de Finanțe. Ar trebui să verificați, pentru fiecare titular, costurile care vor fi luate în considerare ca deduceri, analizați toate compartimentele de cheltuieli deductibile (cheltuieli generale de familie, cheltuieli medicale, cheltuieli de educație, taxe ale imobilelor/ locuințe permanente etc). În cazul în care detectați orice neregularitate de cheltuieli sau de calcul, trebuie să reclamați acest lucru. Această declarație trebuie făcută înainte de decontarea IRS, cu toate acestea, este obligatoriu a se respecta termenele declarației IRS și a achitării taxei acesteia.

15 martie – 15 aprilie

Spre deosebire de anii precedenți, când existau diferite termene de predare a declarației pe venit, on-line sau pe hârtie, începând din 2016, există doar două termene de regularizare a impozitului. Între 15 martie și 15 aprilie, toți cei care au avut venituri de muncă sau care primesc pensii ar trebui să furnizeze decontul de taxă, indiferent de forma pe care o folosesc pentru a face acest lucru.

16 aprilie – 16 mai

Cei care au obținut venituri din activități independente, cărora le-a fost emis un act unic, trebuie să depună respectiva declarație de IRS între 16 aprilie și 16 mai.

Până la 31 iulie

Dacă aveți de primit taxe/impozite din anul precedent, lichidarea se va face până la 31 iulie, conform articolului 77 din Codul IRS. Soluționarea impozitului este responsabilitatea Autorității fiscale și vamale.

31 august

Dacă, din contra, va trebui să achitați dvs. impozit/taxă, este necesar să regularizați situația până la 31 august, în cazul în care ați prezentat declarația de impozit în intervalul de timp prevăzut de lege. Dacă nu ați prezentat declarația în termenul legal, data limită pentru efectuarea plății este 30 decembrie.

 

Olesea Tanașciuc, Lisabona