Anul VIII, nr. 1, 1 – 31 ianuarie 2016
Cea mai vulnerabilă categorie de migranţi – minorii migranţi neînsoţiţi
Un articol de Ecaterina Deleu
Copilul este vulnerabil. Copilul care este implicat într-un proces migraţional, separat de părinţi sau lipsit de cineva care să aibă grijă de el, este cu atât mai vulnerabil. Cei mai vulnerabili sunt acei care vin şi rămân ilegal în ţările europene. Ei sunt în afara oricărei legalităţi şi cad uşor victime ale traficanţilor sau adulţilor fără scrupule care îi exploatează. Copiii separaţi sau neînsoţiţi – toţi au nevoie de atenţie din partea noastră.
Thomas HAMMARBERG, Comisar CE pentru drepturile omului 2006-2012
În numărul din septembrie al Gazetei Basarabiei am publicat două articole despre minorii migranţi moldoveni: un interviu cu directorul unui centru pentru minori din Roma, Italia, şi un studiu de caz realizat la Centrul italian Città dei ragazzi, unde au fost adăpostiţi mai mulţi copii moldoveni. Astăzi revenim cu rezultatele unui studiu despre situaţia minorilor moldoveni neînsoţiţi din Italia, în perioada 1996-2015.
Primii minori moldoveni neînsoţiţi au fost semnalaţi în 1997-1998, odată cu migranţii moldoveni care au ajuns în Uniunea Europeană. În numeroase privinţe, dinamica şi motivaţiile procesului migraţional al minorilor moldoveni neînsoţiţi a coincis cu cel al adulţilor. Vorbim despre un fenomen complex, dificil de estimat. Datele statistice oficiale de multe ori lipsesc, sunt parţiale sau au la bază diferite criterii. În ţările UE diferă legislaţia care se aplică în cazul minorilor migranţi neînsoţiţi. În Italia, ei sunt numiţi „minori stranieri non accompagnati”, în Franţa „mineurs isolés étrangers” etc. În cazul acestora, prevalează statutul de străin/migrant, deşi în Planul de Acţiuni al Comisiei Europene (2010) se stipulează clar că „este fundamental ca toţi copiii să fie trataţi ca atare, indiferent de statutul de imigrant, naţionalitatea sau antecedentele lor”.
Caracteristici ale fenomenului minorilor migranţi neînsoţiţi originari din Moldova
În Slovacia, una din ţările de tranzit, în perioada 2004-2008 circa 664 de minori moldoveni neînsoţiţi au depus cereri de protecţie internaţională. În 2008, a fost înregistrată o variaţie negativă de 54 la sută.
Figura 1
În anul 2003, Republica Moldova apare pe locul VIII în clasamentul ţărilor de provenienţă a minorilor neînsoţiţi din Italia, cu 76 persoane (o incidenţă de 1,1 la sută). Numărul lor a crescut până la 172 (la 1 septembrie 2006). Cel mai mare număr de minori moldoveni neînsoţiţi a fost înregistrat pe parcursul anului 2006 – 268 persoane – potrivit datelor oficiale din Italia, Republica Moldova fiind deja pe locul V între ţările de origine a minorilor. În decursul acelui an, în centrele italiene s-au aflat 300 minori moldoveni neînsoţiţi, cu o incidenţă de 5,3 la sută la nivel naţional. La 1 ianuarie 2007 în centrele pentru copiii fără familie erau 145 minori moldoveni. Până la 1 ianuarie 2009 numărul lor a scăzut până la 110 persoane (sau 1,1 la sută). În perioada 2006-2008, în cazul Republicii Moldova a fost înregistrată o variaţie negativă de 59 la sută. Un număr relevant de minori moldoveni neînsoţiţi în Italia s-a menţinut până în anul 2010. În perioada 2011-2012, numărul acestora a scăzut până la 26-32 persoane sau 0,3 la sută din total, Republica Moldova plasându-se deja pe locul 29 printre ţările de provenienţă. În 2013 erau 23 minori moldoveni neînsoţiţi în Italia sau 0,3 la sută din total, în 2014 – numărul a variat între 18 persoane sau 0,1 la sută , iar în 2015 – 21.
În perioada 1998-2001, un număr mare de adolescenţi moldoveni neînsoţiţi au fost înregistraţi în Germania şi Austria, ulterior lista ţărilor de destinaţie s-a diversificat. În ţările europene s-a menţinut constant o incidenţă de până la 10 la sută a minorilor neînsoţiţi proveniţi din Europa de Est, inclusiv din Republica Moldova.
O altă caracteristică a fenomenului este numărul mare de persoane neidentificate. La 1 ianuarie 2007, doar 22 minori moldoveni neînsoţiţi erau identificaţi (din numărul total de 145). La începutul anului 2010, din cei 84 de minori moldoveni neînsoţiţi, doar 20 erau identificaţi. Minorii moldoveni neînsoţiţi ocupau detaşat primul loc (cu 95 la sută) după concentrarea maximă în oraşele mari din Italia, cu o populaţie de peste 100 mii de locuitori. În 2006, cea mai mare prezenţă se nota în regiunea de Centru a Italiei (151 din cei 268 minori moldoveni aflaţi în centrele specializate sau 56,3 la sută), urmată de regiunea de Nord-Est (89 persoane sau 33,2 la sută) şi Nord-Vest (27 sau 10,1 la sută). Trebuie să precizăm că datele statistice oficiale se referă doar la minorii migranţi neînsoţiţi care au fost reperaţi de poliţie ori semnalaţi la serviciile sociale, fiind adăpostiţi pentru o anumită perioadă (în unele cazuri chiar şi o zi) în centre şi comunităţi.
Minori moldoveni neînsoţiţi originari din Colibaşi (Cahul)
În 2008, în Padova au fost recuperaţi şi integraţi în centre şi comunităţi 17 minori moldoveni neînsoţiţi de 16-17 ani, toţi originari din satul Colibaşi, Cahul. Primarul oraşului Padova, Claudio Sinigaglia, a informat oficial, prin scrisori, despre acest caz nu doar autorităţile din peninsulă, dar şi Consulatul General al Republicii Moldova de la Bologna, pe preşedintele raionului Cahul, pe şeful Poliţiei locale şi pe primarul din Colibaşi, exprimându-şi temerea că este vorba de un adevărat fenomen de trafic de minori. Actualul primar al satului Colibaşi, Ion Dolganiuc, care se află la al treilea mandat, a aflat în 2008 despre minorii care au ajuns în Italia, din scrisoarea oficială pe care a primit-o din oraşul Padova, unde erau menţionate cheltuielile suportate pentru cazarea şi instruirea celor 17 adolescenţi moldoveni. Reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi asistenţi sociali s-au deplasat la familia fiecărui minor în parte (scrisoarea conţinea lista nominală a minorilor), au discutat despre situaţia creată, s-au făcut anchete sociale. Au fost intentate mai multe dosare penale pentru decăderea din drepturi a părinţilor, dar niciunul nu a avut câştig de cauză în instanţă. În perioada 2010-2015, la Primăria Colibaşi au fost înregistrate câteva cazuri de minori neînsoţiţi care au traversat frontiera încercând să ajungă în Italia. În 2010, trei minori au fost repatriaţi în Colibaşi, în 2014 – alţi doi, iar în 2015 – un minor neînsoţit a fost repatriat.
Minori migranţi moldoveni în Provincia Veneto
Oleg Josanu a activat în perioada 2004-2007 în cadrul Primăriei Veneţia în calitate de mediator cultural şi traducător pentru cazurile minorilor neînsoţiţi din Europa de Sud-Est. În 2008-2009, a fost educator şi mediator cultural într-un centru de plasament al minorilor neînsoţiţi din Veneţia şi a lucrat nemijlocit cu zeci de minori moldoveni neînsoţiţi, inclusiv din municipiul Chişinău şi din satul Colibaşi. În Provincia Veneto, în 2004-2007, erau înregistraţi anual peste 100 minori moldoveni neînsoţiţi. În calitate de educator la centrul de plasament, Oleg Josanu le-a cunoscut personal istoriile de viaţă. Dintre minorii moldoveni, majoritatea erau băieţi de 16-17 ani. Au fost înregistrate şi câteva cazuri de fete moldovence venite singure în Veneţia, Italia. Majoritatea adolescenţilor erau din Colibaşi. Unul din primele cazuri de care s-a ocupat Oleg Josanu a fost un minor moldovean din Colibaşi care şi-a adus sora în Italia, ea fiind plasată într-un centru pentru femei. Au fost şi cazuri singulare în care minorii moldoveni aveau unul din părinţi în Veneţia, aflaţi ilegal, dar ascundeau acest lucru.
Un alt mediator cultural, Cristina Leahu, activează din 2005 în cadrul unei asociaţii italiene care gestionează un centru pentru minorii neînsoţiţi din Roma. A aflat în acelaşi an despre fenomenul minorilor moldoveni migranţi, când colegii italieni îi vorbeau de un număr mare de minori moldoveni, mulţi originari din aceeaşi localitate, care, odată ajunşi în Italia, se prezentau la poliţie, declarau că nu au pe nimeni şi cereau să fie duşi la un centru pentru minori. Era un fenomen atipic pentru cei din domeniu.
Tineri moldoveni în centre pentru minori din Austria
Părintele Visarion Ipati, originar din Republica Moldova, se află în Austria din 2002. Din 2008 este paroh al bisericii ortodoxe din Klagenfurt (Austria). Mărturia sa vizează un aspect mai puţin cunoscut al fenomenului minorilor moldoveni neînsoţiţi, în anii 1998-2000. Mai mulţi tineri moldoveni, trecuţi de 18 ani, au solicitat azil ca şi minori în Austria, cu altă identitate. Părintele Visarion Ipati a cunoscut direct sau a auzit despre aproximativ 10 astfel de cazuri. Unii au fost descoperiţi, căci pe drum au fost opriţi de poliţie în alte ţări şi acolo, având acte, au fost identificaţi. Alţii au învăţat limba foarte bine, căci au fost înscrişi la şcoli, au obţinut şi locuri de muncă. Unii din acei tineri au fost iniţial (1998-1999) în Germania, apoi au ajuns în Austria.
Minori moldoveni victime ale traficului de fiinţe umane
Mediatorul cultural Olesea-Olga Dânga a activat în perioada 2012-2014 într-o comunitate pentru mame şi copii aflaţi în dificultate din oraşul Ivrea (regiunea Piemonte). În decembrie 2014 la centru au fost aduse de către poliţie două tinere moldovence (una spunea că a împlinit 18 ani, cealaltă avea 17 ani) – victime ale traficului de persoane. Fetele veneau din zona de centru a Republicii Moldova, din familii social-vulnerabile (cu istorii de sărăcie şi alcoolism), familie monoparentală (în cazul uneia din ele), au fost racolate în ţara de origine de cetăţeni albanezi şi duse în Italia, cu promisiunea că le vor găsi un loc de muncă. Fetele au ajuns în oraşul Torino, unde au fost obligate să se prostitueze, au fost bătute şi ameninţate cu moartea. Abia peste 6 luni au fost reperate de poliţie şi duse la centru, unde s-au aflat timp de două luni, pentru consiliere psihologică şi recuperare, după care au fost repatriate.
Concluzii. În cazul minorilor migranţi, a fost evidenţiat un grad multiplu de vulnerabilitate (ca şi copii, migranţi şi străini), un risc considerabil de escluziune socială şi lipsă de oportunităţi. Ei sunt expuşi riscului de a fi invizibili, de a aluneca în clandestinitate, de a fi discriminaţi şi exploataţi.
La reuşita incluziunii sociale în Italia a minorilor moldoveni neînsoţiţi a contribuit în mare parte faptul că proiectele de integrare socio-profesională au fost stabilite individual, pentru fiecare minor migrant, de către o echipă de experţi coordonată de regulă de un psiholog, în funcţie de vârsta, studiile şi parcursul minorului în ţara de origine. Numărul celor plasaţi în centre pentru minori, care au beneficiat de un parcurs formativ şi de integrare, a fost însă extrem de mic faţă de numărul real al minorilor migranţi neînsoţiţi.
Ecaterina DELEU, doctorandă,
Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM
