Anul VII, nr. 8, 1 – 31 decembrie 2015
Morala bunătății noastre
Un articol de Olga Coptu
Se încheie al doilea an de când am revenit în R. Moldova, al doilea an de viață acasă, unde cei de peste hotare mă întreabă: „cum e acasă?”, iar cei de acasă mă întreabă: „și nu vrei să pleci înapoi în Italia?”. Dacă primul an a fost unul de adaptare la ritmul vieții de aici, noul loc de muncă, alimentație și peisajul Chișinăului, atunci în al doilea an are loc ceea ce eu numesc acomodare de mentalitate. Am făcut două școli în acest an, două școli bune: Friedrich Ebert Stiftung (FES) și Institutul European de Studii Politice (IESP), cu profesori și vorbitori de excepție, care, pe bani europeni, încearcă să aducă la Chișinău concepte de democratizare, implicare civică, toleranță și bună guvernare.
Cu toate acestea, trebuie să constat că la capitolul toleranță, implicare și democrație mai este prea mult de lucru. Tinerii de la noi, conștient sau inconștient, au discursuri rasiste, sexiste și chiar xenofobe. Tânăra generație, deși plimbată prin lume, este totuși educată într-o societate patriarhală, îmbibată de prejudecăți și stereotipuri, iar schimbarea de mentalitate rămâne a fi o himeră. Regretabil, dar nici cei din afară nu sunt mai buni. Am fost întrebată: „Cum se întâmplă că moldoveanul lucrează calitativ la Moscova, Roma sau Atena, iar când vine în Moldova, deși este plătit bine, face lucru a lehamete?” Nu am nici răspuns, nici justificare, suntem și asta.
În schimb aici, acasă, toți sunt moraliști. Cel mai vorbitor în acest sens este cazul Filat. La acest subiect s-au scris și s-au comentat multe, trece timpul și subiectul dispare din buletinele de știri, apoi reapare. Nu pot fi de acord atunci când unii îl numesc „sărmanul” sau „săracul Filat”, până la urmă, atât fostul prim-ministru, cât și membrii familiei sale au știut că sunt persoane publice PUNCT.
Este foarte adevărat că nu ne privește viața personală a omului, totodată ea îl privește pe fiecare cetățean din momentul-cheie când premierul țării devine o persoană șantajabilă și are/dacă are un comportament de răspuns la acel șantaj. Doar din acest moment cazul dat trebuie și poate deveni subiect de investigație și/sau discuție în spațiul public. În rest, e o viață de om, căreia trebuie să-i fie acordat acel sens de demnitate și spațiu privat. Umilirea publică nu trebuie să devină marfă, rating și bani. Cu toate acestea, societatea în care trăim este lipsită de moravuri și, evident, nu putem vorbi de toleranță, sunt prea mulți călăi pe de o parte și „apărători/moraliști” pe de altă parte.
Cazul fostului prim-ministru a scos la suprafață ipocrizia noastră comună, lașitatea și lipsa de empatie. Suntem câteva generații lipsite de compasiune. Cu câtă ușurință găsim numeroase mesaje răutăcioase pe rețelele de socializare, atac la persoană, stigmatizare și cât de greu identificăm o ripostă la aceste acțiuni, comentarii care combat această răutate – e mai simplu să nu ne implicăm, până la urmă, nu ne privește și nu e treaba noastră. Cinic.
Olga Coptu
