Anul VII, Nr. 5, 1-31 iulie 2015
Un sfat pentru tinerii artisti: să creadă în propriul lor mesaj artistic, să nu-și trădeze visele!
Interviu cu Cezara Kolesnik, pictoriță stabilită la Bruxelles, Belgia
Dorin Dușciac: Cezara Kolesnik, de peste 15 ani locuiți departe de Republica Moldova, sunteți astăzi o artistă pictoriță apreciată, cunoscută și recunoscută în multe țări din Europa și nu numai. Pentru început, o întrebare “banală”: e greu să debutezi o carieră artistică în Europa?
Cezara Kolesnik: Consider că unui artist îi va fi greu să debuteze oricînd și oriunde, greul fiind nu doar financiar dar și emoțional. Un artist este tot timpul supus ochiului critic al publicului, și asta e valabil pentru orice colț al lumii în care își lansează cariera.
DD: Prin ce se deosebesc studiile în domeniul artelor vizuale din Franța, de cele din Republica Moldova? Se poate vorbi despre faptul că există țări unde astfel de studii sunt mai ușoare”?
CK: Nu prea știu ce ar fi ușor sau greu în domeniul studiilor, dacă ar fi să facem abstracție de limba în care se desfășoară studiile. Legat de un aspect mai “academic” al chestiunii, aș putea spune că în Franța, studiile în arte sunt mai libere în gîndire, aici se experimentează mult mai mult, studenții sunt încurajați să-și găsească propriul drum. La modul practic, în școlile de artă nu există note, totul se bazează pe anumite aprecieri din partea profesorilor, care nici nu se numesc profesori, ci „intervenanți”. În Republica Moldova încă nu s-a ieșit din acel academizm rigid, și nici nu prea am impresia că se dorește acest lucru, e o structură mai strictă, se predă după un plan pedagogic elaborat, etc. Libertatea de gîndire și de exprimare a studentului care în Franța practic nu este limitată de nimeni – cred că aici este cea mai mare diferență.
DD: Care au fost cele mai complicate momente, legate de adaptarea în societatea franceză, de obținerea unui statut de artist recunoscut și apreciat?
CK: Eu nu mai locuesc în Franța deja de doi ani, de cînd m-am mutat la Bruxelles. Am muncit mult ca să încep acest drum, de artist profesionist, în sensul meseriei dacă o putem numi așa. Cele mai grele momente sunt la început, atunci cînd ai încă îndoieli, frică de eșec și lipsește o susținere materială, dar dacă îți dorești mult eu cred că pot fi depășite cu bine și aceste momente.
DD: Se deosebește oare publicul care apreciază arta de aici, din Occident, de cel de acasă? Dacă da – în ce mod?
CK: Nu știu dacă publicul meu se deosebește atît de mult, foarte multă lume din Republica Moldova apreciază lucrările mele și asta mă bucură mult, am observat mai ales în ultimii doi ani un interes aparte în țara noastră față de tinerii artiști, creatori, etc. Eu cred că e un început bun pentru societatea din Republica Moldova, doar că mai trebuie accentuat și aspectul financiar: o carieră de artist profesionist nu apare din nimic și nu este adevărat că practicarea ei “nu costă mare lucru”. Mai avem de învățat multe și la capitolul educație artistică și consum de artă. Un artist apreciat se simte la locul sau atunci cînd lucrările sale sunt cotate la adevărata lor valoare, nu doar la una simbolică, așa cum se întâmplă deseori la noi.
DD: Cum plasați Republica Moldova în contextul european din punct de vedere cultural, al artelor vizuale? Se poate afirmă că și noi, din punct de vedere artistic, ținem pasul cu modernitatea și că suntem parte a culturii europene contemporane?
CK: Cred că încă mai avem de crescut, învățat, călătorit și de descoperit ce a fost deja făcut în domeniu.
DD: Care ar trebui să fie atitudinea instituțiilor de stat față de tinerii artiști? Cu alte cuvinte – cum ar trebui statul să stimuleze vocațiile artistice în rîndul tinerilor?
CK: Dacă statul ar face măcar ceva pentru tinerii artiști, sau pentru tinerii studenți la arte – asta ar fi deja un început. Eu personal, dacă aș avea puterea de a schimba ceva, probabil aș crea mai multe concursuri publice, cu burse, reședințe artistice, posibilități de a călători. Există o structură în Franța, La Maison des Artistes, un echivalent al Uniunii artiștilor din Republica Moldova, și această structură propune reședințe pentru artiști; din câte știu, și țara noastră poate participa în această structură. După mulți ani la Paris, am cunoscut acolo doar doi artiști de la noi, cred că s-ar putea face mai multe în această direcție. Pentru un tînăr, a veni la Paris sau în alt oraș din Europa, a vizita muzeele și galeriile este o șansă extraordinară de deschidere și eliberare de clișee.
DD: Ce sfaturi ați putea oferi tinerilor care aleg astăzi o carieră artistică?
CK: Să creadă în propriul lor mesaj artistic, să nu-și trădeze visele, să nu le fie frică și să continuie căutările pînă la impresia că au găsit tot și să o ia de la alt capăt.
Interviu realizat de Dorin Dușciac
