EDITORIAL

Anul VII, Nr. 1, 1-31 martie 2015

Primăvara sărbătorită la Montreal

 Un articol de Ala Mândâcanu

Primavara sarbatorita la Monreal pag1Deși la Montreal mai ninge, comuitatea sărbătorește sosirea primăverii. Asociațiile concetățenilor noștri organizează diverse evenimente, unul mai frumos decât altul. Se simte experiența acumulată în ultimii ani de către asociații și consolidarea  membrilor acestora. Să punctăm pe scurt  evenimentele lunii februarie și martie care s-au desfășurat la Montreal:

13 februarie. Concertul „Voia bună ne adună”, susținut de Mihai Ciobanu, Mihăiță Ciobanu și Vitalie Dani la Comunitatea Moldovenilor din Québec, președinte Ala Mîndîcanu. Peste 200 de participanți. Voia bună a fost prezentă pe tot parcursul serii. Artiștii vor mai reveni…

15 februarie. „Restaurant day”, o prezentare a bucatelor naționale, organizată, pentru a treia oară deja, de Nata Albot și asociația sa, Koolture Tricolore. Peste 100 de participanți. Mulți oaspeți din locuitorii Montrealului, încântați de bucătăria noastră tradițională.

22 februarie. Atelierul „1000 de mărțișoare”, organizat de Koolture Tricolore. Peste 40 de participanți, care au confeționat mărțișoare, au cântat, s-au distrat. Prezentator Andrei Bolocan.

1 martie. Împărțirea mărțișoarelor la trecători, continuarea proiectului „1000 de mărțișoare”.  Montrealezii descoperă Republica Moldova…

1 martie. „Mărțișorul Dragostei”, serată organizată de Comunitatea Moldovenilor din Quebec cu ocazia sărbătorilor de primăvară. Peste 100 de participanți din comunitatea de limba română.  Expoziție de mărțișoare.  Vin și plăcinte.  Multă muzică, dansuri, concursuri. Au fost aleși  Miss și Mister Primăvara – 2015, perechea Primăverii, au concurat între ei băieții și fetele. Multă distracție și voie bună.

7 martie. Clubul  din Laval, „Violette”, condus de Violeta Moraru, a organizat Ziua Femeii. O seara de modă, de dans și de bucate tradiționale. Peste 100 de participanți. Impresii frumoase.

8 martie. Șezătoarea gospodinelor la Eugenia Mărgineanu. Cea mai frumoasă zi de 8 martie trăită până acum, conform mărturisirii mai multor participante.  Audiția unui recital  de muzică clasică și romanțe al Marinei Negruță. Bucate tradiționale. Sesiune foto cu Viorel Mărgineanu. Machiaj decorativ cu Olesea Rotaru-Crivoi. Cântec și dans. Bucuria comunicării. Mulțumiri Eugeniei și lui Nicolae Mărgineanu care au găzduit gospodinele și le-au oferit un cadou inedit: o dispoziție bună și sentimentul împlinirii.

Primavara sarbatorita la Monreal2Primăvara continuă.  La 14 martie, la Comunitate s-a desfășurat sărbătoarea copiilor  „De-ale lui Ion Creangă”, organizată de Maria Ionicescu, iar la 15 martie Nelly Rusu își inaugurează atelierul de felting, un meșteșug  special de confecționare a obiectelor artizanale, de la mărțișoare la căciulițe.

Martie nu s-a terminat… Comunitatea merge înainte… Membrii asociațiilor de limba română din Montréal, Québec, fac totul pentru a grăbi venirea primăverii prin activități de suflet, care pot topi zăpezile canadiene cu căldura inimilor celor care nu uită de unde vin…

Ala Mândâcanu,

Președinte, Comunitatea Moldovenilor din Québec (Canada), martie 2015