Anul VII, Nr. 1, 1-31 martie 2015
Coaliție minoritară la Chișinău
Un articol de Dorin Dușciac
După alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în viața politică din Republica Moldova a urmat o perioadă care nu poate fi calificată altfel decât „stranie”. Trei partide de orientare pro-europeană care au ajuns să fie reprezentate în noul Parlament – Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Liberal (PL) și Partidul Democrat (PD) – au început (cel puțin la nivel declarativ, „oficial”) să negocieze formarea unei noi coaliții pro-europene în țara noastră.
Cele 55 de mandate de deputat ale partidelor care în 2009 și în 2010 au format Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) ar fi permis instalarea unui Guvern declarat pro-european, care să continuie reformele demarate acum cinci ani, și apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Însă, în urma mai multor săptămâni de discuții interminabile, de tergiversări și de replici acide reciproce adresate prin intermediul presei, nu s-a reușit formarea unei coaliții majoritare în formatul PLDM-PL-PD, și astfel re-editarea unei noi AIE. În schimb, la sfârșitul lunii ianuarie 2015, după aproape două luni de stagnare dificil explicabilă, două din cele trei partide (PLDM și PD) au anunțat crearea unei coaliții minoritare – Alianța pentru o Moldovă Europeană – cu doar 42 de voturi din 101. Liderii celor două partide membre ale coaliției minoritare au explicat acest pas prin „imposibilitatea identificării unui teren comun cu Partidul Liberal”. Într-adevăr, au existat mai multe controverse, care au fost aduse (deseori fragmentar) la cunoștința publicului larg.
Unul din subiectele cele mai dificile care a figurat pe agenda negociatorilor din cele trei partide a fost cel referitor la partajarea funcțiilor într-o configurație de trei partide. Atât a celor trei funcții de conducere în stat (Președintele republicii, Președintele parlamentului, Prim-ministrul), cât și a fotoliilor ministeriale. Or, este lucru bine știut – mandatul actualului Președinte al Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti, este în vigoare cel puțin până în luna martie 2016. Ar fi fost oare posibilă o partajare a celor trei funcții de conducere în stat, având în vedere că unul din cele trei partide politice ar fi trebuit să aștepte ceva mai mult de un an „eliberarea postului”? Un astfel de scenariu era dificil de imaginat și realitatea obiectivă a arătat (a câta oară!) neputința forțelor politice din Republica Moldova de a se poziționa și de a acționa într-o perspectivă relativ îndelungată.
De la eterna (deja ) „problemă a alegerii Președintelui”, cu care ne-am obișnuit deja cu toții pe parcursul ultimilor cinci ani de zile, au început și alte probleme, care aidoma unei avalanșe năvalnice au acoperit bunul simț și rațiunea politicienilor noștri și au condus la un deznodământ neașteptat și destul de incert pentru viitorul parcursului european în țara noastră. Astfel, în lipsa unei înțelegeri între cele trei partide mari pro-europene, coaliția minoritară a căutat și a găsit susținerea necesară în tabăracomuniștilor. PCRM a susținut alegerea conducerii Parlamentului și s-a opus investirii unui nou Guvern condus de Iurie Leancă. De altfel, PCRM a jucat în aceste circumstanțe rolul de decident în formarea structurilor de conducere ale statului. Strategia comuniștilor în această perioadă este de a influența mersul lucrurilor, de a controla cele mai importante procese și de a fi inconturnabili – toate acestea fără a participa efectiv la guvernare și, prin urmare, fără a-și asuma propriu-zis responsabilitatea pentru cele ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova.
Ivestirea unui nou Guvern în frunte cu dl Chiril Gaburici, un tânăr care este practic necunoscut publicului larg și care se va confrunta cu enorme dificultăți în a guverna în mod eficient, fiind susținut de o coaliție minoritară și în condiții extrem de dificile de criză financiară și de război sângeros într-o țară vecină – iată încă un proces care a fost posibil doar cu participarea nemijlocită a PCRM. Fără votul comuniștilor Guvernul Gaburici astăzi nu ar fi.
În același mod, putem afirma cu certitudine că situația în care se află astăzi țara noastră este în mare măsură rodul unei profunde confuzii și a unei dezorientări cronice care domnește în mințile politicienilor de la noi. Tot mai evident devine faptul că este urgent necesară o schimbare radicală, o evoluție a spiritului pentru a revoluționa clasa politică. Anume astfel de doleanțe pot fi auzite astăzi foarte des, mai ales în rândul tinerilor din Republica Moldova și a persoanelor care au emigrat și care de mai mulți ani de zile cunosc viața în condiții de libertate și de democrație.
Dorin Dușciac
Paris, Franța
