Ambasadorii Republicii Cehe și Republicii Italiene au prezentat copiile scrisorilor de acreditare

9 aprilie 2021, Chișinău – Secretarul de stat Dumitru Socolan i-a primit în audiență la ministerul de externe pe ambasadorii agreați ai Republicii Cehe și Republicii Italiene, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Pe durata dialogului cu ambasadorii agreați a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la cooperarea bilaterală, evoluțiile în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, agenda de reforme a Republicii Moldova. Dumitru Socolan a exprimat aprecierea părții moldovenești pentru deschiderea constantă față de aspirațiile europene ale Moldovei și sprijinul necondiționat oferit în implementarea reformelor.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul agreat al Republicii Cehe, Stanislav Kazecky, a fost exprimată aprecierea pentru nivelul și calitatea dialogului politic bilateral, fiind evidențiată dorința comună de păstrare a ritmului intens al cooperării moldo-cehe prin identificarea proiectelor noi de colaborare, în cadrul bilateral şi cel multilateral. Dumitru Socolan a adresat mulțumiri partenerilor cehi pentru susținerea constantă a Moldovei și a exprimat gratitudine pentru asistența tehnică și umanitară substanțială, inclusiv pentru livrarea în luna februarie curent a unui important lot de echipamente de protecție destinate instituțiilor medicale naționale.

Dialogul cu ambasadorul agreat al Republicii Italiene, Lorenzo Tomassoni, a vizat evoluția relațiilor politice în cadrul parteneriatului consolidat existent între ambele ţări, dezvoltarea, în continuare, a cooperării bilaterale în domeniile economic, cultural şi social, fiind punctată agenda acțiunilor prioritare pentru aprofundarea acestora. Interlocutorii au apreciat dinamismul investițiilor realizate de companiile italiene în economia moldovenească.

Rolul important al comunității moldovenilor din Italia în viața social-economică și culturală a acestei țări, precum și asigurarea cadrului juridic bilateral menit să creeze condiții propice pentru viața și activitatea concetățenilor moldoveni, a constituit un subiect distinct al întrevederii.

Secretarul de stat Dumitru Socolan a adresat felicitări noilor ambasadori și i-a asigurat de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în realizarea mandatelor.

Sursa: mfa.gov.md

'+
1
'+
2 - 3
4 - 5
6 - 7
8 - 9
10 - 11
12 - 13
13 - 14
[x]