Anul VIII, nr. 3, 1 – 31 martie 2016
Eugen Doga: „Eu scriu atunci când nu mai pot să nu scriu”
Un articol de Oleg Chicu
De ziua internațională a femeii, teatrul „Mihai Eminescu” din Chișinău a găzduit un eveniment extraordinar – „Orice femeie e frumoasă, în dialog cu maestrul Eugen Doga”, organizat de Direcția Cultură a Primăriei Chișinău. La eveniment au fost invitați cei mai apropiați prieteni și artiști cu care Eugen Doga colaborează pe plan profesional: Vasile Iovu, Vitalie Advahov, Mariana Bulihanu, Tania Cerga, Victor Botnaru, surorile Osoianu, ansamblul de dans „Codreanca” etc., care au oferit publicului o adevărată colecție de artă.
Și cum maestrul are prea multe de spus, nu numai prin muzica sa angelică, dar și prin cuvintele, gândurile, privirile, dorurile sale acumulate pe parcursul unei vieți de om (și ce OM!), acest dialog a fost mai mult o reflecție filozofică concepută din conjunctura unui șir de elemente antipode, trăite de protagonist: Est – Vest; România – Rusia; carieră – patrie; muzică – politică.
În dialogul său cu publicul, dar și cu sine însuși, maestrul trage o tangentă peste toate vicisitudinile neamului nostru, dezvelindu-le cu atenție pe fiecare în parte.
DESPRE NOI
„Cât spirit în folclorul nostru. Extraordinar! Nu cred că toate sunt apreciate la nivelul cuvenit, aduse la grandețea aceea care ar putea să imprime și celor care vin după noi amprenta culturii noastre frumoase. Să știe că nu suntem noi chiar atât de neciopliți și nepricepuți. Nu toți, cel puțin. Vedeți că și acum se mai duc dispute Asia – Europa. Care Asie, bre, noi suntem europeni încă din cele mai vechi timpuri. Chiar acum mă gândeam că noi stăm aici cu dumneavoastră, comozi și bine, dar roata vremii se învârtește, se învârtește și trage după ea evenimente și ani. Mă gândeam așa, la dansul acesta al nostru, Călușarii, și cred eu că se trage încă de la romanii antici care au poposit pe meleagurile noastre cucerind noi și noi pământuri. Noi, din păcate, putem doar să admirăm călușarii din ansamblul „Joc”, fără a ne gândi la cuceriri de pământuri. Ba din contra, noi pierdem pământurile. Pe semne că avem în unele tabere „călușari” foarte proști.”
IDOLII
„Da, idolii mei sunt Verdi, Ceaikovski… dar cel mai mare idol este poporul meu. Îmi amintesc, pe când eram mic, în Transnistria, pentru că sunt de acolo, cum au venit la un vecin mai înstărit din mahala o trupă de lăutari din Basarabia. Au venit cu o scripcă, cu o tamburină, cu un țambal de gât și cântau atât de frumos… grozav. Nu văzusem niciodată vioară și am rămas impresionat. Acel viorist mi s-a întipărit în minte. Mă gândeam eu, în sinea mea – oare cum cântă omul ăsta așa de bine, de unde știe cum să potrivească sunetele? Pe urmă am aflat că muzica se poate scrie și pe foaie.”
PIERDERI
„La multe nu-mi merge, dar la muzicuțe îndeosebi. Le pierd foarte ușor. Eram anul trecut la un concert la Sala Palatului, la București, și cum stăteam și așteptam să ies pe scenă, am pus muzicuța pe un scaun alăturat. Ei bine, când trebuia deja să ies, dau sa-mi iau instrumentul, dar el nu-i. Mi-au ușchit-o, cum se zice pe la noi. Era o muzicuță foarte frumoasă, japoneză. Cred că o aveam de mai mult de un sfert de veac. Mi-au trimis-o niște prieteni din Italia. Și cum pe atunci să primești ceva din occident era ceva dușmănos și prezenta pericol pentru poporul socialist, acest cadou a făcut înconjurul lumii până a ajuns la Chișinău. Și așa am mai pățit și cu alta. Astăzi sper să vă când cu cea pe care o am, e chinezească, nu cred că o fură cineva.”
GENEZA
„Cum se naște muzica în capul meu?! O, dacă aș ști eu. Și totuși, noi știm că nimic nu apare din nimic. Toate trebuie pregătite și dorite, și dacă este dorință, depui toate eforturile pentru a face ce-ți pui în plan. Desigur, mulți spun că și ei doresc. Apoi da, dar eu doresc altfel.
De unde?! Nu se știe. Este ceva de nedescris. Este la fel ca și femeia, nu poți cunoaște și explica ce este ea.
Desigur, este în toate „un nu știu ce și un nu știu cum”, vorba lui Eminescu. Și acela, săracul, nu știa cum se naște poezia. Și acela nu știa ce este dragostea cu adevărat. Este o taină și muzica, și poezia, și dragostea, și femeia. Nu trebuie să ne băgam prea mult în aceste taine ale naturii. Riscăm să dispară toate aceste lucruri frumoase. Taina este viață. Taina ne dă mișcare; ne împinge să tindem mereu spre infinit. Cucerind aceste trepte, ajungi la realizările dorite.
Și o să închei cu o glumă despre cum apar capodoperele. Zic unii că, uite, a apărut o femeie frumoasă, l-a inspirat și așa a compus creația. Minciuni! Dacă a venit femeia, ocupă-te de femeie! Tot ce este frumos și plin de originalitate, vine de aici, din suflet.”
MUZICA
„Ceaikovski zicea că pentru a avea succes este bine să scrii în fiecare zi. Nu știu, poate pentru Ceaikovski era bine, dar eu nu scriu în fiecare zi. Eu scriu atunci când nu mai pot să nu scriu. Eu, când compun, vreau ca vecinii mei să nu fie deranjați de sunet, dar să lase ușile deschise și să zică: ia să auzim ce mai scrie acum. Cunoscutul meu vals l-am compus într-o seară. Desigur, la schiță lucram de vreo jumătate de an, dar notele esențiale le-am găsit în ultimul moment.”
ROMÂN
„Spre marele meu regret, eu încă nu pot zice că am devenit român în toată firea. Nu cunosc limba română la nivelul acela care ar trebui. Până pe la douăzeci de ani graiul utilizat era departe de limba română. Datorită unui profesor de limbă română și a familiei sale, am reușit să cunosc adevărata frumusețe a limbii noastre. De la ei am primit în dar o carte cu versuri de Mihai Eminescu, pe care o păstrez și acum. Eminescu a devenit pentru mine călăuza vieții. Da, și eu m-am născut în Moldova; geografic sunt moldovean, dar etnia e altceva. De etnie noi toți suntem români. Dumnezeu nu știe geografie. Nu el a pus hotarul pe Prut sau în altă parte. Neamurile se unesc în funcție de grai, cultură, obiceiuri, până și după modul de prelucrare a pământului. Dacă stăm bine și analizăm, Soarele, prin mișcarea sa, ne indică calea. El mereu merge spre Apus. Ce bine ar fi dacă l-am urma și noi.”
FEMEIA
„Mă întreb uneori, unde încăpea în femeia aceea micuță, Veronica Micle, atâtea sentimente, atâta pasiune, atâta dragoste. Cu poeziile sale este foarte ușor, în ele este ascunsă muzica. Trebuie doar căutată. Avea ceva de la care înnebunea Eminescu. Păcat că nu este atât de citită creația ei.
Mulți își aduc aminte de femeie doar la 8 Martie. Eu cred că femeia trebuie purtată în simțirile noaste și pe 8, și pe 9, și în fiecare zi a anului. Femeia este o stare permanentă și ea trebuie păstrată, cum spuneam, în simțire, dar și în fapte. Eu așa și nu știu ce este femeia. Nu poți defini infinitul. La fel cum nu găsesc cuvinte pentru a defini mama.”
VIITOR
„Vreau să mai treacă din șirul acesta de concerte și să-mi așez gândurile la locurile lor. Să mai scriu și alte lucrări, proiecte. Îmi pare foarte rău că multe din lucrări mele nu sunt sonorizate și distribuite. Din 1983 așa și nu se binevoiește să mai fie pusă în scenă piesa de balet „Luceafărul”. Nici nu mai știu unde să mai cânt, să mă fac auzit. A mai rămas doar la Guvern! Așa e poporul nostru. În alte părți, nici nu e finisată muzica și deja se fac repetiții pe scenă, dar la noi…
Acum am să încerc cu „Dialogurile dragostei”. Poate cu acesta o să iasă mai bine. Sper să mă ajute și Statul nostru.”
Oleg Chicu
